Vară, zână florăreasă,
Cu corfiţa plină, rasă,
De flori tămăduitoare,
Ce râd vesele sub soare,
C-au primit în dar culoare,
Iar ne-ntâmpini în cărare.
În piaţa cerului,
Târguieşti cu ciocârlia,
Să-ţi răsfeţe bucuria
Şi-i asculţi culcată în flori
Neântrecutul tril din zori,
Artă păsărească în zbor.
Coci în pântecul tău mare
Şi pe lună şi pe soare,
Grâul, pâinea viitoare
Şi legumele gustoase,
Dar şi fructele zemoase,
Pentru mese copioase.
Vară, anotimp iubit,
De vacanţe înveselit,
De la munte pân’ la mare,
Tot o forfotă-n culoare,
Neastâmpăr şi visare
Şi pe ploaie şi pe soare.
20-09-2011
Publicat de: Mahok Valeria la data de: 22-09-2011, 10:23 pm
Cuvinte cheie:
poezii pentru copii