Nu ma lasati sa mor si nici sa mai traiesc…
Dar, hotarati odata! Ce soarta-mi aprobati?
Oricum si-orice as face,imi spuneti ca gresesc...
Sunt, totusi, doar un om, de ce nu ma iertati?

Daca zambesc, va pare ca-s superficiala...
Daca sunt trista, radeti, ca prea exagerez...
Daca va las si plec, mi-e fapta imorala...
Iar de raman, de mine ma tot indepartez...

Daca iubesc si spun, iubirea mi-e blamata...
iar daca nu va spun, tacerea-i condamnata...
Si nu mai stiu cum ,Doamne, sa fiu eu, acceptata,
Asa cum sunt, cum simt, fara sa fiu schimbata ?

Mi-am cenzurat cuvantul si l-am ascuns in soare,
Am inghitit in sec, mi-am suprimat vointa.
Dar sunt satula, astazi, de roluri schimbatoare...
Mi-e dor sa fiu eu,insami, nu-mi refuzati dorinta!

Nu va cer absolutul, nu va cer sacrificii....
Primiti-ma cu totul, cu bune si cu vicii...
Stiu ca nu sunt perfecta,dar cine poate fi?
Nici viata nu-i corecta...dar o puteti iubi.

Cum sa va spun mai bine, cand nu ma ascultati?
Zambesc si plang ...in fine,iubesc si sunt,cum stiu...
Uitati-va la mine...dar nu ma judecati!
De nu ma intelegeti, nu ma lasati sa fiu!

Raman doar in cuvinte,in felul meu, respins....
Si voi trai in soapte, far’ a va reprosa.
Din pietre si morminte, imi voi zidi un vis...
De m-ati trimis departe...poate, ma veti ierta!

Publicat de: mirela câmpan la data de: 07-08-2011, 3:00 pm
Cuvinte cheie: iertare