De cîte ori fac dragoste întocmesc un proces-verbal. Notez toate amănuntele. Cît de ieftin este aerul din cameră, dacă nehotărîrea perdelelor nu este prea mare, încît să-mi cenzureze spontaneitatea. Specific dacă mobila este în stare să negocieze o fărîmă de magie pentru a-mi risipi improvizațiile. Descriu parametrii de efort, condițiile în care extazul poate fi pus în primejdie, istoricul pernelor, agresivitatea simțurilor. Gradul de dificultate al săruturilor, prospețimea cuvintelor, actualizarea inspirației sînt adăugiri esențiale.


Dacă nu este destulă lumină să văd ce scriu înfăşor propoziţiile pe filamentul becului sau aprind degetele care sînt ca nişte lanterne sub acoperire. De fapt, cu ele mîinile văd şi prin capotul și părul femeilor. Graba de a mă despărţi de tot ce se află în jurul meu şi a le abandona în trecut îmi impune o anumită indiscreţie. Şi cît aş fi de politicos trebuie să notez ora la care gura ei refuză cuvintele şi ochii îi degajă grădini de flori nelămurite. În clipa în care sîngele i se rătăceşte într-un cor de privighetori acestea trebuie consemnate asemenea unei limbi descoperite pe aripile unui flutur. Notez dacă trupul ei divulgă primele înţelesuri ale constelaţiilor, cît din rezevele de revelaţii au fost date la topit şi pînă unde poate vîsli într-un fruct proscris. Între silabe îmi ascund îndoiala şi fantezia mea dezechilibrată. Îi scriu aici adîncimea zîmbetelor ca adjectivele să nu îmbătrînească în vremurile care vor veni.

A rafina necontenit iubirea este opera unui pedant ce nu ştie să intre oraş odată cu pădurea. El ia ostatici în uitare numai indivizi tragici ce nu pot locui într-un cort de petale. Procesul verbal întocmit de mine este un act necesar pentru consemnarea ereziilor coapselor, albul imperial din umeri de unde porneşte dimineaţa nepieptănată, sunetul din degetele tale ce mă salvează inima de eclipsele de tandreţe. Fericirea din noi nu apune odată cu soarele, dar se poate risipi. Devine o moleculă cosmică nereciclabilă. Dacă o notăm într-un proces verbal ne scoate din starea de vinovăție.

Îmi plac olimpiadele de mîngîieri însă scorul trebuie trecut într-un proces verbal. Este motivul pentru care nu mă apuc de iubit cînd sînt nebărbierit și am tricoul murdar de iarbă. Ador lumina ce se întoarce pe cealaltă parte în trupul ei, privirea ce produce dezordine în gesturi, dar aceste mici războaie trebuie consemnate. Nu vreau să mă încaier cu mine însumi că nu am notat tot ce ține de ea, toate anotimpurile imaginației ei. M-aș simți ca un maidan plin de înfrîngeri. E ca și cum aș trișa ziua de mîine și nu aș trece-o în calendar.

Tweet

Publicat de: V. Petrescu Mărgean la data de: 19-05-2015, 6:15 pm
Cuvinte cheie: maidan | infringeri | fantezie | padure | olimpiada

---

Expeditor: (nume prenume) *	Destinatar: (nume prenume) *
Expeditor: (e-mail) *	Destinatar: (e-mail) *
Mesaj Personal
* * campuri mandatorii