Home     Librarie Online     Citate Celebre     Autori Celebri     Proverbe     Cenaclu     Adauga Text Cauta Citate


     UMBRELA DOMNULUI THOMPSON - back



Fara Poza

Familia Thompson se pregăteşte pentru plecarea într-o lungă vacanţă pe Coasta de Azur. Doamna Thompson supraveghează cu un ochi sever operaţiunea minuţioasă prin care domnul Thompson, soţul ei, încearcă să nu uite nimic acasă. Lista întocmită în acest scop nu mai este de niciun folos, pentru că toate lucrurile trecute acolo erau de mult transformate în bagaje... Doamna Thompson e însă bă-nuitoare şi nu vrea să-şi rateze tot sejurul din cauza cine ştie cărui lucru uitat şi de lipsa căruia nu se va putea consola pe continent...
-Gândeşte-te bine, Tommy, n-ai uitat nimic?, repeta ea, impa-sibilă, ori de câte ori domnul Thompson îi arunca priviri rugătoare cu care încerca să o mişte…din casă. N-avea rost să îi explice că în astfel de cazuri e imposibil să te concentrezi, dacă e să uiţi ceva, asta nu vei observa decât în staţiune, în tren, pe plajă sau în apă... şi, în definitiv, orice plecare e o despărţire, nu?!...
Singurul argument ar fi fost ora. Din păcate, timpul trecea greu, ceasul intrase şi el în program de vacanţă, iar domnul Thompson nu avea altceva mai bun de făcut decât să se învârtă în jurul mesei, ca un indoamerican războinic în jurul prăzii.
Observând în ce hal de epuizare fizică şi nervoasă ajunsese mototolul, doamna Thompson realiză că irosindu-i forţele încă de acasă, acesta nu va da randamentul scontat în vacanţă şi, în conse-cinţă dădu ordinul de plecare. Domnul Thompson o privi ca un căţel credincios care îşi recunoaşte stăpânul după o lungă şi chinuitoare absenţă, deşi ştia el prea bine că greul, ca să zicem aşa, de-abia acum începea...
Prima încercare de a ridica şi căra valizele şi sacoşele pregătite se soldă cu un lamentabil eşec. A doua încercare disperată avu drept rezultat firesc o înjurătură zdravănă, pe care şi-o aminti subit, de pe vremea stagiului în armată, înjurătură scoasă foarte riscant printre dinţi şi oprită pe la jumătatea expresiei... precise.
În acest moment, intră în acţiune doamna Thompson, care avea un spirit de organizare ieşit din comun.
Sună la apartamentul vecin, şi aflând că domnul Rosewall era la masă, îl rugă să fie atât de amabil să-i ajute soţului ei, care e cam molatic, să ajungă la parter cu cele opt valize şi patru sacoşe, lucru pe care domnul Rosewall îl acceptă cu infinită plăcere, cerându-şi scuze că nu intervenise mai devreme. În două rate egale, bagajele ajunseră în stradă, adică pe trotuar, iar doamna Thompson mulţumi foarte îndatorată amabilului ei vecin şi-i ură poftă bună la masă, în continuare. Domnul Rosewall făcu un admirabil efort să-şi oprească o clipă neaşteptatul gâfâit, pentru a fi în stare să-i răspundă doamnei Thompson cu un surâs obligatoriu, după care, ură familiei reunite călătorie frumoasă şi timp plăcut.
Urcând pentru a doua oară cele şase etaje, atât de schimbate, parcă, după ce liftul se defectase, domnul Rosewall renunţă la masă, la ceai şi la ziar, căutând să elaboreze un sistem operaţional pentru plecarea familiei sale în vacanţă. Trebuia întocmit un nou plan de acţiune, având drept scop reducerea numărului de valize şi sacoşe.
Doamna Thompson opri în colţul străzii un taxi şi îi făcu semn domnului Thompson să vină cu bagajele. Şoferul avea însă expe-rienţă, mai văzuse oameni plecând în vacanţă, şi alergă în ajutorul bietului aspirant la condiţia de turist, care dădea, cu siguranţă, o bătălie dinainte pierdută. Doamna Thompson se instalase în maşină, şi urmărea cu interes operaţiunea, iar şoferul câştigă din prima clipă întreaga sa admiraţie pentru felul în care reuşi să deplaseze valizele până la maşină. În schimb, domnul Thompson, cu un ultim efort, deschise portiera, rosti ,,am învins” şi căzu pe bancheta din spate, cu o privire pierdută pe după gene.
-Încearcă să ajungi la gară fără să pierzi ceva pe drum, zise doamna Thompson. Ai fost formidabil, te rog să mă crezi...
-Mulţam, madam, spuse şoferul, vădit impresionat de compli-mentul făcut la adresa abilităţilor sale... Nimic nu se pierde, nu ştiaţi?... Mie întotdeauna mi-au plăcut călătoriile. De mic copil visam să călătoresc, să văd lumea... Jules Verne e formidabil, nu-i aşa?... Acum nu prea am timp, dar când voi ieşi la pensie, n-am să stau o clipă locului. E aşa de bine să te afli mereu în alt loc. Dar, cred că am ajuns, nu-i aşa?... Iată şi gara dumneavoastră!...
Monologul şoferului o făcuse pe doamna Thompson să rămână mută de admiraţie, ceea ce nu era uşor lucru, însă chestia cu Jules Verne îi dădea de gândit... ,,Am să-l întreb pe Tommy cine-i tipul... El, care a fost la Marină, îi cunoaşte pe toţi marii călători ai lumii.”
-Uite, dragul meu, păstrează restul.
-Mulţam, madam.
-Hei, Tommy, ridică-te, am ajuns! Ce vrei să faci? N-o să rămâi în taxi! Nu e posibil! Nu e voie să...
-Ba da! Trebuie să ne întoarcem!
-Ţi-ai pierdut minţile?!, se răsti doamna Thompson, enervată.
Şoferul, surd la dispută, cu cotul rezemat de spătarul scaunului de lângă el, aştepta, privind impasibil şi incoruptibil înainte, o comandă serioasă din partea celui mai tare.
-Dar nu mai avem timp, dragă, acum când suntem aici, pentru Dumnezeu! Ce s-a întâmplat?...
-S-a întâmplat că am uitat umbrela, asta s-a întâmplat! Trei ore m-ai fixat cu ochii tăi de linx, să nu uităm cumva ceva, că se duce de râpă toată vacanţa! Ei bine, am uitat ceva!... Am uitat UMBRELA mea!
-Cumpărăm alta, încercă o redresare doamna Thompson, iritată.
-Fără umbrela mea, nu plec nicăieri. Întoarce!
Şoferul mai aşteptă două secunde o eventuală replică, după care ambală motorul şi întrebă, întorcând capul spre cei doi viitori turişti:
-Strada Oxford, numărul cinci, nu-i aşa?...
-Da... dar de unde ştii?..., se miră doamna Thompson.
Şoferul păstră discreţia totală asupra acestui subiect.
Doamna Thompson se gândea că după zece ani de mariaj fericit, domnul Thompson avea pentru prima oară ultimul cuvânt într-o dispută cu ea. Hotărî să fie şi pentru ULTIMA oară...
În clădirea din strada Oxford, numărul cinci, la etajul şase, uşa pe care este prinsă o tăbliţă cu numele “Thompson W. Thompson” a fost deschisă, şi apoi închisă fără niciun zgomot, ceea ce nu era deloc un lucru caracteristic pentru ea... Se întâmpla ceva ciudat!... Singura explicaţie plauzibilă era că în apartamentul familiei Thompson pă-trunsese un hoţ.
...Bineînţeles că pot fi privit drept un hoţ! Numai că eu sunt un hoţ profesionist, care mă ghidez în meserie după un anumit cod, având clar stabilite anumite reguli şi principii de practicare a... meseriei. Am veni să îmi procur o anumită statuetă: o piesă foarte rară, care îmi lipseşte din colecţie. Acum, când domnul şi doamna Thompson se află în tren, cred că este momentul cel mai potrivit să înlocuiesc statueta lor veritabilă cu o copie perfectă. Pentru Thompsoni asta n-are nici o importanţă, atât timp cât nu vor observa diferenţa... Singurul martor al acestei operaţii va fi Thompson M. Thompson, avocat de renume în ţinutul ăsta, tatăl prezumtiv al proprietarului acestui apartament. Numai că bătrânul Thompson îmi va admira măiestria doar în ipostaza sa de tablou, formă artistică prin care i-a fost imortalizat chipul, în urmă cu cinci decenii. În aceste condiţii, nu-mi rămâne decât să mă… prezint ilustrului personaj şi să închin acest pahar în cinstea familiei Thompson: -Noroc, bătrâne! Dă-mi voie să mă prezint: Adam Smith, cunoscut în lumea interlopă drept Marele Smith.
Îndeplinind această formalitate, Smith se trânti într-un fotoliu şi savură încă o înghiţitură de whisky. Plăcuta stare de moleşeală pe care Smith şi-o îngăduia înainte de a se apuca de lucru nu dură mult, destrămându-se brusc în momentul când desluşi un zgomot suspect la uşa de la intrare. Era însă un zgomot obişnuit pentru o persoană care are intenţia să pătrundă în casă. Încercările, deşi nu dădeau o impresie de siguranţă, erau totuşi insistente, iar Marele Smith îşi dădea foarte bine seama că operaţia nu era efectuată de un amator şi că uşa va ceda insistenţelor la care era supusă. Smith se postă lângă uşă, cronometrând din pură curiozitate o nouă tentativă. După circa 30 secunde, Smith se plictisi de-a binelea şi deschise uşa.
Inabilul spărgător, fiind vădit impresionat de felul practic şi facil în care reuşise să încheie operaţia începută, caută să atenueze umilinţa la care era supus, întrebându-l pe Marele Smith, dacă domnul Thompson ar putea fi cumva acasă, întrucât... Marele Smith îl privi compătimitor, scoase şperaclul rămas inutil în broasca uşii, apoi, ţinând ustensila cu două degete, zise:
-Ascultă, tinere amator (tânărul era foarte hotărât s-o ia din loc în orice condiţii, la primul prilej favorabil), dacă nu poţi regla o asemenea chichiţă în cel mult paişpe secunde, lasă-te naibii de ocupaţie! Şi acestea fiind zise, pofteşte, te rog, înăuntru...Te rog!...
Tânărul holbă nişte ochişori de broscuţă…mirată.
-Haide, haide, nu face mofturi! Domnul Thompson vine imediat. Tânărul prinse curaj, fiind înşfăcat de revere şi tras brusc în casă de Marele Smith, tocmai la timp pentru a evita situaţia de a fi surprins de către domnul Rosewall, care ieşise pe culoar să vadă cine intrase la Thompsoni. Auzind uşa trântită cu putere, domnul Rosewall reveni oarecum liniştit în casă şi spuse soţiei că la Thompsoni se petrece ceva ciudat. ,,La ei se petrece mereu ceva ciudat”, răspunse doamna Rosewall, vădit dezamăgită de constatarea de mult verificată a soţului ei .
-Tinere, îmi cer scuze pentru felul brutal în care ai pătruns în această casă- riscurile meseriei- dar situaţia era de aşa natură încât, cred că ţi-ai dat seama şi tu...
Tânărul îşi dădea perfect de bine seama, era întru totul de acord, însă era încă speriat de moarte…
-Să facem cunoştinţă, pentru că nu am avut plăcerea să te remarc... Nu-i o ruşine, eşti încă tânăr... Adam Smith e numele meu.
-Marele Smith?!, reveni tânărul la realitate. Marele spărgător din City? Oh, dar asta e formidabil!
-Eh, mare, e mult spus...
-Îmi daţi voie: Jacky-Moore, spărgător în formare, fost hoţ de bu-zunare, admiratorul şi servitorul dumneavoastră!
-Ok, hai să-ţi arăt apartamentul şi să vedem ce te-ar putea inte-resa. Dacă simţi o ,,atracţie” pentru ceva, îmi spui mie şi vom vedea... Să nu te jenezi... Pe maiorul Thompson îl cunosc din timpul când mergeam pe ascuns la un anume local, sărind seara gardul colegiului...
Iar acesta, dragul meu, este bătrânul Thompson, tatăl celui în casa căruia ne-am retras pentru week-end... Tânărului Jacky, care studia, întors cu spatele la tablou, o casetă încrustată cu fildeş veritabil, i se înmuiară picioarele la gândul că bătrânul Thompson îl zărise strecurând în buzunar câteva bijuterii... Smith îi observă stânjeneala şi îi spuse, râzând, că nu e nimeni în carne şi oase în cameră, arătând spre tabloul pe care noi îl cunoaştem deja... Îl mustră, însă, pe Jacky pentru lipsa de educaţie şi îl sfătui să pună bijuteriile înapoi în cutie, dacă nu dorea să aibă neplăceri. Erau mult prea false! Intimidat, Jacky se conformă întocmai.
-Văd, de altfel, că vrei să laşi urme... Nu e deloc indicat pentru un începător ca tine. Am să-ţi ofer eu câte ceva, fă-mi plăcerea asta... Stai liniştit acolo, în fotoliu, fă-ţi un cocktail, fă ce vrei, dar mai ales fă linişte...
Jacky hotărî să fie ascultător.
În acest timp, taxiul cu cei doi Thompsoni făcea cale întoarsă, iar familia Rosewall intrase într-o obişnuită discuţie de seară. Domnul Rosewall argumenta poziţia sa de mai înainte, precum că Thompsonii nu se puteau întoarce aşa cu una cu două din vacanţă, chiar înainte de a pleca, numai ca să le facă lor în ciudă, nelăsându-i singuri nici măcar două săptămâni. Prin urmare, domnul Rosewall se hotărî să pornească o acţiune plină de primejdie: vroia să afle ce motiv i-a întors din drum, bineînţeles cât mai discret cu putinţă... Pentru o clipă, doamna Rosewall văzu în aceste momente în soţul ei, pe tânărul şi aprigul Rosewall, cel care îi fermecase doi ani ai tinereţii, până să se fi hotărât căsătoria...Vigurosul domn Rosewall ieşi cu infinită precauţie pe coridor şi lipi, cu răsuflarea tăiată, urechea dreaptă de uşa apartamentului Thompsonilor. Era o linişte care se putea auzi fără nici cel mai mic efort. Ciudat, foarte ciudat, într-adevăr...
Fără un astfel de simţ (nu se ştie al câtelea), Adam Smith nu ar fi ajuns nicicând Marele Smith. Era simţul de a simţi primejdia şi, cu acest dar natural, domnul Rosewall a fost repede ,,mirosit” după uşă. Marele Smith îi făcu semn lui Jacky să se apropie, îi puse în mână o farfurie şi-i şopti: ,,Când o să bat cu pumnul în masă şi o să strig: Niciodată, mă înţelegi, niciodată!..., spargi farfuria de podea.”
După ce operaţiunea s-a desfăşurat întocmai, până în cele mai mici amănunte, domnul Rosewall era îndepărtat dintr-un loc şi o postură vădit indiscretă... De fapt, se liniştise.
-Vom face o echipă pe cinste, spuse Marele Smith, cu satisfacţie. Şoarecele ăla era în stare să tragă cu urechea mult şi bine!
-Tiii!, niciodată nu aş fi crezut că o farfurie poate avea atâtea cioburi, zise Jacky, scărpinându-şi scăfârlia, aidoma celebrului Stan Laurel.
În faţa imobilului cu numărul cinci din strada Oxford, opri, cu scrâşnet de maşină a poliţiei, un taxi inocent. Instinctiv, Marele Smith se uită pe fereastră, şi după ce văzu tot ce era de văzut, începu să se plimbe prin cameră, ca un tocilar căruia nu-i poate intra în cap o definiţie... Jacky se uita liniştit la şeful său de meserie, fiind convins că acesta se pregătea, în sfârşit, de marea lovitură. Jacky luă tacticos umbrela de lângă fotoliu şi imaginându-şi că are în mână o puşcă, îl luă la ochi pe Marele Smith, care se plimba de colo până colo, cu mâinile la spate. Smith, agasat de mişcarea ,,puştiului obraznic”, se întoarse încruntat spre el, fixându-l cu arătătorul:
-Te rog să termini odată cu...
Dar nu reuşi să-şi termine propoziţia complexă, pentru că se repezi la Jacky, îi smulse umbrela, îl pupă pe frunte şi ieşi din casă ca o furtună... Coborând scările în fugă, se ciocni inevitabil cu domnul Thompson, care urca gâfâind... Fără altă introducere, Marele Smith îi întinse umbrela:
-De asta aveţi nevoie, nu-i aşa?
-Oh, desigur, desigur, mulţumesc domnule...
-Pentru puţin, spuse scurt Marele Smith, care nu era atât de domn, pe cât era de satisfăcut. Întors în apartamentul Thompsonilor, Marele Smith făcu rapid o mică demonstraţie profesională tânărului său coleg. În două minute şi cincisprezece secunde, el deschise casa de bani, privi cu ochi blajini prada pe care şi-o însuşi Jacky fără nici un fel de remuşcare, şi înlocui piesa rară. ,,Sper să fie asigurată la un preţ bun”, gândi Smith.
Revenind la taxi cu UMBRELA sa, domnul Thompson întâlni privirea compătimitoare a soţiei, aliată cu aceea a şoferului, pe care, nu se ştie de ce, domnul Thompson nu putea să-l sufere, şi fără să mai spună ceva, se aşeză cuminte pe banchetă, strângând la piept preţiosul obiect.
Ajunseră din nou la gară. Doamna Thompson plăti şoferului, care, din cauza bacşişului îşi călcă pe inimă şi le spuse că a fost încântat să-i cunoască, apoi, în mare grabă, cu trei hamali după ei, reuşiră să prindă trenul necesar plecării. Îşi aranjară o parte din bagaje, apoi cealaltă parte, şi răsuflară pe rând, lung şi liniştitor, semn că greul trecuse. Domnul Thompson luă umbrela, o cercetă îndelung sub privirea de linx a soţiei, şi cu un aer spăşit, încercă să-şi explice neliniştea interioară:
-Draga mea, îmi pare rău că-ţi mărturisesc asta abia acum şi aici, dar am certitudinea, înţelegi, am cer-ti-tu-di-nea că la noi acasă s-a întâmplat, sau se întâmplă, mă înţelegi, ceva ciudat, că ar trebui ca Poliţia... ar trebui să...
-Dar termină odată, cu Poliţia şi cu toate prostiile tale!, închise doamna Thompson, sec, discuţia. Suntem în vacanţă, suntem în tren, nu acasă, bine că am ajuns, mă înţelegi?! Şi pune, dracului, umbrela aia undeva, că mă scoţi din sărite!
Trenul îi ducea spre mare. Marea îi aştepta pentru o binemeritată vacanţă. În apartamentul lor, acum domnea din nou liniştea.
Ciudat, foarte ciudat…


Publicat de: Molnar Florin la data de: 17-04-2011, 2:55 am
Cuvinte cheie: SCHITA UMORISTICA



 bazat pe 0 notari

Adauga acest text literar in colectia personala Adauga la favorite Recomanda aceast text literar prin Yahoo Messeger Trimite pe YM     Recomanda aceast text literar prin E-mail Trimite prin e-mail Raporteaza continut inadecvat Raporteaza neadecvat! 

Comentarii la acest text:

Nu sunt comentarii la acest text!

Adauga Comentariu


   Recomanda aceast text literar prin E-mail Trimite prin e-mail
Expeditor: (nume prenume) *
Destinatar: (nume prenume) *
Expeditor: (e-mail) *
Destinatar: (e-mail) *
Mesaj Personal

*
* campuri mandatorii

Citatul ZileiCitatul Zilei  Vreau Citatul Zilei pe Site-ul Meu Vreau Citatul Zilei pe Site-ul Meu
Daca n-ai muzica in suflet, degeaba o cauti in fluier.
Autor: Rabindranath Tagore - Categorie: Muzica .

Intelepciune.ro va recomanda


Fara Poza

Boris Ioachim
"Ce este pesimistul? Un optimist bine informat." Grigore Moisil "Poeţii nu se ruşinează de propriile experienţe - ei profită de ele." Friedrich Nietzsche
S-a nascut in data de 25-Ianuarie-1967
Oras: Săveni
Judet: Botosani
Varsta: 53 ani
Membru din: 13-Octombrie-2008
Texte publicate: 465

Ultimele comentarii:

Contact Cultural - Mircea Duca - 04-12-2019, 1:27 am

Silvia Bebereche - 18-10-2018, 12:17 pm

Contact Cultural - Mircea Duca - 10-10-2018, 8:03 pm

Contact Cultural - Mircea Duca - 24-09-2018, 11:31 am

Silvia Bebereche - 22-09-2018, 9:30 pm

Contact Cultural - Mircea Duca - 22-09-2018, 5:40 pm

Silvia Bebereche - 20-09-2018, 9:21 pm

Membrii Intelepciune.ro recomanda


Fara Poza

elena.armaș
S-a nascut in data de 11-Iunie-1987
Oras: Iasi, Judet: Iasi
Varsta: 33 ani
Texte publicate: 89


Fara Poza

Mihaileanu Laurentiu
S-a nascut in data de 10-Noiembrie-1953
Oras: Cluj-Napoca, Judet: Cluj
Varsta: 67 ani
Texte publicate: 17

Home | Citate Celebre | Citate Noi | Citate Populare | Autori Celebri | Proverbe | Calendar Autori | Pagina Mea | Pentru Site-ul Meu | RSS | Contact
| | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | |
Copyright © 07.2007 Intelepciune.ro - Toate drepturile sunt rezervate
Creat si intretinut de Mican Daniel
Creative Projects