Din cenuşiul toamnei s-a mai desprins o frunză
Ce n-a avut puterea să îi reziste ceţii
Ce-i sufoca lumina, trimisă să pătrunză
Prin vidul de iluzii, zidit în calea vieţii.

Copacul ce-o-nfiase la margine de lume
Privit-a înspre ceruri la rudele ei moarte
În vremi la fel de tulburi, când devenite nume
„Plecau,” de lângă codrul neştiutor de carte.

În vânt, zburat-au versuri de nimeni auzite
Ce-mbrăţişau credinţa sedusă la trecut
De frunzele bolnave, la fel de ruginite
Asemeni unui cancer, aflat la început.

Pădurea ce-o crescuse şi-i adorase rima
Nu-i mai dorea trăirea, blamând-o de păcat
Pe cea mai verde frunză, ce devenise prima
Născută să trăiască la margine de sat.

Din toamna unei frunze, purtate pe un nor
Ce-şi varsă întristarea ce va să fi avut,
Păstrav-om pergamentul aceluiaşi decor
Al unicei trăiri, scăldate-n „flori de Prut”.


Dimitrie-Sorin Pană
Titu - Dâmboviţa
05.11.20010

Tweet

Publicat de: Pană Dimitrie-Sorin la data de: 21-11-2010, 4:38 pm
Cuvinte cheie: iluzii | moarte | credinta | frunze | Prut

---

Expeditor: (nume prenume) *	Destinatar: (nume prenume) *
Expeditor: (e-mail) *	Destinatar: (e-mail) *
Mesaj Personal
* * campuri mandatorii