|
TEST DE INTELIGENȚĂ - back
TEST DE INTELIGENŢĂ
Se cere să găsiţi două propoziţii din cele şase, care să exprime o idee cât mai apropiată de cea din titlu.
Veţi afla dacă sunteţi inteligent, în ce măsură…
1. O CREDINŢĂ CARE NU SE ÎNDOIEŞTE ESTE O CREDINŢĂ MOARTĂ.
A. Trebuie să te îndoieşti pentru a crede.
B. Cel care se îndoieşte nu are credinţă.
C. Incertitudinea este un aspect esenţial al adevăratei credinţe.
D. Îndoiala este o stare normală a celui care cercetează.
E. Chinurile morale ale îndoielii constituie însăşi viaţa credinţei sincere.
F. Credinţa religioasă este o credinţă liniştită.
2. CU CÂT EŞTI MAI FERICIT, CU ATÂT MAI PUŢINĂ ATENŢIE ACORZI FERICIRII TALE. (Alberto Moravia)
A. Fericirea este o beţie care te face inconştient.
B. Existenţa nenorocirilor este cea care îndreaptă atenţia spre fericire.
C. Când totul merge bine nu-ţi dai seama de fericirea ta.
D. Fericirea este tonică pentru conştiinţa personală.
E. Micile nenorociri stimulează energia oamenilor.
F. Fericirea este ca un somn.
3. CU CÂT TALENTELE UNUI OM SUNT MAI MARI, CU ATÂT ACESTA ARE PUTEREA DE A INDUCE ÎN EROARE PE ALŢII. (Aldous Huxley)
A. Supunerea oarbă faţă de cineva poate duce la greşeli grave.
B. Nu trebuie să credem în vorbele oamenilor care ne copleşesc cu argumente.
C. Poţi să-ţi impui cu uşurinţă ideile când vorbeşti cu autoritate.
D. Cel care are talent îşi impune cu uşurinţă opiniile.
E. Există o rea folosire a geniului.
F. Inteligenţa serveşte deseori la înşelarea altora.
4. CONVINGERILE SUNT INAMICII ADEVĂRULUI, MAI PERICULOASE DECÂT MINCIUNILE. (Thomas Mann)
A. Când un anumit subiect este abordat cu pasiune, el este deformat mai mult decât dacă s-ar minţi deliberat.
B. Fanatismul este o formă a minciunii.
C. Un pasionat nu poate fi obiectiv.
D. Credinţa este inamicul adevărului.
E. Cei care nu sunt convinşi nu se apropie niciodată de adevăr.
F. Când cineva ţine la opiniile sale, devine capabil să nege faptele cu mai multă agresivitate decât un mincinos.
5. CEL CARE NU VREA SĂ ACŢIONEZE ŞI SĂ VORBEASCĂ DECÂT JUST, NU REALIZEAZĂ NIMIC. (Ffriedrich Nietzsche)
A. Cel care nu face nimic nu se înşeală niciodată.
B. Dacă pentru a acţiona sau chiar a vorbi trebuie să aştepţi până eşti sigur, nu vei începe niciodată.
C. Dacă vrei să faci sau să spui ceva, indiferent ce, trebuie să-ţi asumi riscul de a te înşela.
D. Cel care nu face şi nu spune nimic, are întotdeauna dreptate.
E. Acţiunea şi vorbirea justă, corectă, sunt de o dificultate descurajantă.
F. Decât să acţionezi nejust, e mai bine să nu faci nimic.
6. ARTA NU CONSTITUIE O PUTERE; EA NU ESTE DECÂT O CONSOLARE. (Thomas Mann)
A. Arta dă artistului o consolare care nu reprezintă putere.
B. Creaţia artistică dă artistului un sentiment de putere.
C. Faţă de nepuţinţa sa socială, artistul se consolează prin arta sa.
D. Opera de artă nu reprezintă o voinţă de putere, ci o nevoie de compensare intimă.
E. Ceea ce contează pentru un artist este ca opera sa să-i aducă beneficii pe plan personal şi afectiv, nu pe plan social.
F. Pentru artistul care concepe şi o realizează, opera de artă este o uşurare a suferinţelor sale şi un mod de a se consola.
7. TOŢI AM VREA SĂ ÎNCHIRIEM CU ANUL ŞI NU PUTEM NICIODATĂ ÎNCHIRIA DECÂT PENTRU O SĂPTĂMÂNĂ SAU O ZI. (Jean)
A. Totodeauna, împotriva dorinţei noastre, independent de noi, realitatea ridică obstacole severe dorinţei noastre de securitate.
B. Ne place să facem proiecte pe termenul lung, dar întotdeauna acţionăm de pe o zi pe alta.
C. Eşti obligat să acţionezi mai degrabă în funcţie de împrejurări, decât conform unor anumite principii.
D. Oricare ar fi visele şi ambiţiile noastre, trebuie să trăim de pe o zi pe alta.
E. Cele mai scumpe speranţe ale noastre sunt cel mai des dezamăgite.
F. Ne place să facem proiecte pe termen lung, dar necesităţile vieţii ne obligă să trăim pe temen scurt şi chiar de pe o zi pe alta.
8. CÂND FAMILIA SE DESFACE, CASA SE RUINEAZĂ.
A. Distrugerea casei familiale antrenează disperarea familiei.
B. Dizolvarea legăturilor familiale conduce la ruinarea societăţii.
C. Dispersarea familiei determină abandonul casei familiale.
D. Stabilitatea structurilor umane este bazată pe familie.
E. Familia este fundamentul tuturor construcţiilor.
F. Întreţinerea casei familiale este istoria familiilor.
9. ACOLO UNDE DOMNEŞTE LUCIDITATEA, SCARA VALORILOR DEVINE INUTILĂ.
A. Când se ajunge la o perfectă obiectivitate nu mai pot exista preferinţe.
B. A înţelege, scuteşte judecata.
C. Omul lucid şi obiectiv are o judecată sigură.
D. Când ai interes nu mai eşti capabil să judeci.
E. Cunoaşterea adevărului exclude recursul la valori.
F. Se ezită a alege atâta timp cât timp nu cunoşti realitatea.
10. COPIII NU REFLECTĂ DECÂT CA NIŞTE OGLINZI. TREBUIE SĂ LE IMPUNEM RESPECT. (Hervé Bazin)
A. Trebuie respectate reflecţiile personale ale copiilor.
B. Copiii trebuie să înveţe să-şi respecte educatorii.
C. Copiii nu învaţă nimic decât dacă-i respectă pe cei care îi învaţă.
D. Comportamentul copiilor este oglinda sentimentelor lor faţă de educatori.
E. Copiii nu reflectează singuri. Trebuie să ştim să-i încurajăm cu fermitate.
F. Copiii nu învaţă să reflecteze decât după ce au învăţat să respecte.
TABEL PENTRU TESTUL DE INTELIGENŢĂ
PUNCTAJ +2 0 -1 -2
1. C – E D A B – F
2. B – C A E – F D
3. D – F B E A – C
4. A – F C – D B E
5. B – C E A D – F
6. D – E A – F C B
7. A – F B –D C E
8. B – D C E – F A
9. A – E D B – F C
10. C – F E B – D A
PUNCTAJ MAXIM = 40 puncte
16 – 26 puncte = inteligenţă mediocră
Publicat de: Molnar Florin la data de: 23-09-2011, 3:59 am
Cuvinte cheie:
TEST
|
|
Comentarii la acest text:
Nu sunt comentarii la acest text!
Adauga Comentariu
Trimite prin e-mail
|
|
Citatul Zilei
Vreau Citatul Zilei pe Site-ul Meu
|
Femeile sunt al doilea mare mister al omenirii.
|
|
Autor:
Anne Rice -
Categorie:
Femei
|
.
|
Intelepciune.ro va recomanda
|
Boris Ioachim
"Ce este pesimistul? Un optimist bine informat." Grigore Moisil
"Poeţii nu se ruşinează de propriile experienţe - ei profită de ele."
Friedrich Nietzsche
S-a nascut in data de
25-Ianuarie-1967
Oras: Săveni Judet: Botosani Varsta: 45 ani
Membru din:
13-Octombrie-2008
Texte publicate: 306
|
Ultimele comentarii:
Membrii Intelepciune.ro recomanda
|
Ratiu Ioan
S-a nascut in data de
06-Aprilie-1957
Oras: Bucuresti, Judet: Bucuresti Varsta: 55 ani
Texte publicate: 212 |
|
Marius Chirazi
S-a nascut in data de
07-Noiembrie-1981
Oras: Barlad, Judet: Vaslui Varsta: 31 ani
Texte publicate: 10 |
|