Ma uit la tine fata mea,
cum taci…
si simt, ca vrei sa-mi spui ceva,
dar n-o faci…
n-ai curaj…si nu e bine…
Incerci sa-mi spui ceva demult…
eu tot de atunci incerc sa ascult…
Acel ceva s-e pierde in timp,
daca nu s-a si pierdut…
Ma uit la tine fata draga ,
cum stai…
si astepti sa te intreb,
dar ce?
ce intrebari sa iti pun?
Incerc pornirea-mi s-o sugrum,
ca nu vreau iarasi sa gresesc
si ma opresc…
Te uiti la mine scumpa mea
si ne intelegem din priviri…
sa-mi spui multe tu ai vrea,
dar iti este frica…
de ce?
de cine?
de el?
sau de reactia mea?
Ma uit la noi si-i vad pe toti,
vreau sa te intreb ,
dar ma abtin…
de rabdat daca mai poti,
si lacrimile-mi vin…
Imi amintesc privind in urma,
cum imi spuneai tot ce te durea…
acum…nimic…
de ce?
nu mai esti tu fata mea?
nu mai sunt eu mama ta?
Incerc sa intorc lacrima in al ei izvor,
nu as vrea ca tu s-o vezi…
chiar daca ele ma ard si dor…
ca sunt fericita as vrea sa crezi,
fericita…
Asa cum tu ma faci sa cred
Si inima-ti bate mai tare…
de un an jumate in gand imi spui,
ca e om la locul lui
si e bine langa soacra…
Oare…?
Viata amara…amara…

Publicat de: oprea maria la data de: 02-01-2011, 7:04 pm
Cuvinte cheie: telepatie | fata mea | mama | poezie | durere