De când zărit-am prima rază din dimineaţa vieţii mele
Proaspăt ieşit din pântecul întunecat al mamei mele,
Am fost cuprins de dor ca să te caut,
Şi agăţat nebun cu două mâini firave
Am supt cu dor la sân crezând c-am să te beau
C-ai să rămâi în mine, dar tu n-ai fost acolo.

Eu am crescut crezând că sunt iubit
Dar am aflat ca mulţi copii, că-s doar un ghemotoc de lut
Ieşit la rând prin tragerea la lotto,
Un cromozom ce-i campion la secţia fertilitate.

Neînţeles de cei mai mari
Şi neputând ca să-mi citească gândul,
Mi-am construit castele din culori,
Iar din poem şi cântec făceam mereu buchete mari de flori
Pe care le ţineam la piept în fiecare seară,
Şi adormeam cu tine-n gând iubire,
Sperând c-ai să cobori uşor pe geamul meu ca şi Luceafărul din vis.
Dar aşteptându-te mereu, eu m-am trezit
Că într-o dimineaţă de primăvară clară am devenit o domnişoară.

Acum sunt liberă, mi-am zis,
Când uşa porţii de la curte întâia oară am deschis
Cu cardul master de major,
Care-ţi dă dreptul să devii stăpânul vieţii tale.

La început când am ieşit să te găsesc iubire
Era o primăvară roză cu câmpul plin de trandafiri
Te-am căutat zâmbind crezând că eşti în floare
Dar m-a muşcat o viespe şi rana greu mă doare.
Ademenit şi îmbătat de flori te-am căutat şi mai departe.
Dar m-au rănit rău spinii la picior,
Şi m-am întors plângând la casa mea, c-ai disparut din calea mea.

Am aşteptat să treac-un anotimp ca să îmi vindec rana
Dar s-a ivit grăbită vara.
Cu dor afară am ieşit ca să cutreier munţii
Să urc semeţ ca un viteaz pe culmile iubirii.
Te-am căutat cu pasiune printre stânci
Pân' am ajuns pe piscul nebuniei
Încât era să cad în hău şi dus la vale printre pietre.
Doar o minune a făcut ca să m-agăţ de-o creangă
Ce răsărea dintr-un stejar, din pomul vieţii mele
Sădit de îngeraşul meu în ziua zămislirii mele.

De ce-i atât de 'nalt stejarul, l-am întrebat pe înger,
Iar el atunci cu ochi blajini răspunse către mine:
"Acel stejar care-a crescut e sufletul din tine
Care-a crescut prin viforul vieţii pe culme' acestui munte care-i numit destin
Cu cât mai mult tu ai iubit şi-ai plâns de dor ca să-ţi găseşti menirea,
Cu atât mai 'nalt s-a înălţat stejarul ce e-n tine.
Nu căuta vreodată s-ajungi până la stele,
Chiar dacă aripi eu ţi-aş da să fi la fel ca mine.
Iubirea după care atât de mult tânjeşti.
Este, şi creşte-n tine.

Păstreaz-o nentinată până la sfârşit de drum,
Căci tot ce va rămâne din iureşul vieţii
Este iubirea ta ce va rămâne veşnic
Chiar şi atunci când trupul va coborî-n ţărână.

Tweet

Publicat de: Lidia Pascalau la data de: 12-05-2010, 2:38 am
Cuvinte cheie: poem | iubire | primavara | destin | inger

---

Expeditor: (nume prenume) *	Destinatar: (nume prenume) *
Expeditor: (e-mail) *	Destinatar: (e-mail) *
Mesaj Personal
* * campuri mandatorii