Home     Librarie Online     Citate Celebre     Autori Celebri     Proverbe     Cenaclu     Adauga Text Cauta Citate


     Tatal nostru - back


Să fie Viaţa un vis pentru sfinţii murilor asudaţi,
ai bisericilor din noi?
Unde să ne rugăm Iubirii,
cu genunchii roşi ai sentimentelor din noi,
Pentru a primi binecuvântarea Morţii,
În apa tulbure a Vieţii scursă,
Peste soarta fiecăruia dintre noi,
spre a fi spălată de atât de mult păcat,
Primit în dar de la visul Lui Dumnezeu,
Ce a gândit Cuvântul pentru noi,
Printre atâtea şi atâtea alte Cuvinte,
Unele mai peticite,altele mai ajunse,
Dar parcă nici unele atât de absurde,
Precum suntem noi într-un singur Vis,
Acela de a şti Lumea,
De a o vedea ca o minune,
Şi nu ca o prostituată în bordelul Existenţei,
Unde se zvârcoleşte în mocirla propriei sale istorii,
Zugrăvită în imagini poleite cu aurul păcatului,
De A FI,
O greşeală a unei alte greşeli a greşelii Lui Dumnezeu,
De a ne fi dat păcatul şi a ne fi făcut păcătoşi,
Când putea face această lume curată,
Unde nimeni să nu poată şti ce e greşeala.
Nu trebuia murdărită astfel apa acestei Vieţi,
Însetate de atât de mult sânge nevinovat,
Nenăscut încă,
Care va cunoaşte într-o zi farmecele înveninate ale Lumii,
Devenind vinovat prin propria sa naştere,
De nenăscut încă.
A ŞTI este un mare păcat pentru Dumnezeu,
Fiindcă doar ştiind suntem conştienţi de Lume şi Păcatul ei.
Atunci Dumnezeu ne-a dat cunoaşterea,
Învelind în hârtia frazelor sale şi Păcatul.
Nu putem cunoaşte fără binele izvorât din roua privirilor,
Sau răul ce ninge în gânduri tulburi,
Peste părul încărunţit de uitare al iubirilor,
Ce s-au născut pentru a şti,
Că vor avea de ros genunchii propriilor sentimente,
Pe piatra rece a rugăciunii neputincioase,
În faţa Atotputinciosului de a greşi până şi cu păcatul,
Dat acestor genunchi spre mântuirea privirii,
Ce admiră durerea şi suferinţa drept salvare,
De opera Lui Dumnezeu?
Cum ar fi fost dacă Dumnezeu ar fi gândit lumea fără de păcat?
Oare nu a ştiut ce face,nu a cunoscut Viitorul ?
Şi acesta face parte din gândul Său.
Deci ştia că va fi înşelat cu Păcatul de Lume!
Altfel înseamnă că era un neputincios,
Ce merită întreaga noastră milă şi compasiune,
Fiindcă a încercat cel puţin pentru o clipă să se creadă Dumnezeu!
Întreaga noastră Lume constă în cunoaşterea sa.
Dacă nu am şti că este nu ar exista.
Oare câte Lumi nu sunt dar noi nu le cunoaştem?
Sau câte Lumi par că le cunoaştem dar ele nu sunt?
Toate Lumile sunt Iluzii,
Marfa preferată a Lui Dumnezeu,
Vândută nouă pe tejgheaua roasă de patimi a Vieţii,
Spre a cunoaşte grăuntele de nisip al fericirii,
Din oceanul infinit al suferinţei.
Aceasta este Lumea gândită astfel de Tine Doamne!
Chiar nu putea fi gândită altfel?
Tatăl Nostru carele eşti în ceruri de ce nu eşti şi pe Pământ!
De ce nu te cobori printre atâţia nenorociţi şi năpăstuiţi ai sorţii,
Care nu mai au nici clipe să plătească,
Pentru o nouă cârjă a privirii de pe buzele lor reci,
Cu care-şi duc traiul în sala de aşteptare a Morţii salvatoare!
Chiar şi acolo ne ameninţi Doamne că te vom întâlni?
Tot atât de iubitor şi mărinimos,
De plin de dragoste faţă de genunchii roşi?
De ce?
Cum ne ceri nouă unor neştiutori să înţeleagă neînţelesul,
pustiului ce a fost cândva în Tine,
Spre a pustii faţa ridată a acestei Lumi,
Cu atât de multe păcate pe care le ştiai de dinainte de a fi!
Doar nu eşti şi Tu Doamne un neştiutor?
Ce este cunoaşterea Doamne?
Este ceea ce nu poate fi definit niciodată,
fiindcă nimeni nu ştie ce înseamnă a şti,
decât dacă închide ochii şi vede întunericul.
Atunci realizează lumina nefericirii acestei Lumi,
Unde un punct este un infinit fiindcă o infinitate de puncte,
Este un cerc,deci un punct,un finit!
Aceasta este cunoaşterea noastră Doamne,
Aceea a punctului şi a infinitului,
Unde infinitul este finit,iar finitul devine mereu ,
Cel ce va depăşi infinitul prin număr!
Poate de aceea îţi doreşti mai multe puncte,
În care să bată sângele acestei Lumi,
Tocmai fiindcă astfel depăşeşti infinitul din Tine cu noi?
Şi ce va fi atunci când mă voi trezi din acest vis?
Voi înţelege că poate fi şi Lume fără de greşeli?
Unde bisericile gândurilor să devină nişte imense semne de întrebare?
În Lumea unde sunt biserici este şi păcat,
Altfel acestea nu şi-ar mai avea rostul.
Ce ar mai face o biserică într-o Lume fără de păcat?
La ce s-ar mai ruga genunchii roşi?
Unde este păcat este şi durere,
Unde este durere este Viaţă!
O Lume fără de păcat ar fi o Lume fără de Viaţă!
Abia acum te înţeleg Doamne,
Fiindcă vreau să trăiesc şi astfel vreau cât mai multe biserici,
A căror clopote să bată neîntrerupt,
Lacrimile îndrăgostiţilor ce vor să spele în Apa Vieţii,
Sufletul unui nenăscut pentru a-l boteza,
Cu Păcat,
Durere,
Şi Viaţă!


Publicat de: Cerin Sorin la data de: 03-10-2008, 10:41 pm
Cuvinte cheie: Dumnezeu | durere | iubire | absurd | existenta



 bazat pe 2 notari

Adauga acest text literar in colectia personala Adauga la favorite Recomanda aceast text literar prin Yahoo Messeger Trimite pe YM     Recomanda aceast text literar prin E-mail Trimite prin e-mail Raporteaza continut inadecvat Raporteaza neadecvat! 

Comentarii la acest text:

Nu sunt comentarii la acest text!

Adauga Comentariu


   Recomanda aceast text literar prin E-mail Trimite prin e-mail
Expeditor: (nume prenume) *
Destinatar: (nume prenume) *
Expeditor: (e-mail) *
Destinatar: (e-mail) *
Mesaj Personal

*
* campuri mandatorii

Citatul ZileiCitatul Zilei  Vreau Citatul Zilei pe Site-ul Meu Vreau Citatul Zilei pe Site-ul Meu
Femeile sunt al doilea mare mister al omenirii.
Autor: Anne Rice - Categorie: Femei .

Intelepciune.ro va recomanda
Boris Ioachim Boris Ioachim
"Ce este pesimistul? Un optimist bine informat." Grigore Moisil "Poeţii nu se ruşinează de propriile experienţe - ei profită de ele." Friedrich Nietzsche
S-a nascut in data de 25-Ianuarie-1967
Oras: Săveni
Judet: Botosani
Varsta: 45 ani
Membru din: 13-Octombrie-2008
Texte publicate: 306

Ultimele comentarii:

Marius Chirazi - 25-05-2012, 7:57 pm

Marangoci Elvis Constantin - 25-05-2012, 1:21 am

Marangoci Elvis Constantin - 25-05-2012, 1:13 am

clement octavian - 24-05-2012, 5:38 am

clement octavian - 24-05-2012, 2:25 am

Terius Anthony - 23-05-2012, 11:21 pm

Ratiu Ioan - 23-05-2012, 10:10 pm

Membrii Intelepciune.ro recomanda
Ratiu Ioan Ratiu Ioan
S-a nascut in data de 06-Aprilie-1957
Oras: Bucuresti, Judet: Bucuresti
Varsta: 55 ani
Texte publicate: 212
Marius Chirazi Marius Chirazi
S-a nascut in data de 07-Noiembrie-1981
Oras: Barlad, Judet: Vaslui
Varsta: 31 ani
Texte publicate: 10

Home | Citate Celebre | Citate Noi | Citate Populare | Autori Celebri | Proverbe | Calendar Autori | Pagina Mea | Pentru Site-ul Meu | RSS | Contact
| | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | |
Copyright © 07.2007 Intelepciune.ro - Toate drepturile sunt rezervate
Creat si intretinut de Mican Daniel
Creative Projects