Home     Librarie Online     Citate Celebre     Autori Celebri     Proverbe     Cenaclu     Adauga Text Cauta Citate


     Sunt clipe în viaţă - back



Fara Poza

Sunt clipe în viaţă când simţi
Că viaţa se opreşte în loc,
Că drumul ce-l străbaţi este pustiu şi fără sens,
Înconjurat de dealuri nisipoase
Zoreşti din greu ţinând la piept ulciorul
Sperând c-ai să găseşti fântâna fericirii
’nainte ca apusul să şteargă urmele paşilor tăi.
Culorile încet se contopesc sub privire într-un gri cenuşiu
Iar sunetele şi vocile umane
Se-aud ca nişte valuri spărgându-se de stânci.
Nu e nimic din ce a fost sau ce-ai mai vrea să fie,
Trăieşti într-un prezent confuz spunând:
„Aşa mi-e dat să fie!”
Căci tot ce simţi e-o inimă zdrobită
Care se zbate-n piept în aşternutul tău,
În noaptea târzie împletită cu vise răzleţe
Născute din adâncul sufletului tău
Legat de tot ce-i sfânt, frumos şi viu.

Nimic nu e ’ntâmplare cât eşti aici sub soare
Căci orice piatră aruncată-n cale
Formavor împreună o stâncă pe care
Credinţa, speranţa din tine clădivor o casă solidă
În care te vei regăsi, cunoscând FERICIREA
Căci iubirea nu există doar atunci când tu primeşti
Ci atunci când te jertfeşti cu tot ce ai şi tot ce eşti
Pentru fiinţa ce-o iubeşti.
Iar eşecul nu e final de luptă
Chiar de ai fi înfrânt în fază terminală
Este o nouă şanşă şi o treaptă spre o victorie mai bună.


Publicat de: Lidia Pascalau la data de: 17-08-2012, 11:31 pm
Cuvinte cheie: viata | fericire | lupta | speranta | credinta



 bazat pe 0 notari

Adauga acest text literar in colectia personala Adauga la favorite Recomanda aceast text literar prin Yahoo Messeger Trimite pe YM     Recomanda aceast text literar prin E-mail Trimite prin e-mail Raporteaza continut inadecvat Raporteaza neadecvat! 

Comentarii la acest text:

Nu sunt comentarii la acest text!

Adauga Comentariu


   Recomanda aceast text literar prin E-mail Trimite prin e-mail
Expeditor: (nume prenume) *
Destinatar: (nume prenume) *
Expeditor: (e-mail) *
Destinatar: (e-mail) *
Mesaj Personal

*
* campuri mandatorii

Citatul ZileiCitatul Zilei  Vreau Citatul Zilei pe Site-ul Meu Vreau Citatul Zilei pe Site-ul Meu
Ar trebui sa ne mandrim cu durerea - orice durere ne aminteste de rangul nostru inalt.
Autor: Novalis - Categorie: Durere .

Intelepciune.ro va recomanda


Fara Poza

Boris Ioachim
"Ce este pesimistul? Un optimist bine informat." Grigore Moisil "Poeţii nu se ruşinează de propriile experienţe - ei profită de ele." Friedrich Nietzsche
S-a nascut in data de 25-Ianuarie-1967
Oras: Săveni
Judet: Botosani
Varsta: 54 ani
Membru din: 13-Octombrie-2008
Texte publicate: 465

Ultimele comentarii:

Elena Movileanu - 14-03-2021, 7:00 am

Contact Cultural - Mircea Duca - 04-12-2019, 1:27 am

Silvia Bebereche - 18-10-2018, 12:17 pm

Contact Cultural - Mircea Duca - 10-10-2018, 8:03 pm

Contact Cultural - Mircea Duca - 24-09-2018, 11:31 am

Silvia Bebereche - 22-09-2018, 9:30 pm

Contact Cultural - Mircea Duca - 22-09-2018, 5:40 pm

Membrii Intelepciune.ro recomanda


Fara Poza

Elena Movileanu
S-a nascut in data de 11-Iunie-1987
Oras: Iasi, Judet: Iasi
Varsta: 34 ani
Texte publicate: 95


Fara Poza

Mihaileanu Laurentiu
S-a nascut in data de 10-Noiembrie-1953
Oras: Cluj-Napoca, Judet: Cluj
Varsta: 68 ani
Texte publicate: 17

Home | Citate Celebre | Citate Noi | Citate Populare | Autori Celebri | Proverbe | Calendar Autori | Pagina Mea | Pentru Site-ul Meu | RSS | Contact
| | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | |
Copyright © 07.2007 Intelepciune.ro - Toate drepturile sunt rezervate
Creat si intretinut de Mican Daniel
Creative Projects