…Şi, ştii, iubito-s mai bătrân cu-un an…
Ca ieri, zburdam – al Domnului cârlan –
Azi, păru-i nins şi sufletul cernit
Şi tot mai rar mă mint că-s fericit.

Cât de nedreaptă-i viaţa – şi-n zadar!
Puştan eram şi nu aveam habar
Că-ntreaga viaţă-i doar un labirint –
În care tu mă minţi şi eu te mint.

Tu-mi spui că încă-s tânăr şi vânjos –
Eu îţi şoptesc că eşti ce-i mai frumos
În viaţa mea…da-n sinea noastră ştim
Că suntem cu un pas spre ţintirim.

Urcuşul nostru a fost lent şi greu –
Dar coborâşul e-un torent spre hău,
Spre lutul rece şi nepăsător
Şi oasele tot mai ades ne dor.

Frumoşi am fost şi plini de ideal
Dar, azi, aproape siguri de final,
Trişti, constatăm că totu-i fără rost
Şi tot ce am visat – doar vis a fost.

Eu, puşti isteţ cu părul cânepiu
Tu - în ochi cu limpezimi de râu –
Eram copii şi veseli şi hoinari
Visând să devenim, odată, mari.

Şi mari am devenit – şi-am constatat
Că viaţa noastră nu-i cum am visat,
Că lumea-i plină doar de răutăţi –
Şi visele, s-au spart, toate-n bucăţi.

Şi-n cioburile lor ne-am înţepat…
Azi, sufletul ni-i stins şi-ndurerat;
Din când în când ne veselim niţel –
Dar lutul rece tot ne cheamă-n el.

…Şi, ştii, iubito, mai bătrân eu sânt
Cu-n an…şi mai aproape-s de mormânt
Dar asta e! – vin alţii-n locul meu –
Să-i fie ei cârlani lui Dumnezeu.

Publicat de: Boris Ioachim la data de: 18-01-2011, 3:34 pm
Cuvinte cheie: regrete | tristete | amintiri