Deşi mă cred om înţelept,
Am trecut de-atâtea ori prin şcoala vieţii
Dar am rămas tot timpul repetent la patru materii primare:
La matematică, română
Dar şi la sport şi geografie.

La matematică greşeam ades la tabla înmulţirii
Căci eu aveam nevastă harnică şi scumpă
Ce-ntotdeauna reuşea din zece lei să înmulţească tot cu zece
De se făceau cu mii şi milioane'n buzunarul ei.
Dar eu îi împărţeam mereu acei bani câştigaţi de ea cu greu
Pe la bufet, la discoteci şi aparate de noroc.
De am ajuns să fiu lăsat de ea
Şi să trăiesc pe străzi ca derbedeu.

A doua şansă mi s-a dat să-nvăţ la geografie
Dar am greşit din nou c-atunci când mă ruga
Nevasta mea să merg la farmacie, să-i iau o doftorie
Eu mă duceam să iau o prăjitură de la cofetărie
La dulcea mea amantă ce m-aştepta pe mine.
Iar când m-am dus acasă o luam pe scurtătură
Uitând ca să mai trec şi pe la farmacie.
Şi când m-a părăsit a doua mea nevastă,
Umblam haihui pe străzi cu harta-n mână
Crezând c-am s-o găsesc, dar am ajuns într-o înfundătură.

A treia şansă mi s-a dat să-nvăţ şi la română
Şi-am nimerit femeie înţeleaptă care vorbea cu sens,
Dar eu ţipam ades la ea, vorbind cu interjecţii
Şi foloseam jargoane nespălate de se roşea şi ea.
Şi-i repetam în fiecare zi ca un refren:
"Eu fac!" şi "Tu nicicând nu faci!",
Dar şi "Eu sunt!" şi "Tu nicicând nu eşti!"
De am ajuns să fiu lăsat din nou de ea,
Să urlu ca un lup nebun la stele, crezând c-am să ajung cândva la ele.

Sătul şi obosit de-atâtea repetenţii
M-am prăbuşit umil cu capul la pământ
Şi am strigat spre ceruri: "Mai dă-mi din nou o şansă!"
Şi preamilosul D-zeu mi-a dat ce am cerut
Spunându-mi că va fi ultima mea şansă
Ca să trec cu brio într-un final, examenul vieţii.

În astă şansă mi s-a dat să-nvăţ să practic sportul
ŞI mi-am luat nevastă harnică, cuminte,
Şi-am construit cu banii câştigaţi de noi
Vile şi ferme, si palate multe.
Eram atât de fericit că în sfârşit am tot ce mi-am dorit,
C-am devenit un trântor tolănit
Care stătea zile si luni în şir
Pe pat sau cu ziaru-n mână,
De-mi ajungea burta la gură.
Dar albinuţa mea cea tânără, frumoasă
A început încet să se-ofilească,
Căci nu mişcam un deget s-o ajut
Dar în schimb eram servit la pat ca un boier.
ŞI într-o zi când eu stăteam la film
Primesc o veste tristă, c' a mea scumpă mireasă
S-a dus la Cel de sus să se-odihnească
De toată truda ei ce-n van şi-a risipit.

Iar eu cu toată bogăţia adunată-n jurul meu ce mi-am dorit-o atâta
Mi-am pierdut şi mintea pe care-o mai aveam, şi-am fost luat pe sus,
ŞI dus la spitalul de deşeuri umane, unde ajung cei repetenţi asemenea ca mine.

Publicat de: Lidia Pascalau la data de: 03-04-2010, 4:03 pm
Cuvinte cheie: scoala vietii | nevasta | femeie inteleapta | repetent | examen