Dincolo de trecutul mai mult sau mai puţin glorios şi dincolo de tomurile de istorie, întâi decembrie ar trebui să fie o zi de bucurie pentru toţi românii, o zi de sărbătoare în adevăratul sens al cuvântului şi nu doar o zi liberă în care mare parte a populaţiei nu merge la şcoală sau la muncă.
Ar trebui să fim mândri, să ieşim pe străzi şi să ţipăm sus şi tare că suntem români şi ne place în ţară la noi, să fim un pic patrioţi măcar atunci de ziua naţională. Repet: ar trebui! Dar nu se întâmplă asta pentru că nu avem de ce să fim mândri. După douăzeci de ani de la căderea comunismului, tot coada Europei, tot vecinul cel înapoiat şi sărac am rămas. După douăzeci de ani de la căderea comunismului stăm şi ne întrebăm dacă în ’89 într-adevăr a avut loc o schimbare şi dacă s-a meritat ca atâţia tineri să moară. Au murit pentru un ideal care nici în ziua de azi nu capătă nici cel mai vag contur. Ce vedem în România mileniului trei? Copii trimişi la cerşit, fete scoase pe centură sau gravide la treişpe ani, şomeri “fără număr”, mai mulţi pensionari decât salariaţi, spitale jalnice, medicamente scumpe, populaţie îmbătrânită şi bolnavă, epidemii, terenuri agricole părăsite pentru că nu are cine să le muncească, fabrici privatizate şi apoi distruse, un adevărat exod spre Italia, Spania şi alte ţări care au mai mult de oferit, învăţământul e aproape să dea colţul, politicieni care atunci când nu dorm se ceartă. Asta să fie România pe care au visat-o cei care au ţipat sus şi tare în ’89 JOS COMUNISMUL!? Asta este ceea ce ar trebui să sărbătorim, azi, întâi decembrie? Se mai miră cineva de ce pe noi, tinerii, ne doare în paişpe de întâi decembrie şi de tot patriotismul de făcătură al politicienilor demagogi, corupţi şi îngrăşaţi de sudoarea părinţilor noştri?
Ce am făcut eu de întâi decembrie? Am închis televizorul, radioul, internetul şi am refuzat să mai citesc ziarele. M-am băgat în pat şi m-am odihnit. Am profitat de ziua liberă ca să dorm şi să vând bilete pentru balul bobocilor. Măcar din banii strânşi de pe biletele respective ajutăm nişte copii acum de Sărbători. Cât despre România… Să mă trezească cineva când învie! Wake me up when September ends!
Totuşi hai să nu închei aşa abrupt şi să vă povestesc şi o fază tragi-comică, apropo de întâi decembrie. Ca tot omul, după ce am dormit bine şi am mai convins nişte oameni să facă trei lucruri bune (să vină la bal ca să se distreze, să recicleze vreo cărămidă de telefon şi să ajute un copil), am decis să mă uit şi eu la un film din ăla siropos şi lacrimogen, cum ne place nouă, fetelor. Zis şi făcut! Dar fără popcorn, nu se poate! M-am dus şi mi-am luat o pungă de grăunţe, fără să mă uit bine la ea. Am încins ceaunul, am pus un pic de ulei şi am pus grăunţele înăuntru, aşteptând să facă poc poc. Mai mult s-au ars, decât au sărit şi nu era nepriceperea mea de vină. Nervoasă, m-am uitat pe pungă să văd ce scrie şi când colo am avut surpriza să citesc că sunt importate din… nici mai mult, nici mai puţin… Argentina!!! M-a apucat un râs isteric. Hai măi… La noi, în România, nici măcar grăunţe pentru popcorn nu mai există?

Publicat de: Rotaru Carmen Ana la data de: 07-01-2010, 2:42 am
Cuvinte cheie: tara | sarbatoare | Romania