Credeam oceanul vârstnic vărsându-și cărunțimea
Decât credeam o luntre asiduă în tors,
Ieșind însă din pânze cu toată goliciunea
O limpezime-adâncă, spre mine s-a întors.

Să nu-mi mai pierd avântul tropoatelor mintale
Perceptul denigrării mi-l trec ca aliat.
Deci cum mi-e drag pe lume sau cum urât îmi cade
Secunde miliarde, prin ea am respirat.

Cum să îi spun ei, "ție" tăcută agonie?
Obștească contemplare, mă-ngreunezi, dar liber...
Mi te zdrobești de bule c-o mare datorie
Plătindu-te oceanic, un tot eu te consider!

Mi te imagin vastă, cât lungă și cât lată,
Știind că nu-ți ții locul nici mersul în tragedii,
Trăgându-te posibil ca linie curbată
Din nimeni pentru nimeni, legată de rudenii.

Și îți sunt mic și mare, și balta și oceanul
Știindu-mă ca-n locul de unde m-ai luat.
Trăgându-mă credibil la fel și eu din neamul
Legitimării tale, spunând "că ai bărbat."

Așa mă simt de tine cuprins a reuși -
Crezând docil întocmai te-aștept sută la sută;
Recurgi dar mare plină deprinsă a vâsli,
Iubirea-i migratoare, iar noi aceeași plută.

Credeam oceanul vârstnic, că-s eu de-o cărunțime.
Decât azi cred o luntre ce-mi trece-n plete, punți.
Posibile-s secunde sau ani, sau cine știe
Cât dragostea ni-i mare, plutind ca mine - simți!

Tweet

Publicat de: Marangoci Elvis Constantin la data de: 22-03-2014, 3:00 pm
Cuvinte cheie: Reverie | Revino mereu | In noi | Dor/iubita mea | Dorințe/simțiri

---

Expeditor: (nume prenume) *	Destinatar: (nume prenume) *
Expeditor: (e-mail) *	Destinatar: (e-mail) *
Mesaj Personal
* * campuri mandatorii