Home     Librarie Online     Citate Celebre     Autori Celebri     Proverbe     Cenaclu     Adauga Text Cauta Citate


     REÂNCARNAREA LA BUDDHIȘTI ȘI LA CREȘTINI - back


Gândul mă poartă, acum, în altă direcție. Apropo, iar la... formatul pe care scriu. La ce te gândești!!!? La ce te gândești!!!?
Dar, înainte aș dori să mai spun câteva vorbe legate de rosacrucianism. „Să mai dreg din busuioc”, cum s-ar zice. Rosacrucienii, ca orice mișcare spirituală de factură creștină, care nu a fost declarată erezie, nu putea să urmeze, în propriile-i dogme ezoterice sau exoterice, decât principiile de bază ale creștinismului. Rosacrucianismul este o cale de inițiere. Ce înseamnă a te iniția? Înseamnă a te ridica la trepte superioare de conștiență care nu sunt, încă, normale nivelului evolutiv de moment al omenirii. Spuneam cândva că, fiecare componentă umană ne pune în fața unui nou nivel de conștiență. Ceea ce experimentăm noi, acum, ca bun al întregului val evolutiv uman, vorbesc de sufletul conștienței, înainte de anul 1413 nu era accesibil decât inițiaților vremii. Ceea ce „experimentează” acum inițiații vremurilor noastre, sunt treptele superioare la care va accede omenirea peste mult timp ca ceva ce îi va aparține de drept; conștiența psihică, metapsihică,
și cea spirituală corespunzătoare componentelor spirituale ale omului.
Revin la... gânduri noi!
Vreau să spun câteva vorbe despre reîncarnare, despre modul cum este ea văzută în ideologiile hinduse și voi face referire la buddhism, față de modul cum o privește creștinismul.
Afirmam, pe undeva, că procesul de reîncarnare sau manifestare repetată, este apanajul Eului spiritual. Spun asta mereu, deoarece, există ideea că sufletul ar fi cel care s-ar reîncarna. Nu, sufletul este supus karmei și destinului și este „altul” la fiecare reîncarnare sau manifestare a Eului spiritual într-o nouă corporalitate! Dacă vrei, ai putea spune că sufletul se încarnează, dar în niciun caz că se reîncarnează, în sensul că, el este o trăire care se naște din viețuirile ca eu ale componentelor corporalității din viața respectivă; dar, totuși, nu cred că la așa ceva se referă termenul. Sufletul este altul la fiecare manifestare dar, suportul conștienței pe care se va țese viitoarea personalitate, chiar dacă ea are la bază, în mare parte și conștiența corpului astral, vine tot de la Eul care este același de fiecare dată. De fapt, adevăratul om este acest Eu spiritual, iar modul în care noi ne percepem ca entități, ca personalități, nu este decât o iluzie, iluzia cunoașterii în care un loc aparte o are cunoașterea de sine (conștiența de sine), pe care fiecare dintre noi, o experimentează în viață și care se naște în planul acelei conștiențe care este mereu aceeași. Dar, să nu se înțeleagă că și sufletul ar fi o iluzie.
În buddhism, reîncarnarea este una dintre caracteristicile de bază ale dogmei existențiale, deși însuși Buddha nu prea discuta despre subiect. Există o altă postare în care am încercat să deslușesc problema. De ea, de reîncarnare, se vorbește pe la „toate colțurile” și este „durerea” existenței hindusului. Pentru el viața este suferință, iar modul de a scăpa de această suferință este stoparea șirului încarnărilor prin transcenderea personalității, adică dizolvarea „falsului eu” și... unirea cu Eul spiritual. Această transcendere devine pentru buddhist scopul vieții sale. Oricum, față de brahmanism, în care hindusul nu pre accepta ideea separării sale de lumea spirituală prin individualizare, adică prin apariția eului sufletesc, și își dorea, mai degrabă, revenirea la starea anterioară de spirit, este un pas înainte.
Cum vede creștinismul problema? Mulți spun că nu o vede în niciun fel pentru că, nu dai de ea pe nicăieri în doctrinele exoterice. Hm, nu e chiar așa! În cazul creștinismului substratul este, poate, puțin mai adânc și de aceea... mai greu de sesizat. Există împământenită ideea că buddhismul... vai ce religie avansată!... în comparație cu creștinismul. Tot auzi că... ba ăla, ba ăla, din ăștia mai cunoscuți, au trecut la buddhism pentru că este o religie cu adevărat pe înțelesul lor. Buddhismul este o religie veche, deci care se adresează unui om... vechi, și când spun vechi, mă refer la nivelul de evoluție. Vorbim, prin urmare, despre un om mai puțin evoluat, decât am fi noi, cei de acum, cărora li se adresează creștinismul. Mai puțin evoluat în sensul că, încă, nu poseda ceea ce noi, actualii oameni avem. O dovadă în acest sens ar fi faptul că și buddhismul a evoluat, în sensul că au apărut curente care o dau și ele pe iubirea spirituală. Dacă nu mă înșel acest nou curent (zic nou comparându-l cu timpurile lui Buddha) se numește noul vehicul, față de cel vechi considerat a fi buddhismul tradițional. De ce creștinismul nu are nevoie de curente noi, încă? Pentru că a fost de la început o religie a iubirii, a iubirii spirituale. Același lucru s-a întâmplat și cu iudaismul. Și în el a apărut un curent de o asemenea factură care are la bază învățăturile ezoterice ale Cabalei. Este vorba despre hasidism, tot ceva care vorbește despre iubire. Nu vreau să spun că religiile care nu au mers de la început pe principiul iubirii ar fi pornit-o într-o direcție greșită! Nu, deloc! Doar că ele erau adaptate nivelului evolutiv al omenirii acelor timpuri. Cum să vorbești de iubire unui om care era mânat existențial doar de un suflet al senzației sau care abia începuse să deslușească tainele gândirii, a propriei gândiri? Dar și creștinismul a apărut exact atunci când omul avea nevoie de el ca religie a ceea ce este, deci când omul putea înțelege și viețui acest sentiment, ceea ce pe vremea lui Buddha și a lui Moise nu era posibil. Dar, atunci, cum să spui că celelalte sunt superioare!? A... că ele au fost absolut necesare, da, putem afirma asta! Îmi vine acuma în cap și religia islamică. Și ea se vrea superioară. Hm, sunt câteva postări care vorbesc numai despre aceste lucruri. Dar, parcă mă mănâncă limba. Dacă întrebi un imam îți va spune că islamul este „religia iertării”. Poți să crezi asta? Dacă nu-ți vine, atunci gândește-te că tot, așa cum, noi, creștinii, nu am înțeles încă ce este iubirea creștină, nici ei nu au ajuns, încă, să-și înțeleagă mesajul propriei-i religii, și... „iartă-i”! Mă rog, hai să zicem doar că de la noi se vede altfel. Trecând, însă, peste... cum se vede de aici și de acolo, gândindu-te doar la o clasificare în ordinea evoluției spirituale, îți sare în ochi că... mersul „spiritual” este de la lege (iudaism), prin iertare (islam) la iubire (creștinism). Care este deosebirea între iubire (iubirea spirituală) și iertate? Pentru cel care iubește iertarea nu există. De fapt, iertarea dispare încă de pe treptele înțelegerii. Mereu spun: una e să știi și alta este să înțelegi! Mai toți spun că știu ce este karma, dar dacă îi întrebi de ce iartă, spun că așa este creștinește, să-l ierți pe cel care ți-a făcut rău. Dar, la faptul că răul care i s-a făcut îi aparține, conform karmei pe care pretinde că o cunoaște, că el, răul, este direcționat spre persoana lui tocmai pentru a-i spăla reprobabilele fapte anterioare... nu înțelege! Nu înțelege că dacă cunoașterea te cultivă, abia înțelegerea duce la schimbarea comportamentului. Nu înțelege că, de fapt, iertarea nu este decât aroganță, ca și toleranța... Nu afirm că ea nu ar fi necesară ca formă de anihilare a urii sufletești pentru un anumit nivel de înțelegere, încerc doar să sugerez că trebuie reînțelesă în contextul evoluției, ca orice alt lucru, pentru că despre asta vorbim. Chiar dacă nu avem, încă, întreaga structură sufletească care să ne permită o modificare de comportament, putem, totuși, gândi în avans prin înțelegere și în felul ăsta să ne apropiem termenul împlinirii devenirii noastre spirituale. Atunci, de ce să ne mai legăm de islam? Și totuși, am văzut și auzit comentarii, diverse, în legătură cu atentatele de la Manchester. Ieșise lumea în stradă, acolo, la ei, lozinca fiind: „răspundem cu iubire”. Hm, asta da! Deci, uite că sunt oameni care chiar au înțeles că riposta nu face decât să perpetueze natura răului, că doar luptând cu el în sine poate fi sufocat, pentru că orice altă reacție în exterior nu face decât să-l perpetueze prin karmă. Semn bun! Mă înclin. Dar, să... „rerevenim”!
Trebuie înțeles, însă, că evoluția nu înseamnă o continuă ridicare, așa cum o vede omul. Oamenii de pe timpul lui Buddha, vorbim de circa 500 înH, încă nu aveau sufletul rațiunii așa de dezvoltat ca noi. Corpul lor eteric încă mai... „atârna în afara corpului fizic”, într-o anumită măsură, ceea ce le permitea să mai tragă cu ochiul prin lumea spirituală. Religia buddhistă, prin urmare, care avea o bază solidă în brahmanismul anterior, se adresa omului care încă nu avea un eu sufletesc care să-l izoleze complet de lumea spirituală, cum este cazul omului actual. Era perioada de debut a manifestărilor Eului spiritual, perioadă care a început cam pe la 747 îdH. Transcenderea eului era mult mai facilă pe vremea lui Buddha deoarece constituția lui era încă firavă; un suflet al senzației, însoțit de un incipient suflet al rațiunii. Cu cât eul sufletesc este mai puternic, mai evoluat, cu atât dizolvarea lui este mai dificilă, dar și beneficiile evolutive sunt mai mari. Și până la urmă, ele contează! Pentru aceste beneficii a fost creat eul sufletesc, pentru acest lucru a avut loc căderea și influența luciferică. Acest eu sufletesc trebuie privit ca o ființă în sine, care există și care este mânată de propriile-i instincte în a-și conserva existența. El se va lupta din răsputeri pentru a nu fi înlăturat chiar cu arma iluziei care îl caracterizează. Omul este acum în faza dezvoltării sufletului conștienței, de la 1413 încoace, iar această perioadă va dura 2160 de ani, din care el a parcurs abia puțini peste 600, după cum se vede. Abia după anul 3500- 3600, eul sufletesc va fi ajuns la deplina sa integritate și va fi în deplinele sale puteri. Acești 3500-3600 de ani pot însemna încă 4-5 remanifestări (reîncarnări) pentru fiecare dintre noi, cei care suntem acum, aici pe Pământ, adică mai multe decât au fost până în prezent. Prin sufletul conștienței, omul va reveni, treptat, la capacitatea de a percepe lumile spirituale, dar, de astă dată ca ființă individualizată, conștientă de sine. Pentru faza asta a fost nevoie ca omenirea să fie ruptă, prin eurile sale sufletești, de lumea spirituală, pentru ca ea să revină așa cum nu era înainte de a o părăsi, înainte de a cădea din ea; să revină ca individ.
Sufletul conștienței, în formare deocamdată, va permite omului, tocmai prin „reînvierea” acestei legături cu lumea spirituală, să facă trecerea la spiritualitate printr-o renunțarea... „elegantă” la eul sufletesc, într-un mod continuu, într-un mod pașnic aș spune. Dar asta va depinde și de cum ne vom înțelege propria existență.
Să nu crezi că în această perioadă, cea a sufletului conștienței, celelalte componente sufletești, anterior apărute, vor rămâne pe loc, vor stagna în evoluția lor! Mersul normal este acela de a se reforma în primul rând prin prisma „noului venit”, al sufletului conștienței, adică. Același lucru se petrece și în viață încarnată. Zic unii, mai bine spus cam toți, că... vai, bătrânețea te scoate din circuitul normal al lucrurilor, că nu ai mai înțelege aspirațiile și avântul generațiilor aflate în deplinătatea forțelor fizice. Cică „neputința fizică” te-ar determina să te cam retragi din primul plan al vieții sociale. Nu spun că acest lucru nu se petrece, doar că el este urmarea întregirii omului ca ființă prin adăugarea tuturor componentelor sale. Înțelegerea priorităților te care mână de la spate este, la bătrânețe, cu totul și cu totul alta. Perspectiva unui om care a înțeles, cât de cât, ce vrea viața de la el, nu este aceeași cu cea pe care o avea la 30-40 de ani și asta nu pentru că a obosit, ci pentru că... „s-a împlinit”, la propriu. Din păcate, însă, deschiderea spre perceperea lumilor spirituale nu este obligatorie. Dacă vom refuza să înțelegem, să acceptăm existența lor, ne vom închista în existența fizică și în opacitatea ei, iar această abilitate nu se va mai putea manifesta, iar de aici... consecințe dezastruoase legate de ascensiunea omului.
Spuneam mai sus că, la fiecare manifestare a Eului, sufletul ar fi altul. Vă mai aduc aminte că, Hristos a venit să salveze sufletele, judecata făcându-se pentru fiecare suflet în parte și mântuirea la fel. Ați înțeles? Este adevărat că eu, cel ce sunt sufletul din această viață, sunt moștenitorul faptelor sufletului încarnării anterioare, dar în același timp și eu las o moștenire viitorului suflet, moștenire rezultată din faptele mele. Eu voi fi judecat pentru aceste fapte, mai mult... nu mă interesează! Decât, poate, dacă nu mă ia mila de mine, gândindu-mă la faptele mele reprobabile măcar să am milă de viitorul suflet care va purta consecințele unei karme generate de mine.
În aceste condiții, ce îmi spune mie faptul că Eul spiritual se manifestă, se reîncarnează de nu știu câte ori? Mă afectează pe mine, ca suflet, cu ceva? Nu, în cazul în care nu mă gândesc la perspectivă! Atunci, la ce bun să-mi bat capul cu ce a făcut sau ce va face alt suflet după mine? Acolo, la judecată, nici ele nu mă pot ajuta pe mine, dar nici eu pe ele, dacă nu am făcut-o încă din viață. Vreau să spun că reîncarnarea este treaba Eului, cel de sus, nu a mea, a sufletului de jos. Religia creștină se ocupă de suflete, nu de Eurile spirituale care le generează la fiecare încarnare. Nu Eul spiritual va fi judecat! Natura lui este deja perfectă în comparație cu cea a sufletului. Din acest motiv dogma creștină exoterică nu pomenește de procesul manifestărilor repetate. Să nu credeți că se va întâmpla altfel cu hindusul sau cu musulmanul! De aceea, cine vorbește despre o superioritate, din acest punct de vedere, a buddhismului sau a oricărei alte religii, mai bine să tacă. Fiecare religie își are rostul și „adresanții” ei și este croită pe nivelul evolutiv al fiecărei comunități căreia i se adresează. Dacă apar diferențe, de aici apar, cum este și normal. Situația este echivalentă cu ceea ce se întâmplă în viață. Poți pretinde unui copil să dea examen de doctorat? Nu, și asta pentru că el nu și-a parcurs încă toate etapele de evoluție și cunoaștere. Dar asta nu înseamnă că el trebuie privit ca un înapoiat. El trebuie privit așa cum este. O entitate tânără în formare. Timpul îl va aduce și în situația de a deveni matur și poate înțelept. Așa se întâmplă și cu sufletele. Nu toate au același număr de încarnări în spate. Din acest punct de vedere sunt suflete mai tinere și altele mai mature.
Dar, problema nu se oprește aici! Sunt oare așa de inutile aceste manifestări, aceste reîncarnări ale Eului spiritual, așa cum ar reieși din graba cu care hindusul își dorește unirea cu el? Privesc acum problema din punctul de vedere al Eului nu al sufletului. Ce obține Eul din această multitudine de încarnări? Spuneam că evoluția spirituală ar fi chiar evoluția conștienței și că ea crește, se întărește cu cât diversitatea problemelor în fața cărora sunt puse sufletele, în existența lor dintre naștere și moarte este mai mare, mai dură și de ce nu, de mai lungă durată. Din punctul ăsta de vedere Eul nu are „interes” să diminueze numărul încarnărilor. Experiența, conștiența lui devine cu atât mai mare, cu atât mai puternică cu cât numărul lor este mai mare și, aș spune, cu cât piedicile puse în calea fiecărui suflet sunt mai diversificate și mai numeroase. Nu degeaba există entități ale obstacolelor care nu au altă treabă decât aceea de a-ți face viața cât mai grea sau, de ce nu, cât mai interesantă! Nu noi le-am inventat, noi doar le suportăm acțiunile cu scopul ca, nu știu când, să fim „elita” între ierarhii. Tot ne place nouă cuvântul elită! Dar nu despre astfel de elite, plăcute nouă, este vorba aici.
Deci, iată că și din punctul de vedere al numărului încarnărilor, creștinismul vede altfel problema decât buddhismul! Cu cât mai multe, cu atât mai bine! Dacă buddhismul sau alte religii văd altfel, este pentru că s-au adresat, cândva, altor „structuri” umane. Fiecare religie își are rostul și specificul legate de timpul, de locul, și de evoluția adresanților potriviți ei. Noi, aici, acum, suntem creștini pentru că așa trebuie să fim în conformitate cu aspirațiile și nivelul evolutiv. Dar, asta nu înseamnă că mâine, adică în viața următoare, „noul tu”, cum zică ăia de la Kaufland, nu se poate naște sub umbrela unei alte religii, ca cele mai sus pomenite, dacă aspirațiile tale spre spiritualitate vor fi mai debile în viață în curs. Faptul că alții ascultă de alte principii care le indică un alt parcurs în evoluție, nu este hotărârea noastră, nu este treaba noastră! Omenirea, pe ansamblu, nu este un tot omogen, iar diversitatea, de orice natură, este un scop bine „gândit” și nu de noi. Din acest punct de vedere, nimeni nu trebuie să fie tolerant cu nimeni. Nimeni nu este chemat să tolereze pe aproapele lui. Toți suntem egali! Toți coexistăm! Doamne, ajută!


Publicat de: octav semarian la data de: 13-06-2017, 4:30 pm
Cuvinte cheie: Hm!



 bazat pe 0 notari

Adauga acest text literar in colectia personala Adauga la favorite Recomanda aceast text literar prin Yahoo Messeger Trimite pe YM     Recomanda aceast text literar prin E-mail Trimite prin e-mail Raporteaza continut inadecvat Raporteaza neadecvat! 

Comentarii la acest text:

Nu sunt comentarii la acest text!

Adauga Comentariu


   Recomanda aceast text literar prin E-mail Trimite prin e-mail
Expeditor: (nume prenume) *
Destinatar: (nume prenume) *
Expeditor: (e-mail) *
Destinatar: (e-mail) *
Mesaj Personal

*
* campuri mandatorii

Citatul ZileiCitatul Zilei  Vreau Citatul Zilei pe Site-ul Meu Vreau Citatul Zilei pe Site-ul Meu
Daca ar trebui sa-i condamnam pe toti nerecunoscatorii din lume, pe cine oare am mai ierta?
Autor: Jean De La Fontaine - Categorie: Ingratitudine .

Intelepciune.ro va recomanda


Fara Poza

Boris Ioachim
"Ce este pesimistul? Un optimist bine informat." Grigore Moisil "Poeţii nu se ruşinează de propriile experienţe - ei profită de ele." Friedrich Nietzsche
S-a nascut in data de 25-Ianuarie-1967
Oras: Săveni
Judet: Botosani
Varsta: 50 ani
Membru din: 13-Octombrie-2008
Texte publicate: 465

Ultimele comentarii:

deea diva - 13-08-2017, 10:59 pm

Contact Cultural - 13-08-2017, 8:23 pm

deea diva - 13-08-2017, 4:13 pm

deea diva - 13-08-2017, 4:13 pm

Contact Cultural - 04-08-2017, 12:36 pm

Camelia Ardelean - 15-07-2017, 7:01 pm

Contact Cultural - 16-06-2017, 11:27 am

Membrii Intelepciune.ro recomanda


Fara Poza

deea diva
S-a nascut in data de 06-August-1991
, Judet: Bucuresti
Varsta: 26 ani
Texte publicate: 19


Fara Poza

Camelia Ardelean
S-a nascut in data de 02-Iunie-1972
Oras: Deva, Judet: Hunedoara
Varsta: 45 ani
Texte publicate: 8

Home | Citate Celebre | Citate Noi | Citate Populare | Autori Celebri | Proverbe | Calendar Autori | Pagina Mea | Pentru Site-ul Meu | RSS | Contact
| | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | |
Copyright © 07.2007 Intelepciune.ro - Toate drepturile sunt rezervate
Creat si intretinut de Mican Daniel
Creative Projects