RAZE DE VIATA-DEDIC ACEASTA POEZIE PRIETENELOR MELE-CARMEN SI FIICEI EI ANGELA

Mireazma unei dimineti de mai
Ajunse sus pe o colina,
Unde stau mustele in trai
Pe-o raposata cabalina;

Sus,soarele cam sugubat,
Da sa se-arate,da sa intre,
In norul alburiu ce-nghite
Momente calde de rasfat;

Pe florile abia deschise
Din corcodusii timpurii,
Bobite fug in mari furii,
Ca niste lacrimi de gheise;

Un gandacel iesit la soare,
Se scalda si se lustruieste
In roua,ca-ntro cada mare,
Si iute se inveseleste;

Se misca solul si se crapa
De parca a venit sfarsitul;
Cei mici se sperie,-armata
De tepi verzui precum cutitul
Ies din-tro data tremuranda
La aer in caldutul soare;
Colina iute se inunda
De viata parca si culoare;

Ca un intreg comlex de viata
O rama iese din pamant,
Si se intinde, ca o ata
Peste un cap cu par carunt;

Cum sa lipseasca vrabiuta
Cu ciripitul ei marunt,
S-au harnica,ea,albinuta
Cu sacii ei goi,la umplut?

E primavara,ce ai,toate,
Au inceput a se misca;
-S-a terminat zapada frate!
Din goarna suna,zambila;

Doi puricei isi dezmortesc
Picioarele de-o schioapa,
Spre cer in curse se iutesc,
Spectacolul sa-nceapa;

De sub o frunza putrezita,
Sfioasa se arata,
O buburuza ametita
Si fara nici o pata;

In varful unui pin uscat
Sta o ciocanitoare,
Ce se intreaba de-i curat,
Sa faca zarva mare;

Un fosnet,crengi trosnite rau
Se-aud brusc,dintrodata;
E mos martin cu mersul sau
Ce vine si se-adapa
Din izvorasul cristalin
Ce susura ca-n bazme,
Pe unde caprioare vin,
Si capriori cu coarne;

Un fasiit,frunze miscand,
Se stramba si se-ndreapta,
Un sarpe negru unduind
La soare se arata;

Trei ghemotoace se iutesc
In jos si-n sus ca vantul,
Si abitir se infoiesc
In cozi cu tot avantul;

Jumulite si pestrite,
Agitate foarte,
Niste biete veverite,
Sar ca alintate;

Le e foame,sunt lihnite,
Scorbura li-e goala;
Sunt iutite si pripite,
Nu mai tin la fala;

Grohaie,guita scurt,
Pamantul il salta;
E un porc slabut,marunt,
Ce nu se arata;

Mai in sus pe-un povarnis,
Un bot mic si ascutit,
Se iveste-ntr-un tufis,
Parand ca e ratacit;

E un mic vulpoi si el,
Cauta ca sa invete,
Cate sunt si in ce fel
Foamea ca sa ii rasfete;

Deodata,o zbughira
Toate care cum venira,
Caci iesit la cautat
Era lupul cel turbat;

Se facu liniste mare...
Sute de ochi mititei
Tremurau de frica tare:
Sa nu intre-n coltii sai;

Milostiv,nu poti sa-i spui,
Dar ca-i prima si cu soare,
Hotara sa-si puna-n cui
Pofta lui de caprioare;

Se roti sa ia aminte
Ce si cum s-a mai schimbat,
Si pleca la fel,cuminte,
Dar viclean si cumpatat;

Cum pleca,langa izvor,
Temator si atent foarte,
Aparu un caprior
Insetat,sa se adape;

Puse botul fin pe apa
Si-ncepu sa bea ciulind
Urechiusele ce-i scapa
Fluturasu-n zbor venind,
Si se-aseaza,unde credeti?
Sus,pe nasul lui finut;
Capriorul,ce sa vezi?
Nu-l alunga pe micut;

O lacusta precum iarba,
Sare sus intr-un alun,
Scartaind in toata graba,
Si mai multe se adun;

Indraznet,apare-un greier
Ce mustreaza si se-nfoaie
Ca lacusta-i fara creier
De adun-aici o droaie,

Ca-i frumos si iarba-i cruda,
Nu se cade sa-i cinsteasca
Acum burta-i nesatula!
Mostenire caliceasca...

Zarva mare era iara,
Toate-n cor,pe limba lor,
Faceau ziua ca sa para
Al naturii drag fior;

Ciripituri de tot felul,
Zumzaituri si miscari,
Vantul parca cu tot zelul,
Da rafale peste zari...

Deodata se oprira
Toate cate sunt,ca mute;
Urechiusile-si ciulira,
Stand atente sa asculte;

Era zarva cunoscuta
De acele mai in varsta,
Caci in mitea lor se-mplanta
Acest iz de minte-ngusta;

Era omul cu-al sau caine,
Ce-au pornit la vanatoare;
Nu conta pe cine doare,
Sa-l opreasca,n-avea cine;

Se ferira toate-n frunze,
Sus pe crengi s-au prin unghere;
Nu zice-au nici pas din buze,
Caci stiau,de nu,vor piere;

O caprita ratacita
Aparu nepotrivit
Si cu graba e ochita,
S-o impuste negresit;

Cand s-apese pe tragaciul
Pustii ce la ochi o tine,
I-aparu in fata baciul,
Mos martin,ce il retine;

Speriat,o lua la fuga
Omul si cu javra lui;
Caprioara,ca-ntro ruga,
Sta intepenita cui;

Nu putea nefericita
Sa se miste-a se ferii;
Fiindc-avea in lat copita,
Ea degeaba se iutii;

Nu trecura multe clipe,
Si colina rasuna,
De un muget si de trante;
Caprioara moarta sta;

Rosa-i apa cristalina,
Parca nu mai are susur
Izvorasul ce suspina
Inrosin-da pe tot cursul...

Asa este de cand lumea,
Ca sa fie totusi viata,
Si ai zice ca e culmea,
Fiindca moartea nu rasfata,
Dar facandu-si datoria
Ce o are de atunci,
Face ca euforia
Vieti-aicea s-o apuci;

Caci ce-ar fi de n-ar fi moartea?

Haos peste tot,total,
Si degeaba ar fi cartea
Sfanta,sus pe piedestal;

Hotarat,isi trage prada
Dupa el,si o tot duce;
Iarna l-a slabit si graba
Il zoreste sa manance;

Aparura din nou toate
De pe unde s-au ascuns,
Dar erau tacute,foarte,
Se-auzea parca si-un plans...

Un ied mic de caprioara
Tot scancea adulmecand,
Locul unde prima oara
Fu mamica lui calcand;

Nu stia ce se-ntamplase,
Inca se impleticea,
Si scancind,pe loc ramase;
Acum tata-l lui venea;

Si l-a luat printre tufisuri
Sa-l invete ce si cum;
Ii arata-n luminisuri,
Loc de hrana,drumul bun;

Soarele-apunea de-acuma,
Dar stiau cu toate,sigur,
Ca n-o sa mai pice bruma,
Si n-or sa mai fie friguri;

Si asa,o zi,de toate
A avut,cate-ntr-un an,
Si mai dulci,si mai sarate,
Sa nu simti ca esti in van;

Caci si viata de-i prea dulce,
Nu pui pret pe rostul ei,
Crezi ca toate ce aduce,
Pentru tine sunt,sa iei...

Iar de-i rea si grea intr-una,
Iti pierzi pofta de-a trai,
Nu mai vezi decat furtuna,
In care tu vei pierii;

Cu tot rostul,Dumnezeu,
Afacut sa fie bine:
Dupa bine,un pic rau,
Iar de-i rau,un pic din tine....

Publicat de: Costel Suditu la data de: 13-10-2011, 11:38 pm
Cuvinte cheie: PRIMAVARA | VIATA | SOARE | MOARTE