sub orizonturi de cenuşă alerg pe dealuri de cărbune
dar inimile noastre arse abia mai fumegă pe-o culme
nicio scânteie nu tresaltă, doar fumul îmi cunoaşte pasul
departe scârţâie o şoaptă şi vântul îşi ascute glasul
când liniştea culege umbre focul devine amintire
mă-mbrac în fulgi-scrum de speranţe,flori de funingini în privire
pătrunşi de ceaţa resemnării,cremenii umeziţi sub pleoape
vânaţi de corbi găsesc refugiu în lutul frământat de noapte
nemaiştiind să nască flăcări, clipesc la voia întâmplării
printre grămezile de gânduri pierduţi în gropile uitării.
bezna flămândă se aşterne pe timpurile cenuşii
prinşi în perdelele de pulberi doar licuricii par făclii
îmi amintesc cu greu de timpul când alergam cu torţe-n gând
când spiritu-mi dansa în flăcări iubirea noastră scânteind
nici eu nici tu şi prea mulţi alţii uitând de focul tinereţii
am umezit lemnul cu lacrimi atinşi de aripa tristeţii.
prin cimitirile de ruguri cu sufletele de cenuşă
suflăm în jarul mult prea jilav s-aprindem patima apusă.

Publicat de: mirela câmpan la data de: 16-11-2011, 9:30 am
Cuvinte cheie: sfarsit