Home     Librarie Online     Citate Celebre     Autori Celebri     Proverbe     Cenaclu     Adauga Text Cauta Citate


     Răscolind printre amintiri - back


Se spune că dacă îţi doreşti ceva trebuie să renunţi la gândul că l-ai putea obţine şi atunci ţi se va îndeplini dorinţa. Dar ce se întâmplă atunci când intensitatea dorinţei atinge un punct imposibil de controlat şi ajungi să îţi rezervi toate puterile îndeplinirii acesteia?

Capitolul 1

Adierea primului vânt de primăvară legăna crengile încărcate cu flori înmiresmate, desprinzând una câte una petale rozalii într-un vals romantic şi tandru. Sub cerul divin se întindeau câmpii acoperite de iarba proaspătă şi lăcrimată de emoţia reîntâlnirii cu soarele. Peisajul aştepta doar mâna iscusită ce putea să redea pe pânză frumuseţea momentului. În acordurile melodioase ale pianului, tânăra fată îşi mişca tacticos mâna-i delicată şi albă, dar ţinând ferm penelul cu degetele-i lungi.
În bucătărie, mama se învârtea printre oale şi cratiţe, preparând un nou fel de mâncare a cărei reţetă o culesese de curând de la înţeleptele bucătărese ale satului. Îi era necesară apa, dar vasul era prea greu de ridicat pentru ea, şi în plus nu putea să se dezmeticească de printre legumele proaspăt tăiate şi sosul fierbinte. Îşi chemă, dintr-o răsuflare, soţul în ajutor. Dar domnul Lawrence era mult prea ocupat cu lucrul la noua sa invenţie care avea să revoluţioneze lumea ştiinţifică prin complexitatea ei, astfel încât le rugă pe cele două fete să îl înlocuiască. Mâhnite că trebuie să renunţe la ce făceau, Jane şi Lisa îşi îndreptau agale paşii ieşind din grădină, desprinzându-se de starea de visare în care erau cuprinse. Mama le dădu dintr-un glas comenzile, iar cele două se treziră antrenate prin mirosuri culinare exotice. Când toţi îşi terminară treburile, masa a fost aşezată, iar nelipsita discuţie familiară începuse.
- Monotonia nu este cuvântul care să ne definească viaţa, iar în ultimul timp ea a pus stăpânire pe tot ce facem.spuse tatăl pe un ton serios.
- Ai dreptate, dragul meu, de când ne trezim nu facem altceva decât să ne afundăm în preocupările generale, care se repetă în fiecare zi cu o regularitate înfiorătoare. spuse mama, aprobându-i soţului pe deplin părerea. Apoi, întorcându-se spre fete începu cu un glas blând. Iar voi nu aveţi nicio activitate care să vă capteze cum ar trebui la vârsta voastră.Tu, Jane, spuse ea ridicând privirea spre fata cea mare, nu găseşti nicio plăcere în viaţa socială şi te retragi mereu la veşnica ta ocupaţie, şi anume, pictura. Sincer, mă întreb ce mai poţi pune pe pânză când ţi-ai petrecut cea mai mare parte din viaţă redând, în detaliu, fiecare colţişor ce ne înconjoară, iar de atunci nu s-a schimbat mai nimic pe aici. Şi gândeşte-te că nu mai ai decât doi ani până când împlineşti vârsta măritişului. Iar Lisa îşi pregăteşte de câţiva ani buni melodiile ce speră că va avea ocazia să le interpreteze la primul ei bal. Or, în afară de balul primăverii, care pare mai curând, o întâlnire a funcţionarilor satului, nu s-a mai auzit de niciunul în această zonă. Of! Stilul nostru de viaţă devine obositor de monoton. Şi, totuşi, mă întreb cum am ajuns în această situaţie.
- Tu te întrebi?! Chiar ai uitat cum ne-ai târât pe toţi aici, doar din capriciul tău de a descoperi noi reţete?! Pe atunci, spuneai că nu poate exista o zonă mai încântătoare ca aceasta şi lăudai necontenit frumuseţile locale. atacase domnul Lawrence cu nemulţumire.
- Ce a fost, a fost. În plus, cred că perioada aceasta este extrem de potrivită pentru o mutare. Ce ziceţi? spuse veselă, dar nesigură mama.
- Am auzit că fiul primarului vrea să-şi vândă casa, fiindcă nevasta lui a intentat divorţ. Am putea să ne informăm într-un mod mai amănunţit cu privire la această oportunitate.
- Sam divorţează?! Oh, dar e groaznic! Ce va spune lumea când va afla? Vă închipuiţi ce supărare şi ce ruşine le-a putut aduce bieţilor săi părinţi?!
- Vai, mamă! Au trecut de mult timpurile în care divorţul era o ruşine. Acum, dacă soţii se dovedesc a fi incompatibili se duc la tribunal şi se despart. Nimic mai simplu.
- Spuneţi ce vreţi, dar eu nu vreau să aud de aşa ceva în familia mea. Luaţi aminte!
- Gata, gata cu vorba. Voi, fetelor, mai bine v-aţi duce prin sat să aflaţi mai multe de casa pusă în vânzare. încheie hotărât tatăl.
Lisa şi Jane îşi petrecură întreaga după-amiază pălăvrăgind cu diverşi trecători cu privire la posibile case de vânzare, undeva, într-un ţinut îndepărtat. Cu informaţiile adunate, s-au întors obosite, seara, acasă.
- E hotărât! Mâine ne vom prezenta la primar să-i aducem la cunoştinţă dorinţa noastră. Soarta ne surâde. Cine ar fi crezut că vom reuşi într-un timp atât de scurt să găsim o casă, într-o zonă atât de plăcuta ca aia?! spuse doamna Lawrence încântată.
- Nu te bucura, femeie. Încă nu ne-am mutat. răspunse soţul gânditor.
- Nu cred că mai avem vreun motiv de îngrijorare. Haide, John! Ce e cu atitudinea asta negativă?
- Nu spun decât că nu ar trebui să ne grăbim la tras concluzii.
- Crezi ce vrei. Eu sunt sigură că totul va fi bine. conchise nevasta şi stinse lumina, adormind.
A doua zi, la primărie, planurile familiei fuseseră date peste cap.
- Îmi pare rău, dar casa era de mult pusă în vânzare şi la scurt timp am găsit cumpărători. spuse primarul cu regret.
- Dar, totuşi, nu ne puteţi ajuta măcar cu o informaţie?
- Ei bine, de curând am aflat că în zona X, o femeie în vârstă s-a stins din viaţă, de curând, iar nepotul ei nu doreşte să păstreze casa, astfel încât a pus-o în vânzare. Dacă vă grăbiţi aţi putea avea o şansă.
- Mulţumim mult, domnule primar. spuse domnul Lawrence cu un gest ceremonial.
Cu ajutorul spiritului îndrăzneţ al mamei, cei patru au reuşit să cumpere casa mult dorită.
Instalarea în noul cămin a fost foarte rapidă şi deocamdată alegerea părea să fie cum nu se poate mai potrivită.
Societatea de acolo era mult mai dezvoltată, iar doamna Lawrence nu întârzia să le introducă pe cele două fete ale ei în cele mai selecte grupuri. Şi reuşise, ce-i drept, fiind uşor mai precaută cu cea mică, care îşi făcuse intrarea în societate puţin cam prematur, la vârsta de 14 ani. Jane, la cei 18 de ani ai săi, era mult îndrăgită de “lumea bună”, deoarece avea o fire blândă şi calmă care fermeca de la prima apariţie. Era un bun ascultător, iubea arta, avea cunoştinţe vaste de cultură generală, iar firea ei era dulce şi gingaşă. Astfel încât, mama nu muncise mult la integrarea ei, spre deosebire de Lisa, care părea mai degrabă un ponei nărăvaş decât o domnişoară stilată. Dar doamna Lawrence nu era supărată, căci gândea că era destul timp să o îmblânzească pe fata cea mică şi, deocamdată, se bucura din plin de situaţia lui Jane,
Şi Jane era bucuroasă de succesul ei, dar nu pe deplin, căci nu acesta era scopul ei. Ieşirile în societatea erau mai curând făcute dintr-o oarecare obligaţie indusă de dorinţele mamei sale, dar nici nu o deranjau în mod deosebit, fiindcă deşi rar, întâlnea oameni interesanţi de la care nu întârzia să înveţe câte ceva. Astfel viaţa familiei Lawrence îşi reluase vechile întrebuinţări piparate de noutăţile ce le aducea traiul în acel loc.

Capitolul 2

Astăzi sunt invitată de doamna Bea la ceai. I-am promis că îi voi face o mică demonstraţie a iscusinţei mele în ale picturii. Nu am dorit să afle atât de curând de pasiunea mea. De fapt, nu mi-aş fi dorit să ştie de ea niciodată, dar mama mnu cunoaşte limite atunci când e vorba să-şi laude copiii. Pictatul e singura activitate care mă satisface pe deplin. Dar dacă ăsta e adevărul de ce simt că din viaţa mea lipseşte ceva? Ce ar putea fi acel ceva ce mi-ar putea provoca starea de desăvârşire de care am tot auzit vorbindu-se între tinerele fete?! Această dorinţă de cunoaştere a început să mă urmărească necontenit în ultimul timp. Găseam că îmi risipisem frumoşii mei ani ai copilăriei şi adolescenţei cu lucruri inutile, că nu reuşisem să săvârşesc nimic ce ar fi putut deveni, în timp, o amintire de povestit nepoţilor. Of! Sunt atât de mâhnită! Dacă ar putea apărea ceva care să mă scoată din starea asta îngrozitoare…
- Jane, Jane! Vino! Domnul Richard te aşteaptă. Vai, Jane! Vino să vezi cât de elegant e astăzi! S-ar zice că va participa la un eveniment extrem de select. Dar el nu face decât să iasă cu tine la plimbare. Cât de fericită trebuie să fii văzând că eşti curtată de un asemenea gentilom. Când voi fi mare mi-aş dori ca soţul meu să semene cu domnul Richard. Nu găseşti că ar fi drăguţ, Jane? chicoti micuţa şi zvăpăiata Lisa.
- Oh, Lisa. Linişteşte-te, te rog. Spune-i că voi termina imediat. am rugat-o în grabă, pieptănându-mi părul.
Mi-a plăcut Richard de când l-am întâlnit. M-a cucerit cu râsul său cristalin şi cu frazele pe care mi le oferea precum un erou dintr-un oarecare roman la modă. De ce să nu recunosc? Am fost mereu sensibilă la genul ăsta de atenţii, dar nu vreau, chiar nu vreau să cred că sunt naivă. Pur şi simplu, apreciez efortul depus de bărbaţi pentru a cuceri o femeie. Nu mă văd îndrăgostită de cineva care nu se sinchiseşte să depăşească câtuşi de puţin norma impusă în ceea ce priveşte replicile tandre ale unui îndrăgostit. Îmi exagerez întotdeauna situaţia şi sunt o persoană extremistă, astfel încât, în concepţia mea, nu poate fi decât bine sau rău, niciodată o punte care să medieze extremele. Aşadar, Richard a devenit un balsam de nelipsit pentru inima mea tânără şi rebelă. L-am cunoscut nu după mult timp de la sosirea noastră aici. S-a arătat permanent curtenitor faţă de mine, iar eu nu am făcut decât să-i accept atenţiile cu inima deschisă, oferindu-i în schimb ceea ce eu aveam impresia că e dragoste. Au trecut doi ani de atunci, iar noi doi am devenit aproape de nedespărţit. S-ar zice că a venit timpul să mă ceară în căsătorie. Dacă ar face-o, probabil aş accepta fără ezitare, doar toată lumea spune că suntem un cuplu fermecător. Pf, nu îmi vine să cred cât de superficial a sunat asta!
- Lisa, adu-mi, te rog, umbreluţa albastră.
- Chiar o vrei pe aceea? Eu cred că se potriveşte mai bine cea lila. spuse surioara nemulţumită.
- Oh, dar nu mai am timp să o caut pe aia. am spus zărindu-l pe Richard apropriindu-se. Bună ziua, bunul meu domn! Ce faceţi în această superbă după-amiază de primăvară?
- Aştept o domnişoară întârziată să ne plimbăm, pe malul drept al râului, înconjuraţi de frumuseţi iscoditoare.
- Sună tentant.
- Ne grăbim?
- Ar cam trebui. Doamna Bea m-a invitat astăzi la ceai şi nu aş vrea să fiu nevoită să anulez invitaţia.
- Desigur, nu ar fi politicos să o faceţi.
Plimbarea a fost încântătoare, ca de fiecare dată. Richard m-a dus prin locuri pline de farmec şi mister. De multe ori am avut dorinţa să am cu mine pânza, penelul şi culorile, pentru a reda strălucirea divină a locurilor. M-am întors acasă satisfăcută, încă prizonieră a visului în care m-am cufundat odată cu plimbarea. Am plecat însoţită de mama şi sora mea la ceai. Gazda mi-a lăudat cu mult avânt tehnica de pictură, iar eu nu am putut decât să îi zâmbesc recunoscătoare. Doream să împărtăşesc cu ele bucuria logodnei mele cu Richard, dar mă ruşinasem, fără niciun motiv, la gândul ăsta şi nu am mai putut spune nimic.
- S-a întâmplat ceva domnişoară Lawrence? întrebase doamna Bea îngrijorată.
Roşeaţa mi se observase. De ce trebuie mereu să-mi exteriorizez trările?
- De fapt, aş avea ceva să vă comunic. Astăzi, domnul Richard, m-a cerut în căsătorie. Oh.. şi… a continuat către mama. Va veni în seara aceasta să o facă în mod oficial.
Felicitări peste felicitări, îmbrăţişări nenumărate, urări de bine; toate m-au cuprins, aruncându-mă într-o stare de incoştienţă a momentului.
Totul s-a mişcat cu o repeziciune înfiorătoare, de parcă s-ar fi aşteptat un singur semn pentru a se stârni un adevărat balamuc, căci nu ştiu cum aş putea numi altfel această situaţie. M-am trezit că nu mai sunt decât două luni până când voi deveni soţia lui Richard. Oare asta e ceea ce mi-am dorit?
Pregăteam împreună cu mama casa. Căutam să-mi strâng lucrurile, căci nu mai era mult şi părăseam acest cămin. Nu ştiu cum ar trebui să se simtă o tânără fata înainte de nuntă, dar eu ştiu că tot ce simţeam în acel moment nu era decât o mare strângere de inimă. Am urcat în pod pentru a depozita câteva dintre lucrurile ce nu îmi mai erau folositoare de acum; chestii de fata nemăritată. În acea casă încă se mai aflau lucrurile foştilor proprietari. Nu ştiu cum, dar cred că soarta mi-a scos în cale o cutie ce s-a dovedit a fi plină cu scrisori. Nu obişnuiesc să încalc intimatea oamenilor, dar în acel moment a simţit o plăcere păcătoasă să citesc rândurile scrise atât de caligrafic de mâna necunoscută. Clipele se scurgeau lin şi simţeam cum sunt din ce în ce mai trasă de firul poveştii, a cărei personaj eu nu eram.
…………………………………………………………………………………………………………………..
20 iulie 1880, Liverpool
Draga mea Lili,

Scuză-mă, că nu mă adresez ţie cu proaspăta formulă de doamnă, dar… nu pot să cred că bobocelul acela gingaş de fata s-a transformat într-o adevărată femeie.
Singurătatea mi-a captat pe deplin simţurile. Lucrurile din jurul meu nu par decât nişte umbre a ceea ce au fost odată. Şi eu sunt o umbră. O văd în orice moment, dar mai ales atunci când soarele răsare ca mai apoi să apună. De ce atunci? Pentru că eu consider acest fenomen o definiţie a vieţii: te naşti cu gândul că într-o zi vei muri.
Am căzut într-un abis din care nu am putere să mă ridic. Pur şi simplu am obosit să mă zbat în van pentru ceva de care nici eu nu sunt sigur. Oare merită? Spune-mi tu, cea care mi-ai mângâiat întotdeauna sufletul bolnav. Spune-mi cum să mai rezist o zi, doar una să îţi văd zâmbetul strălucitor, ochii care ascund taine imposibil de pătruns, buzele trandafirii pe care le-am sărutat până la epuizare şi nici atunci n-a fost de ajuns ca să mă satur de tine. De ce mi-ai apărut în cale şi mi-ai răvăşit inima şi mintea? De ce nu pot fi acum lângă tine, să mă vindeci de toată durerea? Nu e aşa că îţi par un copil, un simplu adolescent înflăcărat de prima lui iubire?
Aş vrea doar să fii fericită…

Al tău pentru totdeauna, Parker.
…………………………………………………………………………………………………………………………………

14 noiembrie 1882, Londra
Scumpa mea doamnă,

De curând am fost angajat la firma despre care v-am vorbit. Toată lumea pare surprinzător de amabilă. S-ar putea să mă obişnuiesc prea tare aici şi să îmi fie greu să mai plec. Poate n-ar strica să renunţ la obiceiul meu de a călători atât de mult. Locuiesc la două străzi depărtare de Covent Garden.E într-adevăr aici o atmosferă mult mai diferită decât cea de la noi. Oamenii par mai agitaţi, totdeauna grăbiţi să ajungă unde sunt aşteptaţi de către o rudă neajutorată, de către un şef nervos că au întârziat la muncă, de către un prieten la o mică dicuţie la cafea, de către o iubită nerăbdătoare să îşi vadă îndrăgostitul…
Ah, că tot vorbeam de asta. Soţul dumitale ce mai face? A reuşit să încheie afacerea despre care mi-aţi vorbit? Dar dumneavoastră… cum o mai duceţi?
Cu toată stima, Parker.
…………………………………………………………………………………………………………………………………

17 mai 1883, Londra

Cum?! Doriţi să mă vedeţi? Ei bine, nu îmi închipui care ar putea fi motivul. De fapt, nu ştiu sigur dacă această întâlnire ar fi tocmai potrivită în circumstanţele în care ne aflăm, dar dacă insistaţi v-am ataşat scrisorii un bileţel cu datele privitoare la domiciliul meu. Vă aştept în după-amiaza zilei de 21 mai.

…………………………………………………………………………………………………………………………………

Am deschis cu sufletul la gură plicul scrisorii următoare şi mi-am schimbat poziţia, căci amorţisem de la un timp.

…………………………………………………………………………………………………………………………………
21 mai 1884, Scoţia

Iubita mea Lili,

S-a împlinit un an de când ai fost din nou în braţele mele. Şi azi îţi mai simt mirosul de zambile impregnat pe piele. Cât de fericit am fost să aflu adevărul! Dar nu înţeleg de ce te-ai încăpâţânat să-mi ascunzi faptul că te-ai căsătorit cu acel om doar din ordinul tatălui tău.
Am fi putut fugi departe, într-un loc în care să fim doar noi doi, singuri şi fericiţi până la eternitate. Nu pot să trăiesc cu gândul că nu eşti fericită! Îmi pierd minţile căutând o cale să te scap din acea închisoare teribilă. Vin să te iau, Lili! Nu îmi pasă de consecinţe.
Voi sacrifica totul pentru dragostea noastră.

Pe veci al tău, Parker.

…………………………………………………………………………………………………………………………………

22 mai 1884, Scoţia
Lili,

De ce îmi faci asta? Tu chiar vrei să mă distrugi? Îmi spui… îmi spui că eşti însărcinată cu copilul meu. Te-am crezut atunci când mi-ai zis că nu ţi-ai lăsat niciodată soţul să te atingă, că mi-ai fost mereu fidelă. De aceea, nu înţeleg de ce nu mă laşi să îmi iau drepturile care se cuvin asupra copilului. Crezi că voi permite să fie crescut de un străin?!
Nu, Lili. Nu voi lăsa ca rodul iubirii noastre să fie murdărit de tirania soţului tău. Îl voi creşte eu, singur. Prefă-te bolnavă şi propune celorlalţi să fii lăsată să pleci, să-ţi refaci sănătatea la ţară. Vei sta la mine cât timp sarcina va fi vizibilă. După ce vei naşte, te vei întoarce la casa ta, iar vieţile noastre se vor despărţi pentru totdeauna. Aşa va fi mai bine. Ai încredere în mine pentru ultima dată.
Ah, şi pentru a şti, pe băiatul nostru îl vom numi Charles; Charles O’Connor.

Parker.

…………………………………………………………………………………………………………………………………

Capitolul 3

Mi-am desprins ochii de printre rândurile decisive. Cât de mult timp petrecusem citind? Ce păcat că nu sunt aici şi scrisorile ei. Dar, cu siguranţă, aceasta este o adevărată poveste de dragoste. Totuşi, nu mă aşteptam la un final atât de trist. Oare ce s-a întâmplat după? Au respectat planul sau a intervenit ceva şi povestea a avut o altă încheiere? Um… nu ştiu de ce simt nevoia să mă implic. Da! Nu voi putea sta liniştită până nu aflu tot. Dar cât de iresponsabilă pot fi! Mai sunt doar două luni şi mă căsătoresc. Sper să mă pot sustrage într-un fel de la treburile generale pentru a-mi putea urmări planul.
- Mamă, mamă! am strigat cu entuziasmul în suflet.
- Ce e, draga mea? S-a întâmplat ceva?
- Nu, nu te îngrijora. Aş vrea doar să fac o călătorie. Crezi că îmi poate fi permis? am încercat nesigură.
- Ei bine, nu ştiu dacă e indicat, dar dacă îţi doreşti atât de mult, ai putea să pleci câteva zile. Cred că te-ar mai linişti după toată agitaţia asta. mi-a spus cu un zâmbet binevoitor fluturându-i pe buze.
- Mulţumesc, mamă! Te iubesc! şi am cuprins-o într-o îmbrăţişare plină de recunoştinţă şi dragoste.
Urma să plec la adresele scrise pe multitudinea scrisorilor din pod. Nu erau la o depărtare chiar atât de mare, iar asta îmi creştea speranţa de reuşită. Mă aruncam neştiutoare în acea poveste care nu era a mea, parcă din dorinţa de detaşare totală de realitatea cotidiană.
Ultima adresă a scrisorii primite era cea din Scoţia. Am considerat că e mai bine să încerc mai întâi la aceasta, crezând că venirea pe lumea a copilului l-ar fi determinat pe acel domn, Parker, să se stabilească într-un loc şi să renunţe la plăcerea deselor călătorii.
Am dat greş. Tot ce am reuşit să aflu a fost unde a locuit pe parcursul şederii lui aici. În plus, nimeni nu a pomenit de existenţa unei alte persoane în compania lui. Pe drum, am stat şi m-am gândit la întreaga poveste. Cât de mult trebuie să o fi iubit Parker pe Lili!
- Ce n-aş da să am şi eu parte de o asemenea dragoste! am gândit melancolică. Dar ce tot spun?! Îl am pe Richard care îmi oferă exact atât de multă afecţiune decât am nevoie.
Cu acest gând, în suflet a început să-mi încolţească un dor de casă, pe care nu îl mai experimentasem până atunci, fiindcă nu am fost niciodată plecată pentru mult timp de lângă familia mea. Asta e! Cu siguranţă, Parker a hotărât avându-l pe băiat în grija lui, să se întoarcă la locul său natal. Doar niciun loc nu este mai potrivit pentru a creşte un copil decât în sânul unei familii. Din acel moment, am renunţat la celelalte adrese şi am plecat grăbită către Liverpool.
El nu stătea exact acolo, ci într-un sat din apropriere. Era o localitate liniştită, chiar încântătoare, înmiresmată de parfumul zambilelor de primăvară. Parcă în mine se năşteau, odată cu vederea acestor peisaje, sentimente asemănătoare cu cele evocate de Parker în scrisori. Cu siguranţă, spiritul meu de artist s-a trezit la viaţă, sub impulsul acelei frumuseţi. Am scuturat uşor din cap, într-un efort de a mă desprinde din starea de visare şi am pornit grăbită spre primărie, locul în care putea afla mai multe informaţii despre locuitorii satului. Nu doar aşezarea era un plăcută, dar şi oamenii de acolo erau extrem de binevoitori. Am fost condusă la acea casă, locul care va deveni cheia rezolvării misterului.
Cu mâna tremurândă de emoţie am bătut uşor la uşă. Brusc, o sumedenie de ipoteze au început să încolţească în mintea mea şi starea mea de nelinişte creştea.
S-a auzit cum uşa se deschide încet, iar de după ea a apărut un bătrânel simpatic, care mă privea mirat şi întrebător. Am roşit de încântare.
- Bună ziua, domnule O’Connor. Mă numesc Jane Lawrence şi am venit să vă întâlnesc cu un motiv care poate vi se va părea ciudat. am început cu o falsă încredere. Văzându-l încă nedumerit, am pomenit acel nume: Lili. M-am privit serios şi mi-a spus:
- Poftiţi înăuntru, domnişoară.
A indicat o canapea, invitându-mă să iau loc şi m-am lăsat purtată de valul poveştii, până târziu. Eram amândoi aprinşi de entuziasmul discuţiei, încât nu am observat că suntem priviţi. Doi ochi albaştrii mai limpezi ca lacul în serile de vară zâmbeau ascultându-ne.
- Oh, Charles, ai venit. spuse încă vesel domnul O’Connor. Apoi, întorcându-se spre mine. Aceasta este domnişoara Lawrence. A venit tocmai din satul unde locuia mama ta, impinsă de curiozitate după ce a aflat povestea noastră. mi-a aruncat o privire blândă şi compătimitoare, în timp ce fiul său se amuza de zor.
- A venit tocmai de acolo doar pentru asta? Acesta este cu siguranţă un puternic spirit de aventură sau poate doar curiozitate excesivă?
- Nu văd nimic amuzant în asta. Pur şi simplu am fost fascinată de povestea părinţilor dumitale şi ardeam de nerăbdare să cunosc finalul. În viaţă nu ne putem lăsa conduşi doar de reguli stricte, trebuie să învăţăm să ne lăsăm, câteodată, cuprinşi de impulsul momentului. am spus aruncându-i o privire ce anunţa că sunt gata de război.
- Vezi! Asta e ceea ce încerc să te fac şi eu să înţelegi. spuse domnul O’Connor, întorcându-se către fiul său. Îmi place cum gândeşti, domnişoară. Poate destinul te-a adus aici pentru stana asta de piatră. şi făcu semn către Charles. Eu nu mai am mult de trăit, iar copilul ăsta nu vrea să mă bucure în ultimele clipe de viaţă aducând acasă o noră ce va putea fi în stare să aibă grijă de el când eu nu voi mai fi. Te-ar interesa, domnişoară Jane (mi se adresase aşa pentru a crea o atmosferă de familiaritate), o astfel de propunere? A spus totul cu un aer atât de complice şi viclean, încât aş fi izbucnit pe loc în râs dacă nesuferitul de fiu-su nu ar fi făcut atât de mult haz pe seama asta. A râs cu lacrimi de nu îl mai puteam opri. Iar cu fiecare interjecţie hazlie enervarea mea creştea peste măsură.
- Sunt logodită şi pot chiar să mă consider o femeie împlinită alături de dragul meu Richard. am atacat cu amploare. Dar după ce am văzut cum bătrânul se întristează, am adăugat cuprinsă de milă. Dar sunt sigură că va apărea în curând şi o femeie pentru fiul dumneavoastră, care să întrunească toate calităţile pe care le căutaţi la o noră. şi chiar am încercat să zâmbesc din tot sufletul, dar răul fusese produs şi n-am mai putut readuce atmosfera la stare iniţială.
- Înţeleg că sunteţi o aventurieră şi un spirit rebel, dar când aţi început să flecăriţi cu tata, v-aţi dat seama de cantitatea timpului ce a trecut?
Avea dreptate. Pierduse noţiunea clipelor ce se scurseseră atât de repede, iar acum era pe deplin noapte. Ce urma să fac? Probabil, îmi observase neliniştea, căci imediat a adăugat:
- Mai avem o cameră pentru oaspeţi. Puteţi să staţi acolo până mâine dimineaţă când veţi putea pleca din nou la drum. Noapte bună! şi plecă fără să mai spună nimic.
- Nu te supăra. Aşa e el, mai năbădăios, dar pot să spun cu mâna pe inimă, fără a lua în considerare că e fiul meu, că are un suflet extrem de bun. Seamănă, cu siguranţă, cu mama lui. Oh, scumpa mea Lili! Cum se mai frământa că nu va putea să fie alături de copilul ei! E drept, că de fiecare dată când găseam ocazia ne întâlneam pentru a-l mai vedea, măcar pentru câteva clipe. Dacă i-ai fi văzut cât de fericiţi erau împreună ţi se umplea sufletul de milă şi ochii de lacrimi. Dar, iată că, a trecut în nefiinţă şi mă cheamă şi pe mine lângă ea. Dar, spune-mi: cum aş putea muri în pace când ştiu că Charles va rămâne singur?
- Dar alte rude nu mai aveţi?
- Ba da, dar nu cred că vreuna se va sinchisi să-i ofere mai multă afecţiune decât impune o legătură obişnuită de rudenie.
- Şi cum de a ajuns casa doamnei Lili în posesia nepotului său şi nu a fost revendicată de dumneavoastră?
- Din punct de vedere legal noi nu avem absolut nicio legătură cu ea.
Desigur, cum de nu m-am gândit la asta înainte să pun o întrebare atât de stupidă? Cred că oboseala e de vină. Oh, aş vrea ca în momentul ăsta să mă arunc într-un pat moale şi să adorm.
- Aş vrea ca acea casă să aparţină fiului dumneavoastră. E dreptul lui să trăiască printre amintirile mamei lui. Voi încerca să fac tot posibilul ca să o obţină.
- Eşti o fată bună, domnişoară Jane. Haide, du-te la somn şi mai vorbim mâine.
Şi m-a lăsat să plec pe tărâmul visului.
Dimineţa următoare, a trebuit să îndur predicile aspre ale lui Charles aduse de propunerea mea.
- Şi, la urma urmei, ce te priveşte pe dumneata soarta mea?
- Adevărul e că nici eu nu ştiu de ce mă implic cu atât de mult avânt în situaţia asta. Dar… nu-mi place să văd cum cuiva i se face o nedreptate.
- Dacă pe mine nu mă deranjează, dumneata de ce insişti?
- Pentru că nu se merită să dai deoparte şansa de a obţine o casă. Şi, gândiţi-vă, e locul unde mama dumitale a trăit timp de 60 de ani.
- Nu şi nu.
- Haide, Charles! Fii şi tu mai îngăduitor. Uite cât de entuziasmată şi dornică e domnişoara Jane să te ajute. Nu ai vrea să o superi cu atitudinea asta a ta, nu-i aşa?
- Dumneai e cea care mă supără cu aceste insistenţe.
La auzul vorbelor lui m-am întristat nespus de mult. Chiar îmi doream să ajut ca finalul acelei încântătoare poveşti de dragoste să fie unul fericit. Dar ce puteam face când Charles mi se împotrivea cu atât de multă îndârjire? Acest bărbat nu era de mult ajuns la vârsta de 24 de ani. Avea o statură înaltă şi zveltă. Părul său era o amestecătură de bucle negre, ce contrastau cu privirea albastră şi rece. Era atrăgător, ce-i drept şi putea oricând să răvăşească inima unei tinere fete, dar era mult prea distras pentru a putea da importanţă dragostei. Să creşti fără o mamă lângă tine, din păcate, nu aduce decât efecte secundare dezavantajoase. Asta e ceea ce gândeam atunci despre el, dar cu toate acestea motivaţia mea rămânea aceeaşi.
- Vă rog, domnule Charles, veniţi împreună cu tatăl dumneavoastră cu mine la întoarcere. am făcut o ultimă încercare.
- Ei bine, accept, dar cu condiţia să nu mai insistaţi şi să mă lăsaţi doar pe mine (a subliniat asta cu vocea) să iau o decizie.
- Buzele îmi sunt pecetluite. şi am zâmbit complice, fiind cuprinsă de o stare incredibilă de bucurie.
Am ajuns acasă. Of, cât dor poate să provoace în sufletul unui om despărţirea de cei dragi! I-am îmbrăţişat pe toţi, oferindu-le toată dragostea ce îmi încărca inima. Amintindu-mi de vizitatorii ce îi adusesem, m-am grăbit să fac prezentările de rigoare şi să ofer explicaţiile necesare.
- Ne pare rău pentru deranj, dar nunta lui Jane va avea loc peste o lună şi ceva şi suntem prinşi în pregătiri. Dar, cu dragă inimă, vă putem oferi ospitalitatea de care aveţi nevoie, mai ales că dumneavostră sunteţi proprietarii de drept.
- Mulţumim nespus de mult, doamnă şi domnule Lawrence. V-am rămâne profund recunoscători. spuse domnul O’Connor.
Eram atât de încântată, precum un copil ce îşi prezintă cu mândrie noile jucării prietenilor săi. În primele zile ale şederii lor, am căutat să îi arăt lui Charles lucruri ce-i aparţinuseră mamei lui, pe care le păstram în pod. Speram ca prin această metodă să-l înduplec cu privire la revendicarea casei. Şi, în mod surprinzător, am reuşit. La nici trei zile după au fost depuse actele la tribunal. Restul timpului îl petreceam arătându-i lui Charles împrejurimile. După o vreme petrecută împreună el se arăta mult mai blând şi chiar m-a surprins profund cu schimbarea sa de atitudine. I-am împărtăşit pasiunea mea pentru pictură şi a fost surprins că sunt capabilă să creez artă.
- Nu mă aşteptam ca o neîndemânatică ca tine Jane (începusem să ne tutuim) să poată reda cu atât de multă precizie şi talent astfel de peisaje. Sunt profund impresionat. Bravo, fetiţo!
Mă simţeam ca un căţeluş lăudat, dar, desigur, nu lăsam să se observe asta.
- Tu vorbeşti? Nu cred că tu esti mai îndemnatic decât mine. Sau cumva ai uitat de vaza din camera de zi? am atacat chicotind şi ne-am pornit amândoi într-un râs copios.
Zilele se scurgeau repede, eu fiind preocupată cu pregătirile de nuntă, iar Charles cu formalităţile de la tribunal. Totul a decurs normal până în seara de dinaintea căsătoriei.
- Jane, aş vrea să-ţi vorbesc.
- Sigur, Richard. Ce s-a întâmplat?
- Trebuie să fiu direct cu tine. Nu îmi place că petreci atât de mult timp cu Charles. Nu uita că vei deveni soţia mea, dar cu toate astea de la o vreme mă neglijezi total. Nu îmi place să-ţi spun asta, dar îţi interzic să te mai vezi cu el. îmi spuse încheind cu un oftat.
- Ce?! De când ai tu asemenea drepturi asupra mea? apoi dându-mi seama de greşeala comisă: Nu cred că fac ceva rău că mă văd cu Charles. Doar vorbim, în plus problema casei ne interesează şi pe mine şi familia mea. Nu uita că acolo locuiesc.
- Până mâine. Şi nu văd de ce TU eşti atât de interesată. Oricare alt membru al familiei ar putea face la fel de bine treaba ta.
Folosise un ton atât de ridicat încât am tresărit speriată.
- Nu-mi place atitudinea asta. Te rog să încetezi să mai ţipi. Eu nu aşa te-am cunoscut. În ce te-ai transformat? am spus îngrozită.
- Nu, nu. Nu te voi lăsa să mă învinuieşti pe mine pentru ce s-a întâmplat. Problema e că tu nu vrei să înţelegi că de acum nu te mai poţi comporta ca o copilă. Renunţă la faţa asta de femeie independentă!
- Am încheiat orice discuţie cu tine! Noapte bună.
Şi am fugit în camera mea cu ochii plini de lacrimi.
Nu ştiu ce se spune despre soţii care înainte de nuntă se ceartă, dar ştiu sigur că nimic bun nu avea să urmeze. Eram atât de enervată de cuvintele pe care mi le aruncase în batjocoră, încât la un singur semn renuţam la a ne mai căsători. Dar cum aş fi putut să arăt că sunt atât de iresponsabilă şi să abandonez tot pentru nişte simple vorbe?
Cine ştie cum va fi scris destinul să fie ziua de mâine…?

Capitolul 4

Primele raze ale soarelui îmi mângâiau gingaş obrajii. M-am trezit mai liniştită, simţind o adiere călduţă intrând pe fereastră. Am sărit din pat şi m-am grăbit să încep să mă aranjez. Nu doream ca mama şi celelalte doamne să mă înnebunescă cu sfaturi şi indicaţii.
- Bună dimineaţa, frumoasă miresică! E o zi mare pentru tine astăzi. Cum te simţi în ultimele clipe de femeie nemăritată.
- Bună dimineaţa, mamă! Sunt obosită, dar nu ştiu care e motivul. În plus, m-a cuprins deodată o stare ciudată de agitaţie.
Şi nu minţeam. Mi se crease impresia că se învârte totul cu mine şi că nu mai pot controla ce fac.
- Dar nu numai tu eşti singura care are emoţii. Sunt sigură că şi Richard s-a învârtit de câteva ori în pat azi-noapte de îngrijoarare.â
Cu siguraţă. Sper doar să fi avut remuşcări. Adică eu chiar nu am ceva atât de grav încât să se comporta aşa, nu?
- Desigur, şi pentru Charles astăzi este o zi importantă.
- De ce? am întrebat surprinsă.
- Oh, draga mea, ai dreptate! Am uitat să te anunţăm că azi se dă verdictul în procesul cu casa.
- Poftim?! Când? La ce oră?
- Păi, peste 15 minute de acum, am impresia.
Nu am mai aşteptat niciun cuvânt. Am fugit în goană, pe fundalul strigătelor disperate ale mamei. Cum au putut să nu mă anunţe? Ştiau cât de implicată am fost în această situaţie şi totuşi nu mi-au spus. Dacă Richard i-a obligat? Nu, n-ar fi în stare. Dar, de fapt, în urma vorbelor de aseară nu ar fi de mirare să o fi făcut. Să-mi amintească cineva de ce mă căsătoresc cu un astfel de om posesiv. Atunci, în suflet au început să-mi încolţească un soi de sentimente de o putere neobişnuită. Făcusem greşeala de a hotărî să mă mărit cu un bărbat pe care nu-l iubeam. Charles a fost cel capabil să mă facă să trăiesc sentimentul numit dragoste. De ce?! Cât de nefericită pot fi! Ochii îmi erau scăldaţi în lacrimi de iubire în timp ce fugeam către sufletul meu pereche.
Sala de judecată era semiplină. Mi-am căutat un loc ceva mai în spate şi aşteptam cu inima strânsă verdictul. Dar ce aşteptam eu erau de fapt confirmările că viaţa mea va fi una fericită sau una tristă şi neîmplinită. L-am zărit mai în faţă, îmbrăcat în costumul gri în care îi stătea atât de bine. S-a întors cuprinzând cu privirea întreaga sală. Când ochii noştri s-au întâlnit i-am zâmbit blănd, dar el mi-a întors o privire nedumerită. Oh, Doamne! Probabil arătam ridicol, pieptănată şi fardată în contrast cu hainele sărăcăcioase de pe mine. Ce-i drept, în grabă, am plecat fără a mă mai gândi la altceva. S-au scurs minute lungi de aşteptare, iar ăn cele din urmă a sosit şi finalul. Charles căştigase casa! Ochii mi s-au umplut instantaneu de lacrimi şi am fugit să-l strâng în braţe. El m-a cuprins oferindu-mi căldură şi o sărutare inocentă pe frunte. Ne-am depărtat fericiţi, în timp ce-i povesteam cum am ajuns acolo. Am încercat să evit o mărturisire a ideei ce mi se întrezărise la plecare, dar pur şi simplu nu mă mai putea stăpâni.
- Aş vrea să-ţi vorbesc. (curios, aceleaşi cuvinte le-a folosit şi Richard în acea seară)
- Bine, dar hai să ne grăbim. N-aş vrea să întârzii la propria ta nuntă din cauza mea.
- Nu, nu e nico grabă.
- Ce vrei să spui?
- Charles, eu nu-mi iubesc soţul! şi-am izbucnit, din nou, în lacrimi. M-a cuprins cu o mână şi mi-a mângâiat blajin creştetul.
- E normal să fii speriată, doar te căsătoreşti. Pe toţi ne sperie noutatea; suntem temători când vine vorba de necunoscut. Sunt sigur că în câţiva ani vei deveni o soţie şi chiar o mamă model.
- Nu înţelegi! Eu chiar nu vreau să mă mărit cu Richard.
- Dar ce ţi-a venit de gândeşti aşa dintr-odată?
- Nu pe el îl iubesc. Nu e el bărbatul cu care vreau să-mi petrec restul vieţii.
Am sperat să-şi fi dat seama, căci mă simţeam incapabilă să mai scot un cuvânt. El nu a mai spus nimic. Ne-am plimbat stingheriţi preţ de câteva minute. Apoi, s-a oprit brusc şi m-a prins de mână.
- Vin-o cu mine!
Şi l-am urmat cu toată inima mea.
M-am trezit în faţa unei scene de basm. În faţa noastră se întindea limpede o oglindă cristalină presărată cu mândrii nuferi albi şi roz. Paradisul era străjuit de salcâmi imenşi şi bătrâni care împrăştiau un miros îmbietor. Nu am putut rezista în faţa unei asemenea frumuseţi. Parcă toate minunăţiile lumii se adunaseră atunci, acolo. Am căzut slăbită de impcat în genunchi, încă contemplând imaginea. Charles s-a aşezat pe neauzite alături de mine, m-a strâns în braţe şi mi-a şoptit că mă iubeşte. Nu ştiu care e cea mai mare bucurie care i se poate oferi unui om, dar eu ştiam că primisem ceva mai mult de atât. Eram în locul unde Lili şi Parker şi-au trăit iubirea şi atunci am ştiut că nu mă voi mai despărţi niciodată de bărbatul ce-mi stătea alături, fermecat şi el de vraja momentului…
M-am căsătorit cu Charles. Cea mai mare parte din viaţă ne-am petrecut-o călătorind în diverse locuri, întorcându-ne din când în când la locul pe care îl numeam acasă. Familia mea nu mai era ameninţată de monotonie, căci când ne întorceam aduceam cu noi nenumărate poveşti încântătoare şi fascinante. Richard s-a resemnat cu refuzul meu şi a acceptat deşi mai greu că o căsătorie fără dragoste nu are viitor. Domnul Parker s-a stins din viaţă. Nu, de fapt a plecat să se întâlnească cu cea care i-a furat inima. Iar eu şi Charles hoinărim fericiţi pe meleaguri de basm, având întotdeauna la noi pânza, penelul şi culorile. Poate aţi mai auzit de noi. Nu obişnuim să trecem neobservaţi.

Astfel, Jane a găsit dragostea unde nu se aştepta şi a luptat pentru îndeplinirea dorinţei sale cu tot curajul şi convingerea că fără un pic de îndârjire nimic nu poate fi obţinut.


Publicat de: Raluca Rusu la data de: 30-04-2014, 5:03 pm
Cuvinte cheie: amintiri | iubire | dorinta | poveste | scrisori



 bazat pe 0 notari

Adauga acest text literar in colectia personala Adauga la favorite Recomanda aceast text literar prin Yahoo Messeger Trimite pe YM     Recomanda aceast text literar prin E-mail Trimite prin e-mail Raporteaza continut inadecvat Raporteaza neadecvat! 

Comentarii la acest text:

Nu sunt comentarii la acest text!

Adauga Comentariu


   Recomanda aceast text literar prin E-mail Trimite prin e-mail
Expeditor: (nume prenume) *
Destinatar: (nume prenume) *
Expeditor: (e-mail) *
Destinatar: (e-mail) *
Mesaj Personal

*
* campuri mandatorii

Citatul ZileiCitatul Zilei  Vreau Citatul Zilei pe Site-ul Meu Vreau Citatul Zilei pe Site-ul Meu
Pasiunea este singurul lucru trist care rezista.
Autor: Jeanne de Lespinasse - Categorie: Pasiune .

Intelepciune.ro va recomanda


Fara Poza

Boris Ioachim
"Ce este pesimistul? Un optimist bine informat." Grigore Moisil "Poeţii nu se ruşinează de propriile experienţe - ei profită de ele." Friedrich Nietzsche
S-a nascut in data de 25-Ianuarie-1967
Oras: Săveni
Judet: Botosani
Varsta: 53 ani
Membru din: 13-Octombrie-2008
Texte publicate: 465

Ultimele comentarii:

Contact Cultural - Mircea Duca - 04-12-2019, 1:27 am

Silvia Bebereche - 18-10-2018, 12:17 pm

Contact Cultural - Mircea Duca - 10-10-2018, 8:03 pm

Contact Cultural - Mircea Duca - 24-09-2018, 11:31 am

Silvia Bebereche - 22-09-2018, 9:30 pm

Contact Cultural - Mircea Duca - 22-09-2018, 5:40 pm

Silvia Bebereche - 20-09-2018, 9:21 pm

Membrii Intelepciune.ro recomanda


Fara Poza

elena.armaș
S-a nascut in data de 11-Iunie-1987
Oras: Iasi, Judet: Iasi
Varsta: 33 ani
Texte publicate: 89


Fara Poza

Mihaileanu Laurentiu
S-a nascut in data de 10-Noiembrie-1953
Oras: Cluj-Napoca, Judet: Cluj
Varsta: 67 ani
Texte publicate: 17

Home | Citate Celebre | Citate Noi | Citate Populare | Autori Celebri | Proverbe | Calendar Autori | Pagina Mea | Pentru Site-ul Meu | RSS | Contact
| | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | |
Copyright © 07.2007 Intelepciune.ro - Toate drepturile sunt rezervate
Creat si intretinut de Mican Daniel
Creative Projects