Nina Dinu - 31-01-2012, 10:06 am

Mă bucură mâna
şi tremurul de dincolo de fir
la capătul nopţilor de neodihnă.
ce-ngaimă, printre cuvinte,
chemări de dor
nerostite.
Dar... nu mai pot, măicuţă!
mai slabă-s decât tine.
Îmi spun
că va fi mai uşor
să car doar lipsa vocii
tremurânde.
căci, sufletul şi-a aruncat veşmintele,
toate deodată,
în vara anului trecut.
o mână transparentă
le-a prăvălit odată cu ţărâna,
la tata în mormânt.
Nu râde, mamă!
pentru că ştiu
că nu e râsul tău.
cu o mână sprijini vocea.
şi cu celelalte nouă
cu care ne-ai crescut,
îţi ştergi lacrimile
în care ai pus toată singurătatea.
vrând să le ascunzi clipocitul
de auzul meu.
Dar eu ştiu, mamă!
căci,
tăcerea mea
nu-nseamnă că sunt atentă la poveştile tale
despre vecina care-ţi calcă pragul.
ori
despre ştirile de la ora cinci.
Eu îmi sprijin vocea cu umărul.
pentru că mâinile-amândouă
se zbat să ascunda
de tine, potopul.
Nu mai râd, mamă!
pentru că simţi că nu e râsul meu.
şi te doare.
mai tare decât te dor toate bolile
pe care ai învăţat să ţi le faci prietene.
Dar eu...
eu sunt mai slabă decât tine.
Ajută-mă, mamă!
cum mă ajutai,
pe vremea când măsuram un metru
şi-mi împleteai
speranţe în cosiţe.
Ajută-mi paşii
să regăsească drumul!
Întinde-ţi către mine toate palmele.
Acoperă-mi cu ele, pe rând,
toate rănile
din suflet.
Redă-i veşmintele
de dincolo de mormânt.
Şi... nu mai râde...


N. D.

Natalia Popusoi - 25-02-2012, 4:22 pm

:(