Brusc, femeia deschise uşa şi învârti cheia în brosca bătrână ce suporta cu stoicism acest supliciu, cu gândul că va avea şi ea o viaţă liniştită când va ieşi la pensie. Femeia vroia să facă niscai târguieli, îi trebuia mai ales un scaun, pentru că nu avea, şi, oricum, nu mai ie-şise de mult afară. Piaţa era aproape, aşa că o luă de-a dreptul pe o străduţă mai mult largă decât lungă, în mijlocul căreia se afla la post (negru) un poliţist (mustăcios), care paralizase acolo, într-un fotoliu de răchită. Fix din patru-n patru ore, nu se mai putea mişca deloc, aşa că trebuia să vină cârciumarul de peste drum, să-i dea de mâncare cu lingura şi cu furculiţa. Pâinea şi cuţitul le păstra pentru el şi pentru primar, care dădea dispoziţii aiurea şi onor cetăţenii puţin se sin-chiseau: mânca şi el o pâine!...
Femeia avea o faţă prelungă, cabalină, lucru de care nu se plân-gea, considerându-l firesc, de vreme ce preaiubitul ei logodnic, un anume Charles Darwin, îi demonstrase cu precizie ştiinţifică şi du-ioşie în glas, că pe scara evolutivă a strămoşilor ei se aflase cândva un căluţ, nu mai mare decât câinele grădinarului, ori nevasta pan-tofarului. Nu se putea supăra pe acel căluţ din trecutul ei îndepărtat pentru că iubea animalele, ţinând în bucătărie nişte gândăcei, pe care nu putea să-i stârpească din cauza doamnei Taylor, preşedinta ,,Societăţii Pentru Binecuvântarea Animalelor şi a Copiilor”, care, de peste zece ani, dădea mereu alarma ori de câte ori se apropia cu pompa de flit pentru a pulveriza asupra lor acel oribil lichid care face viaţa unor gândaci absolut imposibilă!...
După ce s-a tocmit la sânge cu tâmplarul Charpantier, un venetic şi jumătate, venit incognito de pe bătrânul continent, femeia cumpără un scaun solid şi o legătură de ,,nu ştiu ce”, care îi trebuia lui Darwin într-o demonstraţie a teoriei sale asupra evoluţiei speciilor. Femeia îşi puse scaunul pe cap şi porni spre casă, ţinând legătura într-o mână (în cealaltă nu avea nimic, fiind scutită ca membră cotizantă în ,,Armata Salvării”). Pe drum, se gândea deja ce mare bucurie îi va face iubitului ei, Charles, când va apărea în camera lui de lucru, cu legătura de ,,nu ştiu ce” într-o mână, cu scaunul pe cap, şi cum va zice el, vesel: ,,Quod erat demonstrandum, draga mea!...”
Publicat de: Molnar Florin la data de: 24-01-2011, 4:38 pm
Cuvinte cheie:
QED
Q.E.D. - 
Adauga la favorite
Trimite pe YM
Citatul Zilei
