Toţi muritorii vorbesc de aur şi safire,
Vor strălucirea lor în pietre nestemate,
Simbolul păcii îl pierd în nesimţire,
Chemate-n întuneric,suflete pătate.
Prea măreţi se cred,adeseori visând
Că-s zeii nemuritori pe-acest pământ
Ce vor să facă printre oamenii de rând
O nouă ordine,ascunsă-n zăcământ.
C-o piatră poleită ce pare o nestemată,
Gândirea noastră vor să schimbe-ndată
Şi din dorinţa vagă,aprig controlată
Acea putere vor să fie a lor,privată.
Orbiţi,se-ndreaptă-ncet către infern,
Singuri drumul şi-l croiesc către sfârşit,
Aspiră spre Olimp,că acolo zeul e etern
Şi cu dorinţele macabre,se duc la asfinţit.
Publicat de: Violeta Sabina Lazar la data de: 05-10-2010, 3:09 pm
Cuvinte cheie:
Lazar | Violeta | Sabina