Drumurile toate mă opresc,
să-mi ispăşesc pedeapsa
închisă după gratii de iluzii,
mă zbat în tăcerea nopţii
să-mi regăsec puterea
risipită-n voia sorţii .
Prizonieră propriei fiinţe,
suspin adeseori visând
stoluri mari de corbi
ce privesc cu lăcomie
trupu-mi obosit, greoi,
pregătiţi să-l sfâşie.
Speranţa este-ncătuşată
pe stâncile abrupte,
cărarea pare mai îngustă
peste crestele dorinţei
şi sub tălpile obosite
se leagănă pământul
în spiritul credinţei.
Publicat de: Violeta Sabina Lazar la data de: 10-03-2011, 8:48 pm
Cuvinte cheie:
Violeta | Sabina | LAZAR