aicea vezi nu ne mai înţelegem
iubirea e un fel de veşnicie
de care am uitat când ne-o alegem
că-ţi este dăruită numai ţie

îmi plac corăbii să le văd pe valuri
spre alte indii care n-au mai fost
pe steaua mea te-aşteaptă cu balsamuri
lumina învăţată pe de rost

să nu mă-ntrebi dacă mă-ntorc acasă
sunt singur dar mi-e bine si aşa
ştiu că mă ierţi deşi eşti curioasă
când am să te iubesc cu mâna mea

dacă visez să ştii că doar cu tine
mi-am petrecut apusurile-n gând
sosesc în port corăbiile pline
de indii ce se-ntorc la mal pe rând

mă simt atât de bine când de vorbă
mă ţii în nopţi pustii de univers
mi-ai pus iubirea ta legată-n torbă
să dea pe dinafară într-un vers

şi merg şi merg şi merg şi merg spre tine
să mă primeşti cu foc în casa ta
când îti arat pe cer zapezi aldine
ce-aleargă-n coama unui vis de nea

aici vezi noi nu ne mai înţelegem
dacă-ngropăm amurguri fără vânt
iubirea-i prima când putem s-alegem
din veşnicii doar una pe pământ

Publicat de: dan camui la data de: 16-02-2012, 3:07 am
Cuvinte cheie: poezie | prima vesnicie