Îl priveam din nou cu amabilitate...
şi gândurile confuze îmi fremătau nervos în minte, ca frunzele copacului din apropierea noastră, neliniştite de vânt.
Stăteam amândoi la o masă rotundă, faţă în faţă, agăţaţi parcă de marginea ei ca două corpuri neechilibrate, gata să cadă în gura unei prăpăstii neobservate la timp.
Citeam în ochii lui ageri, ca de vultur, lacomia, răbdarea şi atenţia vânătorului, la orice detaliu al fiinţei mele.
Guralivul hulpav vorbea pe nerăsuflate, înghiţind în gol bucăţi imaginare din promisiunile mele de rutină, căci cele aşteptate de el cu adevărat, întârziau motivat.
Scrumându-şi tigările dialogului ieftin, mă privea drept în ochi, încercând să mă hipnotizeze cu farmecul lui bărbătesc, ca un şarpe cu clopoţei, gata de atac.
Emana din toată fiinţa lui ambiţie mare şi multă poftă de aventură fugară.
Îl ascultam absentă, ca şi în alte dăţi, sorbindu-mi cafeaua rece ca, starea pe care o afişeam fără să vreau, dar fiind conştientă totuşi de ea şi oftam adânc în muţenia mea încâpăţânată de situaţia nedorită.
Doamne, ce caut eu aici cu plictiseala la masă ? mă întrebam în gândul meu.
De ce mi-au îngheţat simţurile în plină zi cu soare ?
Ce caut aici şi ce simt cu adevărat ? Unde sunt aşteptările mele nerăbdătoare ? neobositul dor neliniştit şi-n vis, bucuria copilărească a revederii cu cel drag sufletului, fiorul endorfinelor stimulate de dorinţa de-a mă simţi iubită, nebuniile escapadelor riscante, neprevăzute, durerea geloziei împăcată cu tandreţe şi oboseala plăcută după acest cocteil picant, care trebuia băut fără nesaţ de amândoi împreună şi tot timpul.
De ce ascult monologul acestui om nevinovat de absenţa mea surdă ? forţată să asculte nimicuri, doar din politeţe.
De ce obosesc în prezenţa lui ? când el se străduieşte să facă atmosfera cât mai compatibilă. Mi-e milă de el, de noi, sau de mine ?
Ce avem în comun amândoi ?
Singurătatea... Era să uit. Doar atât.
Îi aprobasem prietenia pripindu-mă pe moment, deşi intuiţia mea mă avertizase, că nu e bine ceea ce fac.
Iar acum, mă mustră conştiinţa că am forţat nota cu egoismul meu de a nu mă rătăci singură în pustietatea timpului meu liber, până îmi voi pansa decepţia suferită cu câtva timp în urmă. Cred că după toate argumentele sufletului, pro şi contra, referitoare la această prietenie dubioasă, am mai învăţat o lecţie de viaţă, destul de bine...
Şi am concluzionat:
Pragul dintre prietenie şi iubire e un pas mic şi totuşi foarte mare;
Dar ! ,,Unde dragoste nu e, nimic nu e’’ doar timp pierdut de două persoane, pe praguri confuze de viaţă, ce se cer urgent retezate.
09-06-2007
Publicat de: Mahok Valeria la data de: 03-06-2011, 3:09 pm
Cuvinte cheie:
Incompatibilitate
Praguri confuze - 
Adauga la favorite
Trimite pe YM
Citatul Zilei
