Poetul fără hotare
Stă pe-o frunză dantelată lacul codrilor albaştri
în pădurea luminată de poveşti nemuritoare,
oglindeşte cerul care a aprins în noapte aştrii
printre care străluceşte poetul fără hotare.
Vremea trece, vremea vine, Eminescu tot rămâne
dulcea limbă românească in straie de sărbătoare,
floarea-albastră iar suspină la izvoarele stăpâne
peste versurile sale, să-l trezească din visare.
Buciumul a jale sună într-o doină haiducească,
Împăratul se înalţă peste masa proletară,
Eminescu de-ar veni vremea să o pedepsească,
poezia ar domni şi-ar stârpi jaful din ţară.
Stă pe-o frunză şi poetul într-o lacrimă de ploaie,
lângă codrul pedepsit să-şi taie singur copacii,
ne priveşte aşteptând să-şi vadă neamul trezit:
somnoroase păsărele adormite de toţi vracii.
Marilena Rodica Chireţu
9.01.2011
Publicat de: Chiretu Marilena Rodica la data de: 09-01-2011, 6:55 am
Cuvinte cheie:
poetul | eminescu | poezia | lacul | astrii
Poetul fără hotare - 
Adauga la favorite
Trimite pe YM
Citatul Zilei
