Pisica neagră – sau despre superstiţii

Făcându-mi siesta de seară pe faleză, văd în faţa mea la câţiva metri o doamnă prezentabilă care mergea şi ea la fel de liniştită ca şi mine, gândindu-se la una, alta când, de-odată, o văd cum face trei paşi (de-a dreptul mortali) înapoi, intră într-o stare de agitaţie, chiar de panică şi începe să scuipe de trei ori în sân, să-şi facă semnul crucii la un ochi, îngânând ceva, din cauza distanţei nu am auzit ce spune.
Oare ce motiv, mă întrebam în sinea mea, avea „cucoana” să facă astfel de gesturi, ce puteau să dea cu ea de pământ într-o clipă de neatenţie când păşea cu spatele. Când mă uit mai bine, ce să vezi?, o biată pisică neagră îi tăiase calea. E, ăsta da motiv, mă găndeam. Avusesem ocazia să mă amuz pe baza unei superstiţii în care credea „madam”, eu râdeam văzându-mi de drum, în timp ce ea încă mai „bătea din gură”.
Poate nu aş fi scris aceste cugetări cu privire la superstiţii dacă nu aş fi trăit o scenă penibilă cu o doamnă sperstiţioasă, ce credea mai de grabă în nenorocirea adusă de o nevinovată pisică neagră, decât în Hristos. Cred că mulţi, chiar foarte mulţi dintre fraţii noştri, trăiesc o credinţă emoţională, sentimentală şi superstiţioasă, punând mai mare accent pe aceste superstiţii, ce n-ar trebui să-i caracterizeze, şi care sunt şi banale, dar se pare că avevărata credinţă în Dumnezeu şi în puterea biruinţei răului e lăsată undeva în umbră.
În tradiţia noastră străveche, superstiţiile fac parte din mentalităţile colective ale poporului, ele vin dintr-un trecut îndepărtat şi persistă până azi, în detrimentul credinţei autentice.
Pisica neagră, cele trei ceasuri rele de marţi, vineri-13, câini, lilieci, bufniţe, trecerea pe sub scară, întâlnirea cu un coşar (hărţuit de-a dreptul de concetăţeni, că, vezi Doamne, aduce noroc), toate acestea şi altele sunt suerstiţii din care oamenii şi-au făcut un cult. Ce să mai vorbim de horoscop, care-i devorat şi interpretat până la loc comanda. Ştiu mulţi care cumpără ziarul doar pentru a citi horoscopul, iar dacă au vaga impresie că le scrie „de rău” ar fi în stare să nu iasă nici din casă.
Dar ce este superstiţia? Forma de dicţionar susţine că este o prejudecată care decurge din credinţa în spiritele bune şi rele, este o credinţă primitivă, în vrăji, farmece, în semne prevestitoare, în numere fatidice şi alte rămâşiţe ale animismului şi ale magiei. Acest cuvânt îşi trage izvor din latinescul superstitio. Deci, superstiţiile provin, după cum am menţionat, dintr-o credinţă populară păgână şi care a ţinut mentalitatea colectivă multe secole de-a rândul la nivel mediocru.
Pentru faptul că eşti născut în zi de 13 nu trebuie să te consideri un ghinionist (şi eu am văzut lumina zilei într-o astfel de dată şi, slavă Domnului...) sau dacă vezi în faţa ta o nevinovată pisică neagră nu aştepta să-ţi cadă în cap albastru cerului, nu se va întâmpla, în cel mai rău caz rişti să te impiedici în timp ce faci cei trei paşi înapoi.
Când spargi o oglindă aştepţi să te pască şapte ani de ghinion, iar această superstiţie vine dintr-un trecut îndepărtat, atunci când s-a descoperit oglinda, adică reflexia, la fel ca şi umbra, oamenii credeau că-i o parte din sufletul lor şi dacă se spărgea, sufletul era vătămat; azi ştim că sufletul nu-i închis într-o banală oglindă.
Superstiţile sunt diverse şi le găsim la nuntă, la sărbători, la femei gravide, la copii, la botez, la vestimentaţie, practic urmăresc omul pe toată durata vieţii lui. Însă trebuie să facem o diferenţă între superstiţii de acest gen şi tradiţiile populare la evenimentele din viaţa omului, care s-au transmis prin viu grai, având drept scop retrăirea unor evenimente care acum au ieşit din uzul zilnic şi care se mai păstrează doar în medile rurale, dar care nu au nimic în comun cu superstiţiile.
Sigur, superstiţiile au pus stăpânire pe unii, în aşa fel încât cred orice, dar nu ce trebuie, ca de exemplu, cred că dacă le va ieşi în cale un orb, o femeie cu găleata goală, un infirm sau chiar un „popă”, ar fi în stare să-i ocărască sau chiar să fugă de ei, ce să mai vorbim de unii care cred că în momentul cînd văd un doctor se vor îmbolnăvi. Dragi mei, la câţi doctori şi „popi” mi-a dat Dumenzeu să văd în ultimii şapte ani, ar trebui să fi fost de mult în groapă ..., dar, uite, încă mai scriu!
Lăsând la o parte nota noastră puţin hazlie, constatăm, cu durere, că omul crede mai mult în superstiţii, ce sunt, practic, nişte amăgiri demonice, decât în învăţătura Bisericii, care condamnă suprestiţiile.
Apostolul Pavel îl atenţionează pe Timotei, în prima scrisoare timisă acestuia că „Duhul grăieşte lămurit că în vremile cele din urmă unii se vor îndepărta de la credinţă, luând aminte la lucrurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor prin făţărnicia unor mincionşi înfieraţi cu fierul roşu în propriile cugete” (I Timotei 4, 1).
Sfântul Nicodim Aghioritul, ca de altfel toţi Părinţii Bisericii, condamnă astfel de practici şi de credinţe, care vin din amăgirea diavolului ca să-i piardă pe oameni de la calea adevărului. Practic, superstiţile distrug încrederea omului în el însuşi, în Dumnezeu şi în semenii lui, devenind o simplă vicitimă ce trăieşte dependent de aceste superstiţii şi care-l conduc pe om spre un neopăgânism, prin simplul fapt că acceptă astfel de practici: scuipatul în sân, trei paşi înapoi, aruncatul peste umăr cu sare etc.
Toate aceste superstiţii pot primi alte conotaţii, ajungănd ca oamul să practice ritualuri oculte sau vrăjitoria, condamnate de Biserică şi chiar de Mântuitorul însuşi. Canonul 6 de la Sinodul VI Ecumenic şi canonul 83 al Sfântului Vasile cel Mare prevăd că cei ce merg la vrăjitori să cadă sub penitenţă 6 ani, iar dacă persistă în aceste practici, să fie daţi afară din Biserică. Canonul 65 şi 72 al Sfântului Vasile cel Mare sancţionează pe cel ce practică vrăjitoria cu 20 de ani de penitenţă, iar Sfântu Grigore de Nissa, în canonul 3, aseamănă gavitatea păcatului celor ce merg la vrăjitor cu cei ce încalcă credinţa.
În concluzie, superstiţile, practicile vrăjitoreşti făcute de „mama şopârla sau omida” (că am uitat cum le cheamă) ori ritualurile făcute de maica Vernonica făcătare de minuni, ce scoate argintul viu din termometru doar printr-o discuţie telefonică, sau mai nou de vizioterapeuţii tv care prin ecran ştiu ca ai un cont frumuşel în bancă şi că eşti destul de credul ca să te fraierească, toţi aceştia nu sunt altceva decât oameni care au bătut palma cu dracu’, amăgind şi batjocorind pe toţi cei care le cad în plasă.
Deci, superstiţile sunt lipsa credinţei autentice în Hristos, cel ce a pătimit pentru fiecare din noi, zdrobind porţile iadului cu puterea Învierii Sale, căci aceasta este esenţa credinţei noastre, iar practicile oculte – amăgiri demonice.
Paul Krizner

Publicat de: Krizner Paul la data de: 10-08-2011, 10:39 pm
Cuvinte cheie: pisica | superstitii | farmece | Dumnezeu | doamna