Home     Librarie Online     Citate Celebre     Autori Celebri     Proverbe     Cenaclu     Adauga Text Cauta Citate


     PERIPLUL CONȘTIENȚEI - back


În una din postări, mă gândeam că nu ar fi rău să urmărim și nivelurile de conștiență aferente ciclului încarnare - descarnare. Altfel spus, cum s-ar vedea ciclul evolutiv, despre care am tot vorbit în ultimele postări, din punctul de vedere al conștienței.
De unde s-o pornesc? Cred că de sus, din zona stelelor fixe (nu de sus se vede cel mai bine?), ca apoi să cobor spre naștere, prin aștrii întrupării, urmând apoi nașterea, primii trei ani ai copilului, viața până la moartea corpului fizic, pierderea corpului eteric, existența în purgatoriu, ca în final, să urcăm tot prin aștri înapoi la zodiac. Am descris, de fapt, cazul cel mai fericit, acela al unui suflet care în viață a avut un comportament „meritoriu” din punct de vedere spiritual. Am punctat apoi, momentele în care conștiența are ceva de spus, în sensul că dă semne de schimbare. Trebuie reținut că, fiecare urcă până la nivelul pe care, într-un fel, l-a „cultivat” în viață, coborârea spre întrupare începând de la acel nivel. Am mai vorbit despre aspectul ăsta. Se poate întâmpla ca sufletul să nu treacă mai sus nici de purgatoriu, adică de zona lunară. Punctul pe care l-am ales pentru a derula odiseea conștienței, corespunde cu nivelul în care eul spiritual al vieții care a fost încheiată este complet destrupat. El nu mai posedă nicio urmă din existența sa pământeană, conștiența lui fiind cea a Eului spiritual, adevărata esență umană, cel în care se absoarbe eul, devenit și el spiritual (în limita efortului depus în viață), întrupării care reușește să ajungă la acest nivel de conștiență. Despre El, adică despre Eul spiritual al omului, cel moștenit de la entitățile Exusiai, spuneam că este cel care are capacitatea de a se manifesta în mod repetat. Este nivelul cel mai înalt de conștiență pe care îl poate atinge entitatea umană într-un ciclu evolutiv, în acest moment al evoluției. Atingerea lui înseamnă chiar întreruperea ciclului încarnărilor (este ceea ce buddhiștii numesc Nirvana. Asta nu înseamnă, însă, că toți îl vor atinge, după cum spuneam, iar asta denotă faptul că cei aflați în acestă situație, adică majoritatea, nu vor atinge nici nivelul complet al destrupării (ceea ce va avea urmări și pentru încarnarea viitoare) și, nici conștiența cea mai înaltă care ar fi posibilă (cea a Eului despre care vorbeam). Cei care ajung, însă, până acolo, se pare că nu se vor mai întoarce, după cum spuneam. Ei sunt cei care în viață au reușit să-și transcendă personalitatea. Deci, nivelul maxim pe care îl voi lua în discuție pentru cei care urmează să coboare spre întrupare este astrul Saturn și tot ce este mai jos de el.
Dar și de la nivelul la care a ajuns, entitatea umană poate decide dacă va urma sau nu calea unei noi întrupări, în sensul că va avea posibilitatea de a-și continua existenta în lumea spirituală la nivelul în care va fi în acel moment. Altfel spus, ar avea posibilitatea întreruperii ciclului evolutiv în actualul sistem și asta pentru că, aici apare Lucifer cu o propunere în acest sens (îl citez pe Steiner... din memorie). Este un fel de... a doua ispită. Oferta este de a te înregimenta în rândul entităților luciferice, scăpând în felul ăsta de „aventura” unei alte vieți pe Pământ. În ajutorul eventualului păcălit apare însă, arhetipul uman cosmic. Diferența între ceea ce este omul la nivelul în discuție și ceea ce va fi el dacă își va urma în întregime calea evoluției este așa de mare, încât tentația abandonării dispare! Odată luată hotărârea continuării ciclului evolutiv, entitatea începe drumul descendent al întrupării. Eul care va coborî spre poarta nașterii va fi Eul spiritual al vieții anterioare. El va fi practic, Eul activ al noii întrupări, cel care, împreună cu entități de „resort”, va construi viitorul corp astral și va bate cuiele noului destin în baza karmei moștenite. Deci, conștiența entității care coboară spre întrupare este conștiența eului din ultima încarnare. Este vorba despre o conștiență mult superioară celei pe care omul o are în viața dintre naștere și moarte dar, cu cât drumul întrupării pornește de la un nivel mai coborât, cu atât ea este mai puțin clară decât a Eului spiritual de la nivelul stelelor fixe. Și, ea scade în continuare până în momentul în care corpul astral nou construit, ajunge în zona lunară. De aici, Eul spiritual al vieții anterioare se întoarce, se ridică în zona solară de unde va supraveghea și influența parcursul noii entități. Corpul astral, cu conștiența lui astrală, rămâne în zona lunară pe toată perioada prenatală, perioadă în care conștiența lui scade ajungând ca la naștere să fie echivalentă cu o conștiență de vis. Ceea ce s-a întâmplat la întrarea în zona lunară, imediat după desprinderea corpului eteric (vorbesc acum de moarte) și anume, întoarcerea pe dos a sufletului, interioritatea lui devenind mediul exterior iar ceea ce era până atunci lumea exterioară devenind interioritatea noii entități, se întâmplă aici din nou, dar în sens invers. Fătul se naște cu conștiența de vis a corpului astral. Noul născut ajunge să aibă ceea ce putem numi o conștiență de sine abia după vârsta de trei ani, odată cu apariția capacității gândirii. Ăsta ar fi și motivul pentru care nu avem amintiri înainte de această vârstă. Cu timpul, prin cunoaștere, prin contactul cu lumea exterioară datorat simțurilor, conștiența de sine se întărește formându-se personalitatea. Despre moștenirea vieții anterioare, despre temperament, caracter, aptitudini, componentele sufletești etc., ca bază a personalității, am vorbit în alte postări. Aș vrea să mai subliniez aici faptul că, punctul nașterii este momentul în care conștiența este practic întreruptă, nemaiexistând în noua conștiență vreo trimitere spre alte vieții anterioare, spre altă conștiență anterioară. Ea este ca o pagină albă pe care urmează a fi înscrise, prin acumulări cognitive, reperele următoarei personalități. Dacă nu ar exista această sincopă în conștiență, omul nu ar trăi, în viață, angoasa morții. Iar faptul că, ulterior, pe tot parcursul vieții, omul se identifică cu corpul său fizic, nu face decât să întărească acestă trăire.
Să trecem la momentul morții!
Imediat după moarte, omul rămâne cu conștiența corpului eteric, care este chiar mai clară decât cea din timpul vieții, cea care îl identifica cu personalitatea la care și el și-a adus un mare aport în a o crea. După câteva zile urmează șocul pierderi corpului eteric, depozitarul memoriei sale. Tot ceea ce reprezintă cunoaștere, cunoașterea acumulată în timpul vieții și stocată ca amintire, aici intrând cel mai mic gest, cea mai neînsemnată fată, dispare, dar nu înainte ca ea să fie contemplată ca imagine și ca intenție. Odată cu ea și ceea ce unora le-a fost foarte drag, constituind poate, mare motiv de mândrie. Personalitatea! „Îmi pare nespus de rău că trebuie să-i dezamăgesc pe cei care o poartă în cârcă ca pe o nu știu ce mare realizare”. Da, din punctul ăsta de vedere, acolo, un om care a pus accent în propria-i viață doar pe aspectele materiale sau materialiste, ma bine spus, pentru că o concepție materialistă începe cu gândirea, devine un nimeni și asta pentru că, gândirea și atitudinea deschisă spre adevărata spiritualitate, sunt plasate în componentele superioare sufletești, cele care se vor păstra și în noua conștiență de sine, iar dacă ele au lipsit în viață... nu vor mai exista repere care să te identifice. Desigur, vorbesc de cazuri extreme, pentru că, hm... acuma cam fiecare știe cam ce-i umblă prin cap. Această pierdere a memoriei prin desprinderea de corpul eteric a sufletului, are loc în zona sublunară. Acest lucru va demonstra și faptul că, memoria nu este stocată în crier. Dacă ar fi așa ea ar dispărea odată cu corpul fizic. Ceea ce se păstrează încă, din vechea personalitate sunt trăirile sufletești, sentimentele și ce spuneam mai sus referitor la gândire. Sufletul pătrunde apoi în zona lunară adică în purgatoriu. De aici începe a se dezvălui contraponderea spirituală a faptelor din viață. Entitatea este practic întorsă pe dos, cum am mai spus. Trăirile sale interioare, reduse la simpatie și antipatie, devin mediul ambiant, iar ceea ce alții au simțit ca urmare a faptelor sale, devin trăiri interioare (universul devine totodată interioritatea lui; entitatea nu va „păși” în aceste lumi; ascensiunea lui este în fapt o expansiune a ființei; în felul ăsta poți înțelege dispariția treptată a spațiului). Spiritualizarea acestor trăiri, va naște în finalul acestei perioade adevărata conștiență de sine a vieții care a trecut. Sufletul pășește apoi în lumea sufletească și în cea spirituală ca Eu spiritual al vieții pe care tocmai a părăsit-o. Conștiența acestui Eu va crește sau se va diminua pe măsură ce el va urca și va lepăda și ultimele afecte ale lumii materiale care îl mai însoțesc și, în funcție de afinitatea pe care a dezvoltat-o în viață față de trăsăturile spirituale ale fiecărui astru prin care va trece. Dacă el a cultivat în viață trăiri spirituale caracteristice unui astru aflat ceva mai „sus”, iar pe celelalte, corespunzătoare unor aștri intermediari le-a ignorat, prin aceștia din urmă trecea lui va fi într-o stare de somnolență. Ce efecte rezultă de aici, am explicat în postări anterioare. Ultimul nivel până la care va putea urca, nivel dat de ceea ce a reușit să acumuleze ca bagaj spiritual în timpul vieții, va marca și gradul destrupării. Astfel, ciclul fiind închis. De la acest nivel, urmând a se trece la faza altei întrupări, întrupare ce va fi realizată de noul Eu spiritual, cel al vieții care tocmai s-a încheiat.
Aș mai vrea să spun că, acest Eu spiritual al vieții anterioare care ne conduce fiecăruia viață, este pentru noi, personalitățile care ne avântăm cu atâta siguranță de sine în vâltoarea vieții, ceea ce unii numesc înger păzitor. Desigur că există și un... adevărat înger păzitor, dar și Eul încarnării trecute, ca eu diriguitor al noii încarnări, tot cu supravegherea noastă se ocupă. Ceea ce veghează el este ca noi, cei de acum, să ne parcurgem corect destinul, în sensul de a nu rămâne ceva pe afară. Cum reacționăm, însă, la întâlnirea cu destinul, cu ceea ce ne pune el în față, în baza karmei vieții anterioare, este treaba fiecăruia dintre noi cei de acum, cei de aici. Aceste reacții generează noua karmă în baza căreia se va construi destinul celui care ne va urma. Adevăratul eu al întrupării noastre îl construim în mod continuu, în spatele eului fals numit personalitate, el fiind contraponderea spirituală a faptelor și trăirilor noastre și, după cum am spus, iese la iveală abia după perioada purgatoriului ca propria noastră sine.
Din tot ce am trăncănit până aici, în final, se naște o mare întrebare. Știu că eu, cel de acum, cel care scriu (dar este la fel de valabil și pentru voi) sunt sau mă manifest ca o iluzie... masca personalității (pleonasm!),. Adevăratul meu eu va ieși la iveală abia după moartea corpului fizic, a celui eteric și a corpului senzației sub forma Eului spiritual al vieții pe care o parcurg acum. Mai știu că acest „Eu” va fi practic Eul diriguitor al următoarei manifestări, să-i zicem reîntrupări. Tot așa cum noi, cei de acum, suntem „conduși” de Eul celui care a fost înaintea noastră. Marea întrebare care se naște și nu știu dacă voi v-ați pus-o, ar fi: ce se întâmplă cu acest Eu după ce și-a încheiat rolul de „cârmuitor” pentru următoarea întrupare? Există reprezentări grafice, nu îmi vine acum în minte pe unde le-am văzut sau la cine, dar, ca idee, ele înfățișează entitatea umană în viață, iar în spatele capului fizic sunt înșiruite sumedenie de alte capete care parcă se pierd în zare. Simbolistica este cea despre care am tot vorbit aici. Eurile născute de-a lungul manifestărilor repetate. Fiecare cap reprezentând o încarnare.
Revin cu întrebarea: unde sunt aceste euri... acum!?
„Unde sunt... cei ce nu mai sunt!?” Doamne, ajută!


Publicat de: octav semarian la data de: 29-10-2017, 8:34 pm
Cuvinte cheie: Hm!



 bazat pe 0 notari

Adauga acest text literar in colectia personala Adauga la favorite Recomanda aceast text literar prin Yahoo Messeger Trimite pe YM     Recomanda aceast text literar prin E-mail Trimite prin e-mail Raporteaza continut inadecvat Raporteaza neadecvat! 

Comentarii la acest text:

Nu sunt comentarii la acest text!

Adauga Comentariu


   Recomanda aceast text literar prin E-mail Trimite prin e-mail
Expeditor: (nume prenume) *
Destinatar: (nume prenume) *
Expeditor: (e-mail) *
Destinatar: (e-mail) *
Mesaj Personal

*
* campuri mandatorii

Citatul ZileiCitatul Zilei  Vreau Citatul Zilei pe Site-ul Meu Vreau Citatul Zilei pe Site-ul Meu
Oamenii se grabesc sa judece spre a nu fi ei insisi judecati.
Autor: Albert Camus - Categorie: Judecata .

Intelepciune.ro va recomanda


Fara Poza

Boris Ioachim
"Ce este pesimistul? Un optimist bine informat." Grigore Moisil "Poeţii nu se ruşinează de propriile experienţe - ei profită de ele." Friedrich Nietzsche
S-a nascut in data de 25-Ianuarie-1967
Oras: Săveni
Judet: Botosani
Varsta: 50 ani
Membru din: 13-Octombrie-2008
Texte publicate: 465

Ultimele comentarii:

Contact Cultural - Mircea Duca - 21-11-2017, 10:16 am

Silvia Bebereche - 20-11-2017, 8:39 pm

Contact Cultural - Mircea Duca - 11-11-2017, 6:59 pm

Silvia Bebereche - 09-11-2017, 5:50 pm

Contact Cultural - Mircea Duca - 09-11-2017, 9:56 am

Silvia Bebereche - 02-11-2017, 11:49 am

Camelia Ardelean - 01-11-2017, 3:30 pm

Membrii Intelepciune.ro recomanda


Fara Poza

Mihaileanu Laurentiu
S-a nascut in data de 10-Noiembrie-1953
Oras: Cluj-Napoca, Judet: Cluj
Varsta: 64 ani
Texte publicate: 17


Fara Poza

Contact Cultural - Mircea Duca
S-a nascut in data de 31-Martie-1978
, Judet: Cluj
Varsta: 39 ani
Texte publicate: 9

Home | Citate Celebre | Citate Noi | Citate Populare | Autori Celebri | Proverbe | Calendar Autori | Pagina Mea | Pentru Site-ul Meu | RSS | Contact
| | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | |
Copyright © 07.2007 Intelepciune.ro - Toate drepturile sunt rezervate
Creat si intretinut de Mican Daniel
Creative Projects