Pentru că mă gândesc,
La infinitul iubirii ce ne leagă,
Pentru că aş vrea,
Să-l cuprind în braţe şi să-l ţin,
În lumina dorinţelor noastre,
Unde nu vreau să se facă noapte niciodată,
Iar pescăruşii viselor noastre să zboare,
Dincolo de orice ţărm al lacrimilor,
Care i-ar putea constrânge,
Să se despartă vreodată,
Fiindcă de faţa lui se lovesc necontenit,
Toate depărtările voinţei din noi,
Ce ar vrea să alerge liberă de orice gând,
În rochia sa albă de mătase a pasiunii,
Să-şi simtă tălpile răcorite de apa vieţii,
Adus de fiecare freamăt al oceanului speranţelor din noi,
Care nu poate să înţeleagă,
De ce din propriile sale adâncuri negre,
De ocean parcă uitat de Dumnezeu,
Se nasc ploile lacrimilor,
Aduse de norii cenuşii a ce a mai rămas din noi,
Ce vor naşte verdele unei alte veri,
Sub soarele unui alt an,
Care nu vor mai fi ale noastre.

Tweet

Publicat de: Cerin Sorin la data de: 03-10-2008, 10:57 pm
Cuvinte cheie: Iubire | dragoste | Desertaciune | dor

---

Expeditor: (nume prenume) *	Destinatar: (nume prenume) *
Expeditor: (e-mail) *	Destinatar: (e-mail) *
Mesaj Personal
* * campuri mandatorii