După ce am părăsit naivitatea, la întoarcere în același loc, dar de data asta cu stindardul realității în frunte, vom știi că adevărul nu îl trăim și simțim în convingeri, ci din îndoieli.

Scriu pentru că umblu printre lucruri și sunt o memorie mai mult decât neuronală. Ce rost ar avea mistuirea în Ființă dacă ar surveni uitarea în momentul intrării?! Problema scriitorului care îi comentează și ironizează pe ceilalți nu este că ar avea capacități izbitoare, ci că nu este conștient de propriile limitări și e trist; să nu spunem inconștient frustrat doar ca să ne poată fi milă de el. Dacă am uita de Dumnezeu de fiecare dată când ne părăsește (așa credem noi părăsindu-L), am mai știi spre ce luptăm să ne întoarcem?!

O formulă matematică este asemenea unui text literar, fie el poem, roman, eseu, dramă etc, doar că termenii prin care este prezentată au statut de cuvinte prescurtate. Esența pe care o descrie primul sau al doilea mod de exprimare este aceeași: omul și manifestarea lui, secundară celei primordiale, a universului. În definitiv, umblând pe pământ nu suntem incluși în vreun glob de sticlă sau altă formă de izolare; suntem în univers, simțim cu universul, trăim și mergem prin univers cu mențiunea că suntem prea mici pentru a nu face diferența.

Suntem un întreg, doar că micimea convertită de inflația nefondată a ego-ului în nimicnicie personală, diferențează și izolează violent termenul de cuvânt, ecuația de propoziție, sistemul de ecuații de fraze și texte; armonizarea necunoscutelor de plăcerea deslușirii lor.

Făptașul rău din mintea noastră dă bice cuvintelor care galopează fulgerător în patru direcții diferite, sfâșiindu-ne.

Fiecare scriitor își înfruntă uneori drama de a fi un crupier la masa jocului de noroc întinsă de răufăcătorul propriei minți.

Oricum, s-a scărpinat cât s-a scărpinat, s-a gândit serios cât s-a gândit serios cuprins de vreo dramă în vreun parc mental; și-a glumit și s-a glumit (pe seama lui pitită în urmele de râs lăsate în noroiul toamnei sau iarba primăverii – după anotimpul sufletului..), dar s-a ținut de linie, și-a dorit până la un punct ca pe urmă să o ia de la capăt (din cine știe ce noi minciuni, iluzii sau vise), a vrut să fie ce a fost și printr-o ironie a sorții a și ajuns ceea ce este: scriitor sau scriber, tulburătorul alfabetului sau liber dirijor de litere. Într-adevăr este o ironie a sorții să fii sau să ai ceea ce vrei. Cu alte cuvinte, poți spune că a avut oportunitatea de a oportuna oportunismul.

Publicat de: Contact Cultural - Mircea Duca la data de: 29-01-2018, 11:14 am
Cuvinte cheie: naivitate | oportunitate | scriitor | ecuatie | literatura