Papusa de portelan

E rece...
Simt cum vantul imi cerceteaza trupul,vrajit probabil de frumusetea pe care inca o mai am...
Imi scarpina violent trupul,insa nu tremur...imi aduc aminte de tine...

Era o zi superba,iar soarele incalzea pamantul si cerul in acelasi timp.
Atunci a lasat pensula jos si mi-a zambit.Eram gata.M-a intors catre oglinda. Esti "perfectiunea ireala"!
Langa oglinda statea bland un inger gravat pe hartie.Semanam...
Atunci te-a chemat la sine...podeaua canta sub pasii tai apasati.
M-a luat in maini cu grija, ii simteam fiecare batatura din palma, si cu dragoste m-a asezat in bratele tale.
M-ai cumparat cu un sarut,cand el te-a intrebat ce primeste in schimb,apoi am pornit in goana spre camera ta.

Aud tropotele cailor cum bat drumul unison cu pasii obositi ai oamenilor
iar umbre de pasari, fara forme gratioase, danseaza pe podeaua mancata de carii.
Peretele ce ma protejeaza sta sa cedeze,e macinat de vant.
Cade spre pamant o caramida,inca cativa centimetrii si-mi spargea cu nesabuinta trupul in mii de cioburi,disipandu-mi caldura.

"Te iubesc" imi sopteai ca sa nu te auda portretul din tabloul ce domina camera,
imi pieptanai cu drag parul,apoi il impleteai punandu-mi bentita mea preferata rosie,
imi vorbeai si ma intrebai zambinand ce doresc sa port azi.
Imi faceai ceai si ma asezai frumos pe scaunul acela moale,
comunicam printre ganduri si zambeai dusa in reflexia portelanului meu alb.

Insa tu...ai gasit partea lacuita a timpului,
l-ai luat langa tine,ornandu-l cu pelerina mea ,
proaspat taiata din fata de masa cea noua,
si ai inceput sa-l plimbi cu tine la orice pas,
vorbindu-i ca vrei sa cresti mare.
M-ai lasat in ghearele fratelui tau,care mi-a marcat cu cerneala manuta fina.
A schitat pe mine trasee,stiind propabil ca in interiorul meu se afla nemurirea,
tezaurul pe care tu apoi l-ai adapostit in cutia plina de cuburi,caluti de lemn si cescute verzi de ceai.

Ranita,fara un nasture la rochita,caut disperata sa fac lumea mai buna, sa zambeasca,
desi uneori ,cand ma uit in bucata de tabla ce se afla langa mine, ma prabusesc in propria mea agonie...

Rochita mi-e murdara,un papuc rosu mi l-a luat Adolf ultima oara cand a scormonit prin cutie,
mi-a adulmecat parul,a simtit iubirea ce inca ti-o port,m-a luat cu dintii de par si m-a leganat brutal prin camera,
pana cand tu, desprinzandu-te de buzele lui, l-ai mustrat ca v-a deranjat.
M-ai prins anevoios de picioare,inghesuindu-mi viata in partea superioara a corpului.
Razand trageai de mine,iar Adolf voios tragea in cealalta parte,reusind sa-mi smulga o mare parte din par.

Te-a chemat langa el,zicandu-ti ca e gol si ca nu merita sa astepte pana ce joaca se va termina.
Putin stiai ca el urma sa-ti fure si ultima bucata de fericire,
ca pentru EL timpul are granulele numarate in clepsidra...
In haine verzui sub o simpla sigla, patat de sange ,va cadea in poalele timpului,lasand pusca jos.
In jurul sau gloantele vor penetra bulele de aer fracturand cordonul spre sufletul sau,
ucigand sperante,nascand urlete de durere,
tragand cortina peste corpul sau muribud,
il vor ingropa in intuneric.

Adolf a fost chemat, asa ca m-a uitat complet cand mirosul mancarii i-a gadilit receptorii.
M-a lasat jos...insa am reusit sa te vad cum te apropii cu pasi grabiti catre el,cum iti repezi mana catre haina,lepadandu-te de ea ca de un pacat dinaintea preotului.

Vedeam picioarele metalice a patului care parca urmau a se surpa in ritmul miscarilor voastre simulacre.
Urletele tale imi muscau din inocenta,
ochii mei de sticla isi pierdeau claritatea,
ca o fantasma iti gaseam trupul cum se misca lin in lumina difuza.
Grosolan de mijloc te-a cuprins,lasandu-te fara ganduri,ranindu-te.
Sufletul de copil plangea in mine.Nu intelegeam de ce camera era bifurcata
in sentimente de durere si iubire,de ce urletele tale se intensificau necontrolat.

Am ramas intr-un colt,cu privirea catre patul pacatelor...

Am vazut cand l-ai palmuit atunci cand a zis ca trebuie sa plece pentru ea,
am vazut cum podeaua se umfla de la lacrimile ce le varsai in fiecare zi,
cum inebuneai parca cand vedeai ca formele ti se schimba,rotinjindu-se usor,
am simtit necunoasterea cum inabusea orice pasiune,ducandu-te spre autism,
cand...
am auzit pentru prima data un raset. Vibra la sclipirile de ingeri.
Podeaua a inceput sa se miste sub primii ei pasi,ajutand-o sa mearga.
Era gata odata sa ma gaseasca ascunsa dupa putredul ghiveci de ficus.
M-a privit cu ochii ei albastrii,insa tu ai luat-o in graba departe de mine,trantind usa.

De atunci...singura caldura ce o simt in corpul acesta fara inima
e speranta ca te vei intoarce dupa mine.
Astept,cu un ochi spart,ca lumea de afara sa se linisteasca.
Desi camera nu mai e aceeasi,e patata de praf si
lumina o patrunde pe ici colo,sper sa ma regasesti.
M-am impotrivit vantului si n-am vrut sa plec capul in fata sa.

Raman aici pentru tine,
oricat de mult timp ar trece odata cu mine.

http://lostangelslife.blogspot.com/2009/05/papusa-de-portelan.html

Publicat de: Ghita Alexandra la data de: 29-08-2009, 3:11 pm
Cuvinte cheie: papusa | copilarie | literatura | durere