Home     Librarie Online     Citate Celebre     Autori Celebri     Proverbe     Cenaclu     Adauga Text Cauta Citate


     pâinea - back


M-a privit aproape toată seara făcându-mi bagajul pentru internat. Ceva în sufletul ei o ţinea acolo, lângă uşă, ca şi cum s-ar fi temut că orele aveau să se scurgă pe lângă ea într-o fracţiune de clipire şi în locul meu s-ar fi închis aerul ca o poartă pentru totdeauna.
Am plecat de dimineaţă devreme, după ce am îmbrăţişat surorile şi pe ea. Tata mergea cu mine. Aveam cincisprezece ani şi un univers de visuri şi temeri înainte. Cerul relativ senin de septembrie şi aerul rece răsunau de cântec de păsări… În merii golden şi ionatan de la poartă se pârguiseră primele fructe. Mi-a strecurat în buzunar câţiva bani strânşi de ea şi mi-a spus zâmbind: «Să ai grijă de tine.». Plângea când m-am întors să-i fac semn cu mâna, înainte să intrăm în curbă. Mă întorc repede, am spus…
M-am întors de multe ori, m-am întors… şi totuşi cât de rar, de târziu…

– Unde mergi? strigă din spatele meu, ştergându-şi mâinile ude cu şorţul legat peste şoldurile mici ca ale unei fetişcane de şaisprezece ani.
A răsărit de niciunde, pentru că în întoarcerea aceasta, în casa aceasta care are alt chip, pe mama am lăsat-o în casa din celălalt sat, celălalt timp. Acolo mă aşteaptă plângând şi mă despart de ea lăsând-o în poartă aşa mică, strângându-se în ea cu şorţul la gură pentru
a-şi lacrimile. N-am vrut s-o mai supăr. Am venit pe drumul pâinii, drumul bănuţului pentru pâine, am venit să privesc timpul în geamul prin care intrau primele raze de lumină în dormitorul nostru de copii. Am venit să-mi reîncarc sufletul cu visuri şi aşteptări. Să mă văd venind iar şi iar… şi pe ei, da, pe ei toţi ai copilăriei şi adolescenţei…
– Trebuie să-i găsesc fără să-i dor.
– Pe cine să găseşti? mă întreabă mama.
– Bănuţii pentru pâine… îmi vine în minte să răspund, gândindu-mă la bucuria pe care o aducea pâinea aceea neagră cu cartofi, a copilăriei şi adolescenţei mele. Câtă bucurie trebuie să fi adus copilăriei, adolescenţei şi tinereţii ei în anii grei ai războiului şi apoi… Mă întorc şi-i cuprind corpul mic în braţele mele subţiri, lungi ca nişte ramuri ieşite prin fereastra aceea spre lumină. Sunt din nou copilul şi ştiu că, dacă am să aduc pâine, am să aduc un strop de bucurie ochilor şi sufletelor, mâinilor care...

Pâinea urca în fiecare vineri dinspre Voineşti în căruţa pe care calul aproape negru o ducea uşor pe drumul spre centrul satului nostru, îndemnat cu vorbe aproape părinteşti de nenea Petre. Din când în când, calul îşi umfla nările, aspirând aerul umed al dimineţii în care se risipea de sub sacii de cânepă mirosul pâinii. Număra într-o aritmetică a lui perechile de mâini care vor primi din mâna stăpânului său semisferele cu coajă brună, groasă, din care vor rupe apoi, şi miezul acela pufos va atârna în afară încă aburind puţin. Bineînţeles că nu toate mâinile vor rupe. Unii oameni vor strânge pâinea la piept ca pe nişte bogăţii şi se vor îndrepta mai grăbiţi sau mai gânditori spre case.
Pâine… bănuţi… Bănuţii de metal sau hârtie îi simţeam uneori în mâini ca pe nişte chei cu care trebuie să deschid mai întâi porţile fermecate ale podului ce făcea parte din coşmarurile mele cu ape tulburi, adânci. Dacă ţineam banul strâns în pumn când treceam, scândurile podului erau întregi, iar râul curgea pe sub ele, mugind în timp ce se îmbulzea ca o herghelie sălbatică în picioarele de piatră care rămâneau de asemenea întregi.
Erau apoi chei pentru capătul podului, unde, după unele spuse, ar fi trebuit să ceară un fel de tribut dracii pământului.
De multe ori, îl furau duhurile crângului prin care coboram până la puntea de lemn din dreptul şcolii. Realizam că nu-l mai am când ajungeam în dreptul căruţei cu pâine şi trebuia să-l dau ca să primesc pâinea noastră. Probabil că eram tare nenorocită, pentru că nea Petre îmi da pâinea, spunând: Vorbesc mai târziu cu tatăl tău.
Pâinea era de multe ori cea mai aşteptată hrană şi singura când nu erau fructe proaspete sau poame. Au fost ani grei cei de început. Apoi, merii şi prunii se încărcau parcă înadins de rod. Pentru noi copiii era mai la îndemână, când ne-am mărit cât să ne vedem din ierburile înalte să luăm un dâmb de pâine şi să mâncăm în grădină sau pe dealuri şi prin vâlcele cu fructele care se găseau acolo sau cu măcriş şi leurdă. Timpul trecea ca o părere, nu avea timp să stea la masă. Vezi bine şi pentru el copilăria şi adolescenţa noastră trebuiau consumate în fugă, aşa cum şi tinereţea s-a dus alergând cu toată avalanşa ei de trăiri care nu mai semănau cu nimic, nici măcar cu ele.
Pâinea neagră cu cartofi şi merele, şi nucile, alunele, cireşele, vişinele, fragii, murele, norii, ploile, iarba, drumurile au urcat cu mine şi cu mulţi pământeni ca mine. Atunci eram a pământului şi a vântului, şi a ceru-lui. Cu ele alergam, cu ele pluteam şi cu depărtările.
Depărtările m-au ridicat an de an, m-au dus cu ele, dându-mi frăţia pietrelor, apoi şi pietrele m-au îndepărtat… În jur creştea necuvântul. A venit un timp apoi când am simţit că trebuie să ies, aşa cum sufletul ar ieşi din adâncul pietrei pentru a trăi, cu speranţă, cu disperare, bucuriile şi durerile lumii.
– Pe toţi… răspund. Dacă va fi timp, îi voi găsi pe toţi să-i aşez în aceeaşi casă o zi atât, apoi va trebui să plec.
Sunt adolescenta care va pleca şi privirea ei înţelege, mâinile se strâng în jurul corpului meu, şi inima înţelege că deşi am să cresc şi-am să am fericiri şi tristeţi ca orice matur, uneori am să fiu tot copil, adolescent, un suflet cu şase, zece, şaizeci şi două… de braţe, undeva, la o masă, visând mult, scriind, aducând întâmplările şi oamenii, şi depărtările împreună. Nu mă întreabă pentru ce. Nu există pentru ce. Cândva, m-a întrebat, văzând cum scriu în camera mea din casa din celălalt sat, dacă sunt fericită făcând asta. I-am răspuns că sunt sau a văzut singură, pentru că de atunci n-a mai întrebat.

Nu se poate merge în trecut, şi cât am vrea să se poată uneori… Căruţa cu pâine nu mai urcă spre centrul satului. Azi, pâinea e mai mult aurie şi urcă în maşini care se grăbesc. Oamenii nu se mai îmbulzesc întinzând mâinile cu bănuţul acela pentru a o primi. E pâine pentru toată lumea şi mă rog să fie mereu. Dar mă întorc. Sufletul merge din când în când rătăcind pe tărâmul copilăriei şi e linişte, şi timpul curge mai încet, poate ca să pot găsi bucuria în sufletele celor care mă aşteaptă…
_____________

Mulţumesc frumos pentru lectură şi vă rog să-mi respectaţi drepturile de autor.


Publicat de: Mariana Fulger la data de: 23-02-2011, 10:01 am
Cuvinte cheie: pâinea | proza | marianafulger



 bazat pe 1 notari

Adauga acest text literar in colectia personala Adauga la favorite Recomanda aceast text literar prin Yahoo Messeger Trimite pe YM     Recomanda aceast text literar prin E-mail Trimite prin e-mail Raporteaza continut inadecvat Raporteaza neadecvat! 

Comentarii la acest text:

Nu sunt comentarii la acest text!

Adauga Comentariu


   Recomanda aceast text literar prin E-mail Trimite prin e-mail
Expeditor: (nume prenume) *
Destinatar: (nume prenume) *
Expeditor: (e-mail) *
Destinatar: (e-mail) *
Mesaj Personal

*
* campuri mandatorii

Citatul ZileiCitatul Zilei  Vreau Citatul Zilei pe Site-ul Meu Vreau Citatul Zilei pe Site-ul Meu
Acest suflet al omului este moschee, templu si biserica.
Autor: Kazi Nazrul Islam - Categorie: Om .

Intelepciune.ro va recomanda


Fara Poza

Boris Ioachim
"Ce este pesimistul? Un optimist bine informat." Grigore Moisil "Poeţii nu se ruşinează de propriile experienţe - ei profită de ele." Friedrich Nietzsche
S-a nascut in data de 25-Ianuarie-1967
Oras: Săveni
Judet: Botosani
Varsta: 50 ani
Membru din: 13-Octombrie-2008
Texte publicate: 465

Ultimele comentarii:

Camelia Ardelean - 15-07-2017, 7:01 pm

Contact Cultural - 16-06-2017, 11:27 am

Camelia Ardelean - 06-05-2017, 11:17 pm

Camelia Ardelean - 06-05-2017, 11:14 pm
Dragi prieteni, de fiecare dată citesc cu mare interes și plăcere comentariile voastre și mă bucur de percepția fiecăruia, chiar dacă uneori, aceasta este diferită! Vă mulțumesc pentru răbdarea de a parcurge textele mele și pentru atenția ce le-o acordați!
Contact Cultural: nu știu la ce apă sălcie faci referire, te rog să fii mai explicit(ă)! J Așa cum bine punctează Nicoles, tristețea face parte din viață, poate mai mult decât bucuria, uneori, de aceea este normal să scriem și despre ea! Viața nu este numai zbor de fluturi și zumzet de albine, din păcate! Nu trebuie să-ți fie frică de tristețe, fiindcă ea ne ajută să apreciem mai mult binele din viața noastră! Mulțumesc mult de popas!
Silvia Bebereche: mulțumesc de cele 2, de fapt 3, catrene foarte reușite! Nu trebuie să-ți ceri scuze pentru intervenție, eu mă bucur de vizită și interes! J
Nicoles: mă bucur mult de rezonanță, mulțumesc! J
Vă îmbrățișez pe toți cu drag!

- 24-04-2017, 8:03 pm
prima intrebare: nimeni! nu e vorba de trup, citeste mai atent, straturile de fard se topesc, acele straturi desi aparent trebuiau sa protejeze, de fapt erau o incatusare, iar sufletul e cel care canta fiindca este eliberat de povara uratului.....
a doua: nu cred ca este
a treia: nu
a patra: ba da, chiar foarte sus
a cincea: este
a sasea: alegem ceea ce avem nevoie pentru a ne mantui
a saptea: poate fi, as inclina sa spun ca da, nu e usor sa mori triumfator
a opta: nu doar pacatul e greu, e mult mai sa te pastrezi curat, insa daca reusesti desigur ca nu poti intelege cealalta cale, eu am zis asa intr-o poezie:
Dar greu e sa zambesti,
Cand inima iti plange,
Sa fii cel care esti,
Cand tot in jur se frange....
a noua: frumosul nu poate fi iubit de cei care nu-l vad, pentru ca nu-l inteleg
a zecea: iubind nu gresim niciodata





Contact Cultural - 24-04-2017, 7:30 pm
…și cine poate topi trupul pentru a descătușa din suflet o melodie necântată?
E trupul o binecuvântare pentru sufletul încă în evoluție?
S-ar pierde sufletul liber în imensitatea eternității?
Nu ar putea încă zbura?
Este moartea triumfală garanția zborului liber și nestingherit, rațional și conștient, cu țel precis prin imensitatea eternității?
Pentru că sufletul trebuie să fie una cu eternitatea, pentru că cine nu e cu Mine, e împotriva Mea!
Să iubești desăvârșitul e simplu; e ușor, da..dar cât e de frumos să iubești frumosul!
De ce trebuie să alegem greul?
E greul condiția unei morți triumfale?
Păcatul e greu; să trăim doar în păcate ca să ne fie greu?!
De ce să suferim iubind frumosul doar pentru că există orbii?
Să-i stârpim.
Dar dacă-i stârpim facem urâtul, păcatul.
Putem iubi frumosul cu urâtul?
Putem greși iubind?
S-ar zice că da, dar aia nu-i iubire.
Cred că cel mult pasiune.
A iubi frumosul desăvârșit înseamnă a face frumos desăvârșit; asta fiind complet, adică tuturor.
De aici greul.

- 24-04-2017, 5:07 pm

Membrii Intelepciune.ro recomanda


Fara Poza

Camelia Ardelean
S-a nascut in data de 02-Iunie-1972
Oras: Deva, Judet: Hunedoara
Varsta: 45 ani
Texte publicate: 8


Fara Poza

Danuzia
S-a nascut in data de 12-Mai-1971
Oras: Deva, Judet: Hunedoara
Varsta: 46 ani
Texte publicate: 7

Home | Citate Celebre | Citate Noi | Citate Populare | Autori Celebri | Proverbe | Calendar Autori | Pagina Mea | Pentru Site-ul Meu | RSS | Contact
| | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | |
Copyright © 07.2007 Intelepciune.ro - Toate drepturile sunt rezervate
Creat si intretinut de Mican Daniel
Creative Projects