O stea din zări cu forfotă cerească
Coboară raze blînde spre pămînt
Şi prinde-n vis virtigenos să crească
Păstrînd eternitatea prin cuvînt.

Talazuri mari prin ape îngheţate
Se nasc din infinit unde dispar,
Dar vorba sa din vremi poate uitate
Inundă nesfîrşirea unui dar.

Luceafăr s-a născut pe bolţi albastre...
Prin vis, prin dor, prin paşnic legămînt
Şi magia albă-a nemuririi voastre
Prezentă e şi astăzi în cuvînt.

Multe veri vor plînge şi vor ninge ierni,
Timpul o să treacă, timpul o să vină,
Însă pasiunea ochilor eterni
Va fi la fel de mîndră şi de fină.

O să se nască stele infinite
Cînd zi cu noapte galeş se îngînă
Şi cînd puterea ta prin dulci cuvinte
Va fi mereu a cerului stăpînă.

Un vis firesc te naşte mai aproape
De-acele lumi ce veşnic ne despart.
Tu străluceşti tăcut, fără de moarte,
Iar vocea ta e-n inime ce bat.

Zidit în zarea albă-a veşniciei
Coroana ta e-n gînduri ce mă-nec,
Vei fi mereu părinte-al poeziei,
Nemuritor în mii de ani ce trec.

Publicat de: Diana Enachii la data de: 02-05-2011, 2:18 pm
Cuvinte cheie: stea | vremi uitate | cuvint | legamint | luceafar