O SEARĂ TÂMPITĂ

Într-o seară tâmpită, de dezgust casnic, madam Niculescu îşi pu-nea pentru a treia oară părul pe moaţe, sub privirile violet-azurii ale felinei sale favorite, cu fundă roz, asortată la o coadă de aceeaşi culoare.
Madam Niculescu era nespus de nervoasă fiindcă nu reuşea să ascundă nicicum sub o meşă de păr arsura pe care şi-o făcuse, din neatenţie, cu fierul încins, atunci când blestematul(a) de motan (pisică) răsturnase acvariul cu peştişori exotici, provocând un zgo-mot asurzitor la care nu se aştepta în acele momente de seară stupidă şi plictis solitar.
Degeaba se mai chinuia acum, plină de draci, cu sângele în cap şi herpes la gură..., arsura se umflase deja, formând o băşică de forma unei gogoşi de mătase, provocându-i usturimi ori de câte ori şi-o umezea cu limba întinsă până la tâmplă, loc osos în care mai bine şi-ar fi tras un glonţ, decât s-o surprindă în halul ăsta, iubiţelul ei mic şi scump, măcelarul Jenică Papazu, care tocmai trebuia să sosească din clipă în clipă. Precis că deja trăsese obloanele la prăvălie, nerăbdător s-o întâlnească...
Privindu-şi resemnată chipul livid în oglinda ciobită, madam Ni-culescu fu subit lovită de o idee absolut salvatoare! Se va preface că are o migrenă îngrozitoare, şi se va lega la cap cu un prosop înmuiat în oţet de trandafiri... Se ridică într-o mână de pe taburetul deşelat şi începu să pulverizeze norişori de parfum prin cameră-puf!...puf!, cu pompiţa-pentru a îndeparta mirosul de pipi de câine ce-ţi muta nă-rile... După ce-şi fixă pe cap prosopul, sub formă de turban, madam Niculescu trase o duşcă de lichior de coacăze, se sui în pat şi, cu un şut bine plasat în coastele buldogului, îl făcu pe acesta să aterizeze, fără proteste, pe duşumeaua de curând frecată cu petrosin şi peria de sârmă. Bătrânul buldog, lovit la numai trei anişori de o pareză faci-ală pe partea stângă, pe fond nervos, rămase impasibil la înjurătura neaoşă ce-i fusese adresată în timpul zborului de o clipă, ştiindu-se vinovat pentru faptul că iar urinase pe lângă muşamaua pusă special pe pat. Nu se putuse abţine! Această ispravă necuviincioasă se re-peta, printr-un reflex condiţionat ,,sistem Pavlov”, ori de câte ori se apropia momentul sosirii măcelarului Jenică... Pur şi simplu, nu se putea abţine!...
În culmea agitaţiei, madam Niculescu vărsă o jumătate din sti-cluţa cu oţet de mere (parcă?...) în prosopul pe care şi-l înfăşurase circular în jurul capului pentru a-şi acoperi fruntea lovită brusc şi mincinos de o migrenă însoţită de arsuri la stomac, al căror singur remediu erau o linguriţă de bicarbonat şi una de bromură. Dar, ghi-nion! Focul se stinsese, nealimentat, în soba cu lemne şi sărmăluţele în foi de viţă se sleiseră în cratiţă, alături de oala cu mămăliguţa la fel de rece. Faptul ar fi echivalat cu o calmitate naturală, în even-tualitatea în care Jenică ar fi intrat acum în casă. Acest gând îngrozi-tor îi înmuie complet mâinile şi picioarele, astfel încât singura bu-turugă pe care o mai avea în casă îşi păstră intactă forma sub care nu încăpea în sobă. Fire miloasă, în pragul leşinului, madam Niculescu nu putea să dea cu barda, nici s-o tai! Se trezi brusc din letargie, auzind vocea lui Jenică, la uşă:
-Mămicule, am sosit, gata masa?...
Era peste puterile ei să mai suporte! Se repezi ca o furtună la dulăpiorul cu medicamente, turnă în căuşul palmei toate somniferele pe care le avea şi le înghiţi cu o duşcă zvdravănă de lichior de afine (parcă?...), sub privirile violet-azurii ale motanului (pisicii) cu fundă roz şi blăniţă neagră până la coadă.
După ce expedie din nou la podea, cu un şut bine plasat în coaste, bătrânul ei buldog, madam Niculescu se trânti în patul deşelat şi închise ochii. Auzea ca prin vis:
-Deschide repede, mămicule... Ţi-am adus o oală cu sărmăluţe, calde, calde... Hai, deschide, că mor de foame!...
Încet, încet, madam Niculescu se cufundă într-un somn adânc. Foarte adânc...

Publicat de: Molnar Florin la data de: 22-01-2011, 1:48 pm
Cuvinte cheie: Proza | scurta