Azi a plouat. A plouat aşa de tare, încât pe suflet mi-au apărut două riduri adânci. Azi a plouat şi apa lacurilor mele din ochii-mi miraţi nu a mai fost limpede, să poată oglindi luna şi copacii argintaţi, de care să-mi agăţ visul. Lacurile mele oglindeau acum o noapte, noapte în care luna închisese ochii să nu-mi vadă ploaia, noapte în care copacii mei erau atât de negri, încât nu-mi lăsau nici o rază să-mi arate drumul spre zori.
Azi ploaia mea a fost din lacrimi mari, tăcute, ce curgeau în interiorul meu, urmând drumul unor riduri vechi, săpând altele noi. Unul pentru mine...unul pentru tine...unul pentru ea…să aibă pe unde aluneca plânsul meu, un plâns amar, atât de dureros prin tăcerea lui…
Oare cum de ai auzit tu tăcerea!?! Ştiam că eşti departe, ştiam că nu ai cum să mă auzi, ştiam că nu poţi să mă auzi…sau aşa credeam eu. Tu încă o dată mi-ai arătat cine eşti, de ce exişti, de ce trebuie să exişti.
Mi-ai auzit plânsul, ai lăsat totul deoparte şi ai venit, la fel de tăcut ca şi ploaia mea...aducând odată cu tine, şi lacrima iubirii sincere...curate... Nu ai zis nimic, m-ai luat doar de umeri, m-ai privit în ochi şi ochii mei au devenit strălucitori, m-ai apropiat de tine să-ţi simt inima şi inima mea şi-a recunoscut ritmul şi nu s-a mai grăbit să bată aşa de tare încât să nu-ţi mai aud şoapta.
Asta făceai, mă ţineai lângă inima ta, mă legănai încet să-mi adormi disperările şi-mi şopteai cuvinte tandre...iar degetele, degetele îmi mângâiau fruntea...şi tâmpla...şi ridurile în care lacrima încă mai aluneca lin. Era lacrima iubirii...ce nu se putea exprima.
Aşa am adormit, legănată de tine. M-am trezit, cu ochii mari, în care se oglindea soarele...în care se oglindeau iar copacii mei cei negri. Azi ţi-am zâmbit! Îmi simţi şi zâmbetul de acolo de departe de unde eşti?
O ploaie târzie în aburi de vise alunecă pe aripa timpului ce trece neobservat...un vânt nebun dinspre tine aduce o rază din iubirea ce a-nviat!! Eşti aici, în sufletul meu...şi nimeni, vreodată, nu te va mai putea scoate! Aştept din nou ca zâmbetul tău să-mi lumineze chipul...iar mângâierea din privirea ta să-mi încălzească sufletul. Doar aşa mai pot privi...la sentimentul numit iubire...ce doar lângă tine îl mai pot simţi! Mi-aş dori să fiu o rază de soare...să te pot privi mereu în ochi...să iau o picătură de ploaie care să cadă pe buzele tale...să te pot săruta măcar pentru o clipă şi apoi să mă preling pe coarda sensibilă a inimii care se numeşte dragoste !
Publicat de: VIULEŢ NELIA la data de: 12-07-2009, 3:29 am
Cuvinte cheie:
lacrimi | ploaie | durere
O picătură de ploaie...într-o iubire - 
Adauga la favorite
Trimite pe YM
Citatul Zilei
