Nu vom muri aici - back
Și ne vom aminti plângând
Că din iubiri te naști în gând
Și ne vom aminti zâmbind
Că din dureri iubim trăind
Și mâna peste ani să-mi ceri
Precum atunci, odată
Cu părul nins să fim ca ieri
Ca neaua de curată
Să ne privim tăcut lumina
Să ne vedem trecutul
Să știm că va cădea cortina
Dar c-am plătit tributul
Să auzim glasul gingaș
Copiilor ce-au fost
Și sunetul din ai lor pași
Să ne rămână rost
Și ne vom aminti alei
Și frunze ce mureau
Și părul meu,floare de tei
Pașii tăi ce-mi vorbeau
Vom tace apoi frumos
Și ne vom aminti
Tăceri, priviri în jos
Un rost al inimii
Vom râde-apoi cu drag
Când amintiri de dor
Ne-aduc cu zile în prag
Sfâșitul mai ușor
Cu glasul stins, încet
Să mă întrebi "ți-e bine"
Iar dorul meu,în piept
Bătrân să urle-n tine
Să ne-amintim și dansul
Și nopțile de foc
Timidă să-nvăț pasul
În tine să-mi fac loc
Iar trupul meu bătrân
Pribeag și obosit
Din tine tot păgân
Să fie împlinit
Așa bătrâni și ninși
În brațe să mă ții
Cu ochi trecuți și stinși
În piept s-avem făclii
Fruntea să mi-o săruți
Să-mi spui "vezi,Doamna mea"
Anii noștri trecuți
Au însemnat ceva
Iar eu, încet mereu
Cu grijă în privire
Să-ți spun " da, Domnul meu"
Căci îmi rămâi iubire
Apoi, încet, plecând
Poate către sfârșit
Fără regrete-n gând
Știind că ne-am iubit
Să nu mai spunem vorbe
Nici moartea ne-nfioare
Să auzim cum fierbe
Iubirea ce nu moare
Și-apoi ce va rămâne
Din noi să fie pur
Căci dragostea n-apune
Rămâne în azur
Copiii noștri poate
Ei își vor aminti
Că noi le-am fost dreptate
Făcând din noapte zi
Și când va bate ceasul
Nu ora despărțirii
Noi, spununând "bun rămasul"
Rămânem schit iubirii
Noi ne vom stinge-n ora
Aceeași amândoi
Eu ție să-ți fiu prora
Tu Domnul meu prin ploi
Și dacă ne-am iubit
Aici numai o viață
Un rost am împlinit
Nu ne vom stinge-n ceață
Noi vom renaște-n ploaie
Ne vom plimba pe-alei
În foc vom fi văpaie
Și ne vor plânge tei
Acum dar, să plecăm
Mai am doar o dorință
O oră să mai stăm
De este cu putință
De mână să mă ții
Când orologiul bate
Tu viață să-mi rămâi
Și dincolo de moarte
Publicat de: Luminita Amarie la data de: 10-07-2012, 1:41 am
Cuvinte cheie:
Viata | Batranete | Amintiri | Dragoste | Infinit
|
|
Comentarii la acest text:
Nu sunt comentarii la acest text!
Adauga Comentariu
Trimite prin e-mail
|
|
Citatul Zilei
Vreau Citatul Zilei pe Site-ul Meu
Intelepciune.ro va recomanda
|
Boris Ioachim
"Ce este pesimistul? Un optimist bine informat." Grigore Moisil
"Poeţii nu se ruşinează de propriile experienţe - ei profită de ele."
Friedrich Nietzsche
S-a nascut in data de
25-Ianuarie-1967
Oras: Săveni Judet: Botosani Varsta: 54 ani
Membru din:
13-Octombrie-2008
Texte publicate: 465
|
Ultimele comentarii:
Membrii Intelepciune.ro recomanda
|
Elena Movileanu
S-a nascut in data de
11-Iunie-1987
Oras: Iasi, Judet: Iasi Varsta: 34 ani
Texte publicate: 90 |
|
Mihaileanu Laurentiu
S-a nascut in data de
10-Noiembrie-1953
Oras: Cluj-Napoca, Judet: Cluj Varsta: 68 ani
Texte publicate: 17 |
|