daca au pâine, masă şi casă
e destul, mi-am făcut datoria, cred că-şi spunea
iar somnu-i, pot să jur,
era adânc şi fără de vise fiindcă noi, copii foarte cuminţi
râdeam cu prosoape-ndesate un gură
(sst, să nu tulburăm liniştea...)

aproape îmi ceream zilnic iertare
pentru îndrăzneala de-a simţi gâlgâitul copilăriei în piept
nu ştiu de ce erau toate anapoda
spre exemplu, hainele îndrăzneau să rămână mici
şi încă nu venise Paştele, pentru altele

da, pâine, masă şi casă aveam
ce altceva ne lipsea? că mai târziu nu am fost oameni întregi
ne tot clătinam ca orbii, dând cu braţele-n stânga şi dreapta
împiedicaţi cerându-ne scuze
şi ne tot acopeream ochii şi gura
când ne clocotea râsul sau plânsul în piept

era să mă sufoc de câteva ori
atunci i-am spus fratelui meu
măi, scoate şi tu odată prosopul acela din gură,
vorbeşte! ...nu prea încet, nici prea tare!
...să nu cumva să se spargă ferestrele
dar să se deschidă, frate, că e nevoie de aer şi lumină în noi
prea întuneric avurăm acolo
unde ne era pâinea, masa şi casa

Publicat de: Lucia Sonia Muresan la data de: 18-03-2010, 8:26 pm
Cuvinte cheie: poezie | versuri | lucia_ | sonia | muresan