Home     Librarie Online     Citate Celebre     Autori Celebri     Proverbe     Cenaclu     Adauga Text Cauta Citate


     Nostalgie de iarna - back


Braţele lungi ale brazilor, înmănuşate în blana imaculată a zăpezii sfidător de elegante s-au imbraţişat prietenoase cu albastrul cerului senin. Arcuindu-se, peste drumul pustiu şi îngheţat, acoperit de plapuma groasă de zăpadă scrobită în care ne înfundam adânc picioarele înfierbântate şi jucăuşe povesteam fericiţi ca doi copii bucuroşi că nu aveam martori oculari decât natura rece şi bogată în tăcere.
Ne plimbam prin Paltinişul încremenit de tacerea specifică a muntelui ţinându-ne strâns de mână ca doi condamnaţi de iubire, fricoşi parcă să nu ne pierdem unul de altul, râzând sănătos de orice vorbă şi orice gest copilăresc, fumând lacomi aroma aburilor calzi ce ne ieşea din gură la tot pasul, povestind de toate şi cântând fericiţi.
Croindu-ne drum prin nămeţi grei, trăgeam după noi ca doi căluţi nărăvaşi o săniuţă mică, veche, care lăsa în urma noastră sine îngheţate, ca dâra de amintire rămasă în sufletul meu întristat şi însetat după acele clipele preţioase petrecute împreună.
Liniştea gemea sub povara paşilor nostrii şi a zăpezii încremenite de ger, stimulându-ne pe amândoi să dăm frâu liber fanteziilor distractive copilăreşti de care ne miram şi noi, oameni în toată firea animand cât de cât monotonia lucrurilor din jurul nostru.
După multe clipe de răsfăţ reciproc în timpul plimbării pe sub candelabrul perfect al iernii ospitaliere m-am cocoţat obosită ca un copil pe sania trasă de un căluţ moldovenesc ne-nţărcat în iubire.
Pe acest caluţ nărăvaş cu două picioare aprige îl adoram şi alături de el zburam îmbujorată muşcând din aripa rece a vântului tăios, care ne biciuia nemilos obrajii, invidios pe ecoul fericirii noastre manifestată zgomotos, care atingea sfidător toate crestele munţilor fideli nouă, trimiţându-ne mărinimoşi răspunsurile ecourilor înapoi, pe raze calde şi strălucitoare de soare.
Imi părea că topesc totul cu căldura iubirii ce ţi-o purtam în suflet, ca si ţurţurii iernii geroase care ne însoţea manifestările noastre copilăreşti.
Poate numai luminile ochilor mei sinceri m-ar fi dat de gol, dacă ai fi ştiut să o decodifici, căci eu stângace nu ştiam cum să-ţi arăt ce frământări suferea inima mea, iar în mintea ta geloasă cronic a fost şi a rămas un veşnic semn de întrebare şi neîncredere între noi, lucru care de altfel mi l-ai împrumutat şi mie deseori.
Oare ne ispitea gelozia specifică îndrăgostiţilor cronici ? sau neîncrederea ne rodea ca o carie sufletele, fiind uşor influenţată de lumea care nu suporta sub nici o formă legătura noastră sentimentală durabilă şi enigmatică, pe care tot timpul trebuia să o ascundem cu mare atenţie ca pe o comoară rară, până sus în inima munţilor.
Cum trebuia să împiedicăm viforul năprasnic al cârcotaşilor care încerca pe orice cale să ne sugrume fericirea şi căldura iubirii noastre sincere răcindu-ne sufletele în final şi înstrăinându-le unul de altul atât de dureros.
M-am întrebat de mii de ori; oare acei oameni de care trebuia să ne ferim în drumul nostru şi care îşi petreceau timpul liber hrănindu-se cu nemulţumirile sufleteşti al semenilor lor, n- au iubit niciodată ? sau făceau acest lucru din invidia firii lor plictisite de viaţa nefericită şi săracă în trăiri frumoase pe care ei se făceau că nu o înteleg,
Rămânând cicatricele adânci ale sufletului împovărat de amintiri nemuritoare ca braţele primitoare ale brazilor înzăpeziţi, care mi-au mângâiat şi zgâriat obrajii şi care ne-au salutat atât de des în felul lor, mă trezesc nostalgică la re-atingerea lor nevinovată, râvnită şi invidiată de toţi cei pentru care iubirea adevărată şi răsfăţul ei veşnic tânăr, înseamnă doar un capriciu de neiertat.
Oare nu iubirea adevarată transformă omul în bine? dându-i imunitate trupească şi frumuseţe până şi celei mai ascunse celule ale fiinţei sale, înnobilându-l pe viaţă cu ce este mai frumos în ea şi în caracterul ei ales şi din ce în ce mai rar de găsit necondiţionată pe acest pământ.

31 –05 -2005


Publicat de: Mahok Valeria la data de: 26-05-2011, 1:50 pm
Cuvinte cheie: nostalgie



 bazat pe 0 notari

Adauga acest text literar in colectia personala Adauga la favorite Recomanda aceast text literar prin Yahoo Messeger Trimite pe YM     Recomanda aceast text literar prin E-mail Trimite prin e-mail Raporteaza continut inadecvat Raporteaza neadecvat! 

Comentarii la acest text:

Nu sunt comentarii la acest text!

Adauga Comentariu


   Recomanda aceast text literar prin E-mail Trimite prin e-mail
Expeditor: (nume prenume) *
Destinatar: (nume prenume) *
Expeditor: (e-mail) *
Destinatar: (e-mail) *
Mesaj Personal

*
* campuri mandatorii

Citatul ZileiCitatul Zilei  Vreau Citatul Zilei pe Site-ul Meu Vreau Citatul Zilei pe Site-ul Meu
Sunt om. Iar noi, oamenii ne purtam uneori prosteste.
Autor: Dean R. Koontz - Categorie: Om .

Intelepciune.ro va recomanda
Boris Ioachim Boris Ioachim
"Ce este pesimistul? Un optimist bine informat." Grigore Moisil "Poeţii nu se ruşinează de propriile experienţe - ei profită de ele." Friedrich Nietzsche
S-a nascut in data de 25-Ianuarie-1967
Oras: Săveni
Judet: Botosani
Varsta: 45 ani
Membru din: 13-Octombrie-2008
Texte publicate: 306

Ultimele comentarii:

Marius Chirazi - 25-05-2012, 7:57 pm

Marangoci Elvis Constantin - 25-05-2012, 1:21 am

Marangoci Elvis Constantin - 25-05-2012, 1:13 am

clement octavian - 24-05-2012, 5:38 am

clement octavian - 24-05-2012, 2:25 am

Terius Anthony - 23-05-2012, 11:21 pm

Ratiu Ioan - 23-05-2012, 10:10 pm

Membrii Intelepciune.ro recomanda
Ratiu Ioan Ratiu Ioan
S-a nascut in data de 06-Aprilie-1957
Oras: Bucuresti, Judet: Bucuresti
Varsta: 55 ani
Texte publicate: 212
Marius Chirazi Marius Chirazi
S-a nascut in data de 07-Noiembrie-1981
Oras: Barlad, Judet: Vaslui
Varsta: 31 ani
Texte publicate: 10

Home | Citate Celebre | Citate Noi | Citate Populare | Autori Celebri | Proverbe | Calendar Autori | Pagina Mea | Pentru Site-ul Meu | RSS | Contact
| | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | |
Copyright © 07.2007 Intelepciune.ro - Toate drepturile sunt rezervate
Creat si intretinut de Mican Daniel
Creative Projects