Ninsori îmi ning, zilnic, amarul
Şi firul vieţii – îngheţat…
În zări, pustiul, alb ca varul,
Se-ntinde aspru şi-ncruntat.

Şi-n dimineţile pâcloase,
Când, stăpânit de-un veşnic frig,
Pe ţarini şi pe ninse case,
Aud cum ciorile îşi strig

Amaru-n croncănit de-ocară –
Căci iarna prea le-a înţepenit…
Le este dor de primăvară,
De câmpul vesel înverzit.

La streşini, ţurţuri stau cu fală –
Sticloase suliţe de ger –
Sfidează, fără de sfială,
Pământul şi întregul cer.

Şi casele stau zgribulite,
Şi fumu-n hornuri a îngheţat…
De zile vesele, însorite,
Natura pare c-a uitat.

Şi veşti de crasă sărăcie
Tot vin, din zări, neîncetat,
Iar gerul, cu sălbăticie,
Le înteţeşte, neîndurat.

M-a aiurit această iarnă
Cu neaua şi cu gerul ei…
Hai, primăvară, verde toarnă
Pe lume, darnic, cu temei…

Publicat de: Boris Ioachim la data de: 04-03-2011, 10:48 pm
Cuvinte cheie: satul de iarna