Home     Librarie Online     Citate Celebre     Autori Celebri     Proverbe     Cenaclu     Adauga Text Cauta Citate


     Nima - back


Strânge lut cleios, roşu din buza ruptă a malului pârâului ce desparte ca o panglică răsucită cele două dealuri, unul cu drum pietruit, case şi grădini, altul cu păşuni, arbori şi poteci şerpuitoare, face un bulgăre mai mare şi îl aşază în coş. Lângă el, altul apoi altul, acoperindu-i cu frunze de brusture. Părul i se revarsă într-o parte, peste ochiul stâng. Îl aşază cu dosul mâinii şi rămâne privind înainte de-a lungul potecii pe care vine mama sa. Buna sa mamă şi prietenul cel mai apropiat în trecerile prin vadurile grele ale vieţii – o femeie nespus de frumoasă, mlădie în hainele-i şi încălţările-i modeste şi cu părul blond, lung, legat deasupra umărului.
– Nu trebuia să vii până aici. Mă descurc, îi spune.
Ochii săi albaştri o privesc aşa cum ochii tatălui său o priveau atunci când mergea să-l ajute la muncile grele. Cu duioşie, dar şi cu îndârjire, ca şi când ar fi spus: «Stai acolo, femeie, e munca mea şi pot s-o fac.»
Pieptul femeii se umple de zbucium precum apele pârâului, când se pornesc ploile verii, şi-şi duce mâna în grabă la ochi, să-şi oprească lacrimile de bucurie şi durere deopotrivă.

«Mă întorc devreme.» îi spusese într-o dimineaţă la începutul primăverii, în urmă cu şapte ani. «Merg împreună cu vărul Filimon să curăţăm bucata noastră de pădure de copacii uscaţi şi ramurile rupte în timpul toamnei şi al iernii.»
Se înserase bine şi nici urmă de el, nici de Filimon. Cumnata Ioana bătuse în uşă şi intrase îngrijorată în bucătăria unde Nima mesteca în cină, legănând copilul care scâncea în leagăn.
– Unde-or fi întârziind, cumnată?
Nima luă copilul în braţe şi se îndreptă spre fereastră. Cineva se apropia de casă, în zona umbrită.
Un cunoscut, pentru că Bălănel, câinele, nu-l lătra. Deschise uşa şi-i ieşi înainte, sperând să fie Petru, întors de la pădure.
– Bună seara, vecină, şi iartă-mă că dau buzna în casă fără să strig.
– Bună seara, vecine. S-a întâmplat ceva?…
Inima îi bătea ca o toacă şi i se făcu dintr-o dată îngrozitor de frig. La pieptul ei, copilul plângea şi tremura, de asemenea.
– A venit nepotul Andrei de sus de la pădure. Şi…
– Şi?… Spune, vecine!…
În umbră, prin barele porţii metalice, desluşi forma unei căruţe.
Cumnata aştepta în prag.
Nima se apropie de poartă, o deschise şi privi. În clipa următoare, se frânse parcă, alunecă în genunchi, ducând mâinile la faţă cu copil cu tot, pentru a-şi înăbuşi strigătul de durere.
Vecinul şi cumnata veniră odată, grăbindu-se s-o ridice.
– Să-l ducem în casă… spuse Nima ridicându-se fără să mai lăcrimeze… Omul ei era acolo şi ar fi suferit văzându-i lacrimile.

S-a întâmplat acolo, pe parcela lor de pădure. Vrusese să taie fagul cel bătrân încă din primăvara dinainte, dar se gândise că poate mai lăstăreşte. Anul acesta veni însă hotărât să-l doboare. Curăţară întâi în jur, să fie destul loc pentru un arbore atât de mare. Era solid şi necesita mult spaţiu şi multă muncă. Tăiară cu grijă şi când Petru, care rămăsese lângă el, vru să-l împingă, să-l doboare, arborele se frânse spre el şi-l prinse sub trunchiu-i gros. În cădere, îl prinse şi pe Filimon care venea spre el, văzând că arborele se frânge invers decât se aşteptaseră. Realizând că-l va prinde şi pe el, sări într-o parte, dar arborele îl prinse sub ramurile-i groase. Strigătele sale de ajutor, după ce se dezmetici, fură auzite de vecinii care-şi curăţau pădurea pe parcela apropiată. Veniră cât de repede putură şi se străduiră să îndepărteze arborele care strivea cele două corpuri. Petru nu mai respira – arborele îi crăpase ţeasta şi-l împinsese cu faţa în frunzele moarte, pe care se prelingea încă sânge. Cei doi veniţi tăiară fragmente din trunchi şi ramuri, să fie mai uşoare, şi îndepărtară fagul. Abdomenul lui Filimon sângera abundent. Rupseră fâşii cămăşile şi îl bandajară. Picioarele păreau îi amorţite, dar, din când în când, dureri violente îl făceau să se strângă spre ele peste abdomenul acoperit cu fâşiile sângerii.
– Şi Petru? întrebă Filimon.
– Petru e mort, vecine.
Îl întoarseră cu faţa în sus şi-l aşezară mai departe pe frunze. Sângele se prelingea încă pe pământul din care încolţeau fire plăpânde de iarbă.
– Să-l duceţi acasă. Să aibă o înmormântare de om bun, aşa cum a fost toată viaţa, spuse Filimon în timp ce privirea i se înceţoşa. I se părea că o vede pe Nima alergând cu băiatul în braţe. Sărmana Nima, spuse şi un nod greu îi tăie respiraţia.
– Îl vom duce, vecine, dar mai întâi trebuie să vedem ce facem cu tine. Abdomenul nu arată deloc bine şi picioarele…
Durerea îl săgetă încă o dată şi încă o dată, făcându-l să se strângă peste abdomenul tot mai însângerat.
– Ne trebuie apă şi un doctor cât mai repede.
– Apa e aproape, dar doctorul peste deal. Îl ducem pe Filimon acolo, pentru că nu ajunge să-l aducem pe doctor aici. E nevoie urgent de operaţie.
– Luăm căruţa şi mergem până la şosea. Trebuie să treacă o maşină spre oraş.
– Şi Petru? Nu-l putem lăsa aici în voia fiarelor sălbatice.
– Îl luăm în căruţă şi, după ce-l ducem pe Filimon, ne întoarcem în sat şi-l ducem acasă.
Îi aşezară în căruţă unul lângă altul, unul cu capul lângă picioarele celuilalt, şi peste o oră, se apropiau de şoseaua spre oraş. Cerul presăra fumigei. Soarele trecuse de mult de amiază.
Din dreapta drumului de pământ venea o dubă care probabil făcea aprovizionare pe undeva în urbe. Văzând semnele lor disperate, şoferul opri. Îi ajută pe cei doi să-l urce pe Filimon cu grijă în spate, aşteptă până urcă şi unul dintre ei, ca să-l supravegheze pe Filimon până la spital şi să se ocupe de formalităţile de internare, şi porni.
Celălalt vecin, Andrei, întoarse căruţa şi porni spre sat, unde ajunse pe întuneric. Luna privea parcă mirată, printre mogâldeţele de nori care se adunaseră între timp, trecerea căruţei. Din când în când, lătra un câine şi-i răspundeau alţii.

Filimon a fost internat şi operat chiar în seara aceea, operaţia decurgând bine. Singura problemă a fost febra care a durat până spre dimineaţă. Vecinul a cerut permisiunea să rămână cu el peste noapte, iar dimineaţa a pornit spre sat. Filimon s-a întors după trei săptămâni, sprijinindu-se în cârje. Peste o jumătate de an, s-a vindecat.

Nima şi băiatul pornesc spre casă, ducând coşul, fiecare de câte-o toartă. Se grăbesc. Vine târgul de Moşi curând şi trebuie să termine cât mai multe vase lăcuite, să le vândă pentru a obţine banii cu care să ţină casa şi pe ei.
– Vreau să mă fac mare, să pot munci precum tata, să nu te mai văd chinuindu-te atât de dimineaţa până noaptea pentru un pumn de monede.
Ochii Nimei se împăienjenesc.
– Uite, forma asta nu vrea să iasă cum o faci tu, spune copilul în timp ce lucrează împreună cu Nima la făurirea vaselor de lut.
– Nu-i nimic, fă-o aşa cum ştii tu şi sigur se va vinde. Ai văzut că vindem aproape totul, iar dacă rămân vase nevândute, cel mai adesea sunt dintre cele făcute de mine. Oamenii nu caută neapărat perfecţiunea formei regulate. Un mic defect de formă sau culoare poate constitui acel ceva care să dea obiectului creat forma pe care o căuta de mult cineva sau care îl farmecă atunci şi-o cumpără. După ce termini, o oră ne ocupăm de scris. În scurt timp, începe şcoala. Ce mândru ar fi tata!… Reflectând la spusele de mai devreme ale copilu-lui şi la pregătirea şcolară pe care o doreşte pentru el, mai spune: Să mergem la oraş. Închiriem acolo o casă şi înveţi la o şcoală bună, iar eu găsesc undeva ceva de lucru.
Ochii băiatului se întristează acum.
– Nu vreau să mă despart de tata şi de casă. Scriem şi spre seară mergem la cimitir. Trebuie să schimbăm florile şi să aprindem lumânare. Să nu-i fie căsuţa tristă şi întunecată. E destul de bună şi şcoala de aici, spune apoi, în timp ce-i cuprinde obrajii în mâini, cum făcea când era mai mic şi voia s-o răsfeţe sau, dimpotrivă, să-i analizeze trăsăturile, de parcă ar fi vrut să şi le fixeze în minte.
– Eşti un copil tare bun. Îţi mulţumesc. Îl sărută pe frunte şi adaugă: Hai să scoatem vasele în curte la soare şi apoi scriem. Mâine le decorăm şi le introducem în cuptor. Apoi le glazurăm şi iar le ţinem în cuptor…
– Până când au culoarea perelor coapte, completează băiatul.

– Mai târziu, când se întorc de la cimitir, băiatul spune: Când voi merge la liceu şi mai departe, am să mă întorc la fiecare sfârşit de săptămână. Dar tu, dacă ţi-e greu, să-ţi cauţi un bărbat. Să nu stai singură.
– Gândeşti ca un adult, răspunde Nima. Nu-mi trebuie alt bărbat. Tu eşti bărbatul în casă cât voi mai trăi şi cât ea te va mai chema.
Copilul o priveşte şi zâmbind trist adaugă:
– Şi dacă şi eu mor?
– Să nu mai vorbeşti niciodată astfel. Nu trebuie să mori! Niciodată, auzi? Niciodată! Eşti tot ce am.
_______________


Publicat de: Mariana Fulger la data de: 23-02-2011, 4:12 pm
Cuvinte cheie: Nima | proza | marianafulger



 bazat pe 0 notari

Adauga acest text literar in colectia personala Adauga la favorite Recomanda aceast text literar prin Yahoo Messeger Trimite pe YM     Recomanda aceast text literar prin E-mail Trimite prin e-mail Raporteaza continut inadecvat Raporteaza neadecvat! 

Comentarii la acest text:

Nu sunt comentarii la acest text!

Adauga Comentariu


   Recomanda aceast text literar prin E-mail Trimite prin e-mail
Expeditor: (nume prenume) *
Destinatar: (nume prenume) *
Expeditor: (e-mail) *
Destinatar: (e-mail) *
Mesaj Personal

*
* campuri mandatorii

Citatul ZileiCitatul Zilei  Vreau Citatul Zilei pe Site-ul Meu Vreau Citatul Zilei pe Site-ul Meu
Trebuie sa te schimbi ca sa poti ramane mereu acelasi.
Autor: Simone de Beauvoir - Categorie: Consecventa .

Intelepciune.ro va recomanda


Fara Poza

Boris Ioachim
"Ce este pesimistul? Un optimist bine informat." Grigore Moisil "Poeţii nu se ruşinează de propriile experienţe - ei profită de ele." Friedrich Nietzsche
S-a nascut in data de 25-Ianuarie-1967
Oras: Săveni
Judet: Botosani
Varsta: 50 ani
Membru din: 13-Octombrie-2008
Texte publicate: 465

Ultimele comentarii:

Contact Cultural - Mircea Duca - 11-11-2017, 6:59 pm

Silvia Bebereche - 09-11-2017, 5:50 pm

Contact Cultural - Mircea Duca - 09-11-2017, 9:56 am

Silvia Bebereche - 02-11-2017, 11:49 am

Camelia Ardelean - 01-11-2017, 3:30 pm

Contact Cultural - Mircea Duca - 31-10-2017, 9:47 pm

Silvia Bebereche - 25-10-2017, 11:23 pm

Membrii Intelepciune.ro recomanda


Fara Poza

Mihaileanu Laurentiu
S-a nascut in data de 10-Noiembrie-1953
Oras: Cluj-Napoca, Judet: Cluj
Varsta: 64 ani
Texte publicate: 17


Fara Poza

Contact Cultural - Mircea Duca
S-a nascut in data de 31-Martie-1978
, Judet: Cluj
Varsta: 39 ani
Texte publicate: 7

Home | Citate Celebre | Citate Noi | Citate Populare | Autori Celebri | Proverbe | Calendar Autori | Pagina Mea | Pentru Site-ul Meu | RSS | Contact
| | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | |
Copyright © 07.2007 Intelepciune.ro - Toate drepturile sunt rezervate
Creat si intretinut de Mican Daniel
Creative Projects