mihai ragalie - 11-11-2011, 5:37 pm

uneori se intampla sa plec cu gandul in urma cu mii de ani,si incerc sa gasesc un chip,o frantura de viata,un om o idee,o dragoste ,un ideal,sperante si dezamagiri,impliniri,lacrimi si fericiri,realitati ce-au fost,sentimente nascute in suflete menite ssi indreptate spre alte suflete,sentimente de dragoste si bunatate,oameni ce s-au iubit si au crezut ca si noi de altfel,k dragostea lor e ste si va ramane unik..au fost oameni ,au murit oameni si iara s-au nascut oameni,si totul a ramas la fel,aceleasi simtiri si trairi,intrebari fara raspuns,sperante desarte si teama de necunoscut,aceeasi temere si imposibilitate de a ne apropia mai mult unul de altul,trecand indiferenti pe strada,barfind pe la colturi,crezandu-ne intotdeauna mai buni decat ceilalti..desartaciunea ma cuprinde in mijlocul neputintei de a implini total si imediat dorintele de bine si iubire.avem impresia k suntem nemuritori,privim un chip batut de ani si intoarcem privirea crezand k noi nu vom ajunge niciodata asa,ca el a fost dintotdeauna asa,si oricum mai sunt ani multi k timpul sa ne transforme intro asemenea epava.....si totusi,ani se duc si se duc de-arandul,iar noi,ramanem aceeiasi mereu doar cu unele idei noi aparute in minte si sperante efemere despre un viitor apropiat.renuntam sa luptam pt ceea ce dorim si iubim cu adevarat,multumiti de ceea ce avem sau nu avem,mintindu-ne k ne e mai bine asa,si mai mult nu se poate,e interzis,e inuman ,irealizabil...adik iubesti o femeie care traieste cu un altul de cativa ani si a caror iubire a murit de mult,ai renascut in sufletul ei dorinta de a trai mai mult k niciodata,si ea,a inteles pentru prima data fericirea ,gustul adevarat al unei vieti reale,intense si demne de trait pana la epuizare...exista insa teama de a te rupe de locul unde ai prins radacini. de ceea ce va spune gura lumii,ochii neputinciosi de a privi si a spune te iubesc pe tine,nu pe altcineva,si vreau sa traiesc o viata adevarata.