AUTORUL
Poveste-aceasta nu-i poveste.
Sau poate da,chiar este,
Rupta din astrele celeste,
De pana celui ce va povesteste.
Cum auzit-am multe alte,
De la paduri si de prin sate.
Asa-i cu ganditorul!
Dar,sa ascultam povestitorul.
PRIMA ZI
Povestitorul
Departe,in umbra,aproape de apus,
Plapand,cu trup de spate-adus,
Cazu rupand pamantul:
Geniul;fauritor in vorbe,gandul.
Si sarbatoare nu fu,si nici can't
Pe chinuitul si-obosit pamant.
Doar vantul plimba norii
Amenintand,cu arderea sudorii.
El fu trimis de univers
Sa cate-n lunca zarii,
La toate cate-un inteles
Asemenea visarii.
De-atunce anii cursa rand pe rand,
Si-l pribegi;pe crestetu-i singuratate picurand,
Maleficul glas din unghere.
Caci sufletul la geniu libertate-si cere.
OMUL
(cautand in dulap)
O,dulap sinistru si pustiu,
Ce porti miros de-amaraciune-n tine,
Aproape ca de la-nceput o stiu,
Nu ai nimica pentru mine!
Bulendrele-ti acuma-s de prisos,
Doar ea ma vrea pe mine!
Ca doar nu-s chiar asa de unsuros
Si had si plin de-amaraciune.
(arunca pe el o haina la intamplare)
Se face ora si trebuie sa plec,
Sa-mi intalnesc iubirea!
Caci viata-n carti nu vreau sa-mi trec;
Ci vreau sa aflu fericirea.
(si pleaca)
POVESTITORUL
Un fir de vant veni in rotocoale,
Peste ograda casei sale.
Si se purta din varful dealului,
Pe coasta-n jos,de-a lungul satului.
Fu aer cald;de primavara...
Ce cu parfum de flori te imfasoara.
In lungul drumului se perinda,
Pana la baru-n care,cu Omul,acum intra.
OMUL
(mai mult pentru sine)
Ei bine:iata-ma-s!
Acum sa vina ea si-am mas.
UN PRIETEN
(vazandu-l pe Om ca se apropie si cauta sa se aseze)
Ooo,sa ne traiesti stimate!
Ce ziceri gura iti mai poate?
Stai jos!Un suc?Cafea?Sau,bere poate?
OMUL
Da,bere.
PRIETENUL
Si,m-ai zici ce?
OMUL
Nimica.Nu...N-am ce.
Venit-am doar sa am de-unde ma-ntoarce,
In rest,nu-i bai;totu-i pe pace.
PRIETENUL
Hai;zi-mi,ce te-amaraste?
Pe chipu-ti parca,zambetul loc,greu isi gaseste.
OMUL
(aratand o grimasa)
Nu stiu...Viata aceasta parca,
E pentru mine o vesnica inchisa poarta.
Nu-mi aflu loc;nu-mi mai prieste;
Simt ca si cum ma depaseste.
PRIETENUL
(aplecandu-se peste masa)
Tu te-ai indragostit!
De cine? Sa-mi spui cinstit!
OMUL
Da cum gasi-i concluzia?!
Ce,e aievea?
PRIETENUL
In ochi-ti mari si negri:da.
Zi-mi:cine e mandra?
OMUL
Subiectul cere ignoranta.Sa fiu nu pot cu ea,
Caci daruitu-sa altcuiva.
Degeaba stau in stele,
La toate tocind tainele.
Spre inima ei drumuri,de mine nu-s aflate;
Iar hartile,saracele,stau bine aruncate.
PRIETENUL
De suparare gandul ti-e acuma pesimist;
Mai bine chem o zana,sa-ti sara in pisc.
OMUL
Nu voi o damicela sa-mi scoata apa din fantana;
Ci-o voi pe ea,farama de tarana.
PRIETENUL
(Lasandu-se innapoi in scaun)
Prea bine,draga Om;fu doar un gand.
Dar las-o mai usor!Nu voi ca sa te vaz plangand.
Cu toatele-s la fel:obiecte de placere,
Si nu de suicid motive,ori de durere!
OMUL
La viata capat nu cred sa-mi pun,
Doar,poate daca-si deveni nebun.
Nu-i vorba-ice de placere,
Ci doar de dreptul meu la fericire.
POVESTITORUL
De-a larmei crijma,din vorba se oprira
Si mai gustara putina bautura.
Veselnici si lumeti zambeau sporovaind,
Iar Omul nostru,visa s-o vada-n bar venind.
OMUL
(vorbind in gand)
A ma-n telege,vaz ca nu-i chip;
Draga prieten si amic.
Dar fii pe pace:nici tarmul nu pricepe marea,
Cu toate-acestea ii imbratiseaza zarea.
Poate c-asa-i si cu iubirea
-Ce-n asta seara nu ii vazui privirea.
De-asi fi putut s-o cunosc primul,
Schimba-mi-sa,stiu,tot destinul.
La masa de stam seara asta cu iubirea
Destainuitu-mi-sar si fericirea.
E...fu poate doar in mintea mea:
Ca m-a vazut,ca m-a-nteles,ca pot sa fiu cu ea.
(vorbind prietenului)
Mda...Cam asta fu si basta,
Cu asteptarea de la seara-ceasta.
PRIETENUL
Pleci?Gata?Nu mai servesti ceva?
OMUL
Multumescu-ti,nu.A fost prea mult si berea asta.
Am coborat la bar sperand s-o vad pe ea,
Dar n-a venit;plec,dara,la vizuina mea.
PRIETENUL
(ridicandu-se si intinzand mana)
Te poarta Domnu' atunce!
OMUL
(strangandu-i mana)
Nu.Mai bine stea cu tine-aice.
Pa! Vorbi-vom inainte vreme.
(apoi mai mult pentru sine)
Aice insa,sufletul,nu voi sa ma m-ai cheme.
POVESTITORUL
Legata parca-n lanturi,
Pe-o margine de negru cer,
Luna,zambea taios in colturi,
De timpul nostru efemer.
In sus pe povarnisul dealului carare,
Amesteca-n siroaiele de pasi
Si urme,ala lui picioare
In cadenta de ostasi.
OMUL
(vorbind singur)
Hmmm,ce rusinos mai sunt;ba chiar marsav,
Sa sper l-a ea,la cap chiar sunt bolnav!
Cu-n mizerabil trai,-n minciuna ma-nvelesc
Cand cu pretentii sunt,l-a inima-i ce imi doresc.
Vina ma bata;ce sunt morman de uraciune!
Mai bine mi-ar da soarta pe doamna-ngropaciune.
Nu!Viata nu-i asta si nici ca mai suport!
Chiar la nebuni mai bine! Sau poate mort!
E asta,daa:innebunesc. Vai,mie!
Ajunsa-m rau in casa ace-a pustie.
Ah:gata! Tre-sa-mi revin!
Ca razna-o iau si,-i numai chin.
S-ajungi:sa nu stii rau,de bine...
Asta-ti doresti tu pentru tine?!
Nu,nu asta voi;dar e frumoasa
Farama de tarana din coasta-mi scoasa!
Taci! Nu mai vorbi asa!
Ba,chiar de ce? In fata-mi drumul e doar casa
Si nu-i m-ai simt placerea.
Pereti-i ma-nmoaie cu durerea...
Oof...Tu n-ai venit...Eu asteptatu-te-am.
Degeaba dar;oricum,nu poci ca sa te am.
Si-asa de mult te-am vrut...
Simteam ca-mi faci timpul placut.
Singuratate rara:imi esti amaraciune!
Spune-mi Mama-Natura:ce e cu mine?
In ochi lumina-mi e difuza!
Tu,Universu-mi tata,rogu-te m-auza!
Afara! Iesiti afara!
Demoni ce stati in mine si-n tot ce ma-nconjoara.
De voi si-a voastra uraciune nu vreau sa stiu.
Liber,dara,cu oameni,atata voi sa fiu.
Afara! Aah,iesiti!
Plecati! Acum ma parasiti!
POVESTITORUL
In gardu-ograzii sale
Cu capul se lovi.
Izbindu-se din ce in ce mai tare,
Pana ce ameti.
MAMA-NATURA
Of,plamada de vechi pacat nefericit,
Ridica-ti umbra,din patul rece ce-ai gasit.
De Universu-ti tata esti faurit cu mana,
In pantecu-mi cu mii si mii de zari;
Ca oamenilor sa le aduci lumina,
Ce-ai rupt,din gandurile atator Sori.
Farama de Tarana
(vazandu-l ca isi revine)
Stai...Nu te-agita,c-acum esti bine.
Suntem in casa ta si,-s langa tine.
Erai de sange peste chip,in drum,cazut;
Probabil te-a atacat un careva si te-ai batut.
OMUL
(comfuz)
Nu m-amintesc decat pe drum venind;
De-a supararile-mi cu mine chiar vorbind.
Sa ma fi atacat,nu cred,un carava...
Cu mine intampla-tu-sar,la intuneric,altcumva!
Dar tu...ajunsa-i cum aice?!
Farama de Tarana
Dreptate ai! Nu am ce zice...
In casa mea acuma trebuia sa fiu,
Lang-al meu sot,prea bine-o stiu.
Ceva insa,ce creste tot mai mult in mine,
Pace nu-mi da,de cand te-am cunoscut pe tine.
Sa-ti spun nu prea stiu cum...
Cu toate planurile itite pe-ntinsul drum.
I-un sentiment de viata nascator,
Ce-ti unge sufletul in lacrimi,bucurii si dor.
Ma urmareste-n soare,in noapte si in vise;
Tarandu-ma departe,de ale sotu-mi ganduri promise.
E peste puterile-mi sa mai suport,
A nu-ti impartasi iubirea ce-n suflet pentru tine port.
OMUL
(ravasit)
Eu...Dar cum?
Farama de Tarana
E rusinos!O stiu...Trebuia insa sa-ti spun.
Rogu-te a ma-ntelege,si-a ma ierta...
OMUL
(ridicandu-se la ea)
Vai nu!In veci sa nu mai spui asa!
Rusine de trebuie sa simta cineva,
O recunosc: eu sunt acela!
Am indraznit in singuratate-mi la inima-ti sa sper,
Insa prea las,sa pot si sa ti-o cer.
De ma trezeam-nainte de a te marita,
Tu,doamna,astazi nu mai sufereai asa.
(Farama de Tarana i-i sari in gat si-l saruta lung si-oftand,apoi se napusti sa-l dezbrace)
OMUL
Off...Vai:eu nu stiu ma purta!
E data prima-oara facand asa ceva.
Farama de Tarana
(punandu-i un deget pe buze)
Sttt...la-sa.E mai frumos asa,iubite...
Saruta-mi fruntea si ochii si buzele-n calzite;
Fa dragoste cu mine,acum,cat noaptea tine.
Cunoaste-ma-ntr-u totul,fara rusine.
POVESTITORUL
In burta sobei trei lemne-s invelite-n foc,
Trosnind din vreme-n vreme,cu toate la un loc.
Ca aruncat,sta atarnat,pe al peretilor un violet,
Un had si stramb,a-l Geniului,portret.
Din jar,lumina ce-i putina,
Pe trupurile lor ude cazu-n scantei,
Iar actul biblic ce se termina
-A fost momentul lui si-al ei.
(pe jilt in fata focului aparu Naluca-Sufletului)
Fuuu...Ce liniste,ce pace cunosc acuma oare,
La pieptu-ti tinu-mi fruntea,neganditoare.
Pe mine caldu-i focul sarutului nemuritor;
M-a invatat,cu daru-i trupul,cum pot sa zbor;
In nori,in raze,mult peste veacuri,ametitor.
De-a pururea-n lumina...nepasator.
POVESTITORUL
(dupa un timp)
Noaptea fu-n pace,sub paza astrei luni;
Putin spre dimineata,iubira-se mai iara,ca doi nebuni.
Cu lucii raze soarele,in glorie,
Facu din noaptea lor-iubire,acum,istorie.
Publicat de: andrei manea la data de: 29-02-2012, 11:53 pm
Cuvinte cheie:
geniu | om | iubire | nebunie | suicid
|
|
Comentarii la acest text:
kagur - 01-03-2012, 3:22 pm
nu sunt in masura sa-mi dau cu parerea. eu sunt novice .....scriu pentru ca am o muza. ca sunt tampenii sau nu , asta e! deci nu imi dau "vant" aiurea.
Parerea dumneavoastra conteaza foarte mult,si a tuturor conteaza ,caci dumneavoastra sunteti publicul si vocea unei realitati. Va multumesc.
imi place firul narativ per ansamblu, dar cel mai mult felul in care expui iubirea, inainte cu speranta, apoi deznadajduita si in final implinita. cred ca finalul e demn de opera...
Multumesc. Este doar prima parte si vor mai urma inca sase parti. Sper sa le citesti pe toate.
absolut domnule manea! merita citite.
Nu imi mai spuneti "domnul-(le). Va rog. Sunt un om simplu si ma numesc Andrei. Nu sunt nici chiar batran si nici o celebritate. Va multumesc ca-mi sunteti aproape.
Adauga Comentariu
Trimite prin e-mail
|