AUTORUL
Poveste-aceasta nu-i poveste.
Sau poate da,chiar este,
Rupta din astrele celeste,
De pana celui ce va povesteste.
Cum auzit-am multe alte,
De la paduri si de prin sate.
Asa-i cu ganditorul!
Dar,sa ascultam povestitorul.
PRIMA ZI
Povestitorul
Departe,in umbra,aproape de apus,
Plapand,cu trup de spate-adus,
Cazu rupand pamantul:
Geniul;fauritor in vorbe,gandul.
Si sarbatoare nu fu,si nici can't
Pe chinuitul si-obosit pamant.
Doar vantul plimba norii
Amenintand,cu arderea sudorii.
El fu trimis de univers
Sa cate-n lunca zarii,
La toate cate-un inteles
Asemenea visarii.
De-atunce anii cursa rand pe rand,
Si-l pribegi;pe crestetu-i singuratate picurand,
Maleficul glas din unghere.
Caci sufletul la geniu libertate-si cere.
OMUL
(cautand in dulap)
O,dulap sinistru si pustiu,
Ce porti miros de-amaraciune-n tine,
Aproape ca de la-nceput o stiu,
Nu ai nimica pentru mine!
Bulendrele-ti acuma-s de prisos,
Doar ea ma vrea pe mine!
Ca doar nu-s chiar asa de unsuros
Si had si plin de-amaraciune.
(arunca pe el o haina la intamplare)
Se face ora si trebuie sa plec,
Sa-mi intalnesc iubirea!
Caci viata-n carti nu vreau sa-mi trec;
Ci vreau sa aflu fericirea.
(si pleaca)
POVESTITORUL
Un fir de vant veni in rotocoale,
Peste ograda casei sale.
Si se purta din varful dealului,
Pe coasta-n jos,de-a lungul satului.
Fu aer cald;de primavara...
Ce cu parfum de flori te imfasoara.
In lungul drumului se perinda,
Pana la baru-n care,cu Omul,acum intra.
OMUL
(mai mult pentru sine)
Ei bine:iata-ma-s!
Acum sa vina ea si-am mas.
UN PRIETEN
(vazandu-l pe Om ca se apropie si cauta sa se aseze)
Ooo,sa ne traiesti stimate!
Ce ziceri gura iti mai poate?
Stai jos!Un suc?Cafea?Sau,bere poate?
OMUL
Da,bere.
PRIETENUL
Si,m-ai zici ce?
OMUL
Nimica.Nu...N-am ce.
Venit-am doar sa am de-unde ma-ntoarce,
In rest,nu-i bai;totu-i pe pace.
PRIETENUL
Hai;zi-mi,ce te-amaraste?
Pe chipu-ti parca,zambetul loc,greu isi gaseste.
OMUL
(aratand o grimasa)
Nu stiu...Viata aceasta parca,
E pentru mine o vesnica inchisa poarta.
Nu-mi aflu loc;nu-mi mai prieste;
Simt ca si cum ma depaseste.
PRIETENUL
(aplecandu-se peste masa)
Tu te-ai indragostit!
De cine? Sa-mi spui cinstit!
OMUL
Da cum gasi-i concluzia?!
Ce,e aievea?
PRIETENUL
In ochi-ti mari si negri:da.
Zi-mi:cine e mandra?
OMUL
Subiectul cere ignoranta.Sa fiu nu pot cu ea,
Caci daruitu-sa altcuiva.
Degeaba stau in stele,
La toate tocind tainele.
Spre inima ei drumuri,de mine nu-s aflate;
Iar hartile,saracele,stau bine aruncate.
PRIETENUL
De suparare gandul ti-e acuma pesimist;
Mai bine chem o zana,sa-ti sara in pisc.
OMUL
Nu voi o damicela sa-mi scoata apa din fantana;
Ci-o voi pe ea,farama de tarana.
PRIETENUL
(Lasandu-se innapoi in scaun)
Prea bine,draga Om;fu doar un gand.
Dar las-o mai usor!Nu voi ca sa te vaz plangand.
Cu toatele-s la fel:obiecte de placere,
Si nu de suicid motive,ori de durere!
OMUL
La viata capat nu cred sa-mi pun,
Doar,poate daca-si deveni nebun.
Nu-i vorba-ice de placere,
Ci doar de dreptul meu la fericire.
POVESTITORUL
De-a larmei crijma,din vorba se oprira
Si mai gustara putina bautura.
Veselnici si lumeti zambeau sporovaind,
Iar Omul nostru,visa s-o vada-n bar venind.
OMUL
(vorbind in gand)
A ma-n telege,vaz ca nu-i chip;
Draga prieten si amic.
Dar fii pe pace:nici tarmul nu pricepe marea,
Cu toate-acestea ii imbratiseaza zarea.
Poate c-asa-i si cu iubirea
-Ce-n asta seara nu ii vazui privirea.
De-asi fi putut s-o cunosc primul,
Schimba-mi-sa,stiu,tot destinul.
La masa de stam seara asta cu iubirea
Destainuitu-mi-sar si fericirea.
E...fu poate doar in mintea mea:
Ca m-a vazut,ca m-a-nteles,ca pot sa fiu cu ea.
(vorbind prietenului)
Mda...Cam asta fu si basta,
Cu asteptarea de la seara-ceasta.
PRIETENUL
Pleci?Gata?Nu mai servesti ceva?
OMUL
Multumescu-ti,nu.A fost prea mult si berea asta.
Am coborat la bar sperand s-o vad pe ea,
Dar n-a venit;plec,dara,la vizuina mea.
PRIETENUL
(ridicandu-se si intinzand mana)
Te poarta Domnu' atunce!
OMUL
(strangandu-i mana)
Nu.Mai bine stea cu tine-aice.
Pa! Vorbi-vom inainte vreme.
(apoi mai mult pentru sine)
Aice insa,sufletul,nu voi sa ma m-ai cheme.
POVESTITORUL
Legata parca-n lanturi,
Pe-o margine de negru cer,
Luna,zambea taios in colturi,
De timpul nostru efemer.
In sus pe povarnisul dealului carare,
Amesteca-n siroaiele de pasi
Si urme,ala lui picioare
In cadenta de ostasi.
OMUL
(vorbind singur)
Hmmm,ce rusinos mai sunt;ba chiar marsav,
Sa sper l-a ea,la cap chiar sunt bolnav!
Cu-n mizerabil trai,-n minciuna ma-nvelesc
Cand cu pretentii sunt,l-a inima-i ce imi doresc.
Vina ma bata;ce sunt morman de uraciune!
Mai bine mi-ar da soarta pe doamna-ngropaciune.
Nu!Viata nu-i asta si nici ca mai suport!
Chiar la nebuni mai bine! Sau poate mort!
E asta,daa:innebunesc. Vai,mie!
Ajunsa-m rau in casa ace-a pustie.
Ah:gata! Tre-sa-mi revin!
Ca razna-o iau si,-i numai chin.
S-ajungi:sa nu stii rau,de bine...
Asta-ti doresti tu pentru tine?!
Nu,nu asta voi;dar e frumoasa
Farama de tarana din coasta-mi scoasa!
Taci! Nu mai vorbi asa!
Ba,chiar de ce? In fata-mi drumul e doar casa
Si nu-i m-ai simt placerea.
Pereti-i ma-nmoaie cu durerea...
Oof...Tu n-ai venit...Eu asteptatu-te-am.
Degeaba dar;oricum,nu poci ca sa te am.
Si-asa de mult te-am vrut...
Simteam ca-mi faci timpul placut.
Singuratate rara:imi esti amaraciune!
Spune-mi Mama-Natura:ce e cu mine?
In ochi lumina-mi e difuza!
Tu,Universu-mi tata,rogu-te m-auza!
Afara! Iesiti afara!
Demoni ce stati in mine si-n tot ce ma-nconjoara.
De voi si-a voastra uraciune nu vreau sa stiu.
Liber,dara,cu oameni,atata voi sa fiu.
Afara! Aah,iesiti!
Plecati! Acum ma parasiti!
POVESTITORUL
In gardu-ograzii sale
Cu capul se lovi.
Izbindu-se din ce in ce mai tare,
Pana ce ameti.
MAMA-NATURA
Of,plamada de vechi pacat nefericit,
Ridica-ti umbra,din patul rece ce-ai gasit.
De Universu-ti tata esti faurit cu mana,
In pantecu-mi cu mii si mii de zari;
Ca oamenilor sa le aduci lumina,
Ce-ai rupt,din gandurile atator Sori.
Farama de Tarana
(vazandu-l ca isi revine)
Stai...Nu te-agita,c-acum esti bine.
Suntem in casa ta si,-s langa tine.
Erai de sange peste chip,in drum,cazut;
Probabil te-a atacat un careva si te-ai batut.
OMUL
(comfuz)
Nu m-amintesc decat pe drum venind;
De-a supararile-mi cu mine chiar vorbind.
Sa ma fi atacat,nu cred,un carava...
Cu mine intampla-tu-sar,la intuneric,altcumva!
Dar tu...ajunsa-i cum aice?!
Farama de Tarana
Dreptate ai! Nu am ce zice...
In casa mea acuma trebuia sa fiu,
Lang-al meu sot,prea bine-o stiu.
Ceva insa,ce creste tot mai mult in mine,
Pace nu-mi da,de cand te-am cunoscut pe tine.
Sa-ti spun nu prea stiu cum...
Cu toate planurile itite pe-ntinsul drum.
I-un sentiment de viata nascator,
Ce-ti unge sufletul in lacrimi,bucurii si dor.
Ma urmareste-n soare,in noapte si in vise;
Tarandu-ma departe,de ale sotu-mi ganduri promise.
E peste puterile-mi sa mai suport,
A nu-ti impartasi iubirea ce-n suflet pentru tine port.
OMUL
(ravasit)
Eu...Dar cum?
Farama de Tarana
E rusinos!O stiu...Trebuia insa sa-ti spun.
Rogu-te a ma-ntelege,si-a ma ierta...
OMUL
(ridicandu-se la ea)
Vai nu!In veci sa nu mai spui asa!
Rusine de trebuie sa simta cineva,
O recunosc: eu sunt acela!
Am indraznit in singuratate-mi la inima-ti sa sper,
Insa prea las,sa pot si sa ti-o cer.
De ma trezeam-nainte de a te marita,
Tu,doamna,astazi nu mai sufereai asa.
(Farama de Tarana i-i sari in gat si-l saruta lung si-oftand,apoi se napusti sa-l dezbrace)
OMUL
Off...Vai:eu nu stiu ma purta!
E data prima-oara facand asa ceva.
Farama de Tarana
(punandu-i un deget pe buze)
Sttt...la-sa.E mai frumos asa,iubite...
Saruta-mi fruntea si ochii si buzele-n calzite;
Fa dragoste cu mine,acum,cat noaptea tine.
Cunoaste-ma-ntr-u totul,fara rusine.
POVESTITORUL
In burta sobei trei lemne-s invelite-n foc,
Trosnind din vreme-n vreme,cu toate la un loc.
Ca aruncat,sta atarnat,pe al peretilor un violet,
Un had si stramb,a-l Geniului,portret.
Din jar,lumina ce-i putina,
Pe trupurile lor ude cazu-n scantei,
Iar actul biblic ce se termina
-A fost momentul lui si-al ei.
(pe jilt in fata focului aparu Naluca-Sufletului)
Fuuu...Ce liniste,ce pace cunosc acuma oare,
La pieptu-ti tinu-mi fruntea,neganditoare.
Pe mine caldu-i focul sarutului nemuritor;
M-a invatat,cu daru-i trupul,cum pot sa zbor;
In nori,in raze,mult peste veacuri,ametitor.
De-a pururea-n lumina...nepasator.
POVESTITORUL
(dupa un timp)
Noaptea fu-n pace,sub paza astrei luni;
Putin spre dimineata,iubira-se mai iara,ca doi nebuni.
Cu lucii raze soarele,in glorie,
Facu din noaptea lor-iubire,acum,istorie.

Publicat de: andrei manea la data de: 29-02-2012, 11:53 pm
Cuvinte cheie: geniu | om | iubire | nebunie | suicid