În mormântul cu morţii,
Este un cosciug de lemn,
Spre pasul eternităţii,
Şi protejat cu undelemn.
Aici mortul se odihneşte,
Întins cu mâinile pe piept,
Pielea încet se-negreşte,
Ce totul este atât de drept !
Lacrimile uşor îl atinge,
Pe mortul din coşciug,
Şi sufletul-mi plânge,
Martor-mi este un crug.
Corpul este atât de tare,
S-a făcut uşor de piatră,
Te doare când dispare,
Asta-i durerea noastră.
( 1997, 15 iunie )
Publicat de: Răzvan Claudiescu la data de: 09-05-2011, 11:06 am
Cuvinte cheie:
poezie | mortul | literatura