Nu-i primăvară şi nu e nici iarnă –
Deşi, urzicile au înverzit…
Văzduhul, zilnic, lacrimile-şi toarnă –
Natura toată parc-a-nnebunit.

Pe undeva, m-aş bucura că plouă
Şi despre primăvară-aş vrea să cânt,
Visând la ghiocei pudraţi cu rouă –
Dar gândul, rece mi-i - ca un mormânt.

O linişte de plumb, apăsătoare,
Urlă-n odaia-n care veşted şed…
O, de-aş zări o clipă-un strop de soare –
Cu el tristeţea grea să mi-o dezmierd.

Mă-nvârt prin încăpere, cam bezmetic –
Nu-i vreme nici de muncă, nici de dor
Şi gânduri negre mă străbat frenetic –
Pe geam se scurg picuri, şoptind domol.

Cam despre ce şoptesc, nu pot pricepe,
Poate-mi înşiră viaţa ca pe-un băţ…
Gânduri în minte – nărăvaşe iepe
Îmi zburdă-n tropot trist dar şugubăţ.

Ce îngheţată-i inima, de-o vreme,
Şi nici un foc nu aflu să-l dezgheţ,
Căci frigul iernii-n suflet îmi tot geme –
Să plece, i-aş plăti, dar n-are preţ.

…Nu-i primăvară – dar nu e nici iarnă…
Natura pare să fi-nnebunit;
Aceste vremuri, toate le răstoarnă
Cu susu-n jos, ca într-un joc scrântit…

Publicat de: Boris Ioachim la data de: 17-01-2011, 4:04 pm
Cuvinte cheie: dor de primavara | singuratate