Mi-e sâmbăta calvarul ce-l târâi obosit
Prin negura fecundă care-mi aține calea,
Iar anii-mi – licuricii cu zbor schimonosit,
Mi-e sâmbăta lințoliul ce-l flutură azi jalea.

Mi-e timpul inamicul cu aripi de oțel,
Evit apropierea-i ascunsă de hublouri,
Dar clipe mă-mpresoară în strașnicul hotel,
Observ, după nuanță-s dispuse în carouri.

Mai pierd și azi o luptă cu orele pustii,
Migrează plictiseala ca păsări călătoare,
Aș duce săptămâna tăiată în fâșii,
S-o coase cu migală o nouă ursitoare.

În zilele ce-aleargă – frenetic armăsar,
Mă roade nostalgia cu dinții-i de-ntuneric,
Îmi fâlfâie în ceafă destinul-păpușar,
Orbita-i își urmează itinerarul sferic...

Publicat de: Camelia Ardelean la data de: 15-07-2017, 6:56 pm
Cuvinte cheie: poezie | timp | nostalgie | destin | negura