ce aer gri, şi dens, şi umed…
sufletul meu
nu ştie a se rupe
urc, plâng, râd, mă adâncesc
să nu ningă, să nu ningă
piatra aceasta o desfac în Dumnezeu
şi ce curat obrazul acestei seri
un înger doarme pe umărul meu
cu faţa spre steaua ce urcă
purtând ceva din strălucirea sa tăcută

să mă ierţi
nu sunt poet, cânt, şi plâng, şi visez
când aripi vor creşte ca-ntr-un cer senin
în adâncul inimii
poeme se vor scrie singure
de mână vom alerga din nou
la marginea mării

decembrie picură din streşini plumburiu
mi-e dor de toamnă, a trecut
cum trec toate stările depline
întorcând în ei picurii de aur şi aramă
vieţii mi-e dor să spun da
cu o umbrelă plutind aproape de nori
să văd dintr-un ţărm de timp în altul
drumul cum se continuă
şi ce neirosire, ce luptă a trebuit
ca asprul contur ce a visat să scrie,
să fie, când va fi vremea,
mâna de suflet şi ţărână
în care să se întoarcă
alb, şi uşor, şi viu
ultimul înger

Tweet

Publicat de: Mariana Fulger la data de: 11-03-2009, 7:03 pm
Cuvinte cheie: ganduri, viata

---

Expeditor: (nume prenume) *	Destinatar: (nume prenume) *
Expeditor: (e-mail) *	Destinatar: (e-mail) *
Mesaj Personal
* * campuri mandatorii