Răzbate-un fel de alinare
Din picuri grei, căzând domol,
Ce-ndeamnă, tainic, la visare
Când toamna dă zării ocol.

Şi câte-o frunză îngălbenită
Planează spre asfaltul ud –
De vântul calm, ademenită;
Când se aşează, o aud…

Şi aud, în noaptea liniştită,
Trişti, trecătorii cum păşesc…
Din zarea neagră-abia ghicită,
Simt norii cum se bulucesc.

Se lăfăie o nouă toamnă –
Mă simt bătrân şi ruginit…
Neînţeles imbold mă-ndeamnă
Să plec înspre nemărginit.

Bătaia inimii mi-e slabă,
Căci de cădere-aproape sunt…
Anii mei, seci, trecuţi în grabă,
De gânduri negre-s bătuţi crunt.

Şi nu mai simt nici o plăcere –
Mi-s anotimpurile reci…
În lumea ninsă de durere
Nu-i loc să cânţi sau să petreci.

Dar ploaia cade liniştită
Şi frunza galben- o-însoţeşte…
O nouă toamnă – abia ivită,
Mi se strecoară-n trup hoţeşte…

Publicat de: Boris Ioachim la data de: 07-09-2011, 9:55 pm
Cuvinte cheie: melancolie