cum sare viaţa din secundă în secundă în noi
şi timpul închis în orologiu în piaţa pustie cum se duce
lăsând în urmă trene de boabe sidefii
tot mai pierdut răsună-n arămiul serii
hohote de copii, inimi, frunze, maşini, gâze
în spatele pleoapelor, imagine lângă imagine
trecutul la stânga, în haine de epocă, oameni ca noi
puţin decoloraţi de percepţie, unii plâng, alţii râd nepăsători
pământul, o scenă de toamnă în care ne îngropăm eroii
se pierd toate târziu, în secvenţe de cenuşiu
perpendicular pe retină, prezentul în nuanţe de smarald
posibilul imitându-se pe el, până se confundă
verdele şi roşul se combină, închipuind cerul
cealaltă jumătate a axei verticale infinit – infinit
trece prin fiecare dintre noi şi prin stâlpul casei
orizontala încă uneşte răsăritul cu apusul
se face târziu în gândul meu, ba e încă zi
razele soarelui reflectate într-un geam, la apus
îmi ating ochiul şi obrazul, unduind spice aurii
privit atent în această reflecţie, e o sferă de foc
vie, arde pe cer în prezent, pentru noi în trecut
lumina e un adevăr fără termen de garanţie
dacă într-o noapte, soarele n-ar mai fi
şi nu ne-ar spune nimeni că nu mai vin zorii
noi cei de pe partea înnoptată a Pământului
i-am aştepta opt minute, poate de trei sute de mii opt
şi dacă n-ar veni, am orbecăi unul după altul
nu ne-am mai lovi sau poate că ar fi momentul aşteptat de şacali
oricum, n-am mai avea timp să ne urâm
am asculta, poate pianul, pentru o secundă
o altă cauzalitate ar determina Universul să creeze viaţa
dacă n-a creat deja una, în această clipă, sau ieri
un alt sistem planetar în jurul unei stele
perfect echilibrat, ar pulsa pe ritmul unei inimi
iar dimineţile ar fi speranţe, serile odihnă, mâinele posibil
din nou, viaţa, acum, aici şi poate Sonata Lunii, Mi Major
Opus 27, Ludwig van Beethoven

Tweet

Publicat de: Mariana Fulger la data de: 11-03-2009, 7:49 pm
Cuvinte cheie: ganduri, viata

---

Expeditor: (nume prenume) *	Destinatar: (nume prenume) *
Expeditor: (e-mail) *	Destinatar: (e-mail) *
Mesaj Personal
* * campuri mandatorii