MATERIA (II)

Referitor la subiectul din postarea anterioară, adică la materie, aș mai face câteva comentarii și asta pentru că există mai multe puncte de vedere din care se pot explica lucrurile. Deși, aparent, ar fi fără legătură, pe undeva există ceva care le unește. Am tot vorbit de un principiu evolutiv în care, pentru ridicarea pe scara ierarhică, este nevoie de a se elimina ceea ce, la nivelul respectiv, este considerat ca fiind dăunător. Acest proces mai are și alt aspect. În lumea sensibilă, adică cea care poate fi percepută cu ceea ce noi numim simțuri, nu se poate ajunge la conștiența de sine, de exemplu, dacă cei ajunși la această fază nu s-ar izbi în exteriorul lor de un mediu diferit. Ceea ce spuneam, mai sus, că este eliminat de o clasă de entități aflate în acest stadiu, se constituie în regnuri inferioare clasei respective. Fără ambianța creată de aceste regnuri, care pot fi privite și ca entități care nu au putut ține pasul cu celelalte, din prima categorie, „premiantele” nu și-ar fi putut nici ele atinge scopul. Cei care, să spunem, repetă clasa, apar în felul acesta ca niște sacrificați în favoare celorlalți. Ca să știm ce este binele, trebuie să existe răul, nu? Doar în opoziție le putem compara! Pe de altă parte, pe fiecare treaptă evolutivă, se află simultan mai multe categorii de entități, în stadii diferite de evoluție, care se regăsesc în raporturile de care vorbeam mai sus. Pe sistemul anterior Pământului, numit vechea Lună, ceea ce astăzi numim ierarhia Îngerilor, se afla în stadiul în care suntem noi pe Pământ, adică acela de a fi primit Eul și conștiența de sine. În urma fiecărei mari etape evolutive rămâne un fel de „reziduu” format din acești „codași” de care s-au folosit alții pentru evoluția lor. Acest reziduu este karma etapei în cauză. Dacă nu ar exista el, nu ar mai fi nevoie de o nouă etapă evolutivă, etapă care trebuie să se producă în condiții mai dificile, mai aspre, „pentru că repetenții, au capul mai tare”. Condensările de care vorbeam, în postarea trecută, sunt treceri între astfel de sisteme evolutive. Dacă pe ceea ce numeam Saturn, corpurile noastre materiale, dar care aveau natură calorică, aflate la prima lor apariție, constituiau mediul exterior sau, să-i spun regnul mineral, pentru entitățile numite Arhai, care se aflau și ele atunci în etapa primirii Eului și a conștienței de sine, regnul mineral care ni se „opune” nouă astăzi, pe care... călcăm, care a contribuit la cucerirea conștienței noastre de sine, de astă dată, arată și este de consistența pe care o știm cu toții.
Condensările astea nu se fac de la sine. Ele au fost făcute, muncite de ierarhii, la propriu! Prin alte postări spuneam cum că lumea materială ar fi forma de echilibru a unor forțe spirituale aflate în interacțiune. Entități de toate genurile și efectele activității lor se constituie în ceea ce noi numim Univers. Planetele, sateliții lor, astrele nu sunt decât colonii formate din astfel de entități ale căror manifestări grosiere se constituie în ceea ce percep simțurile noastre drept Univers material, bază a evoluției. Noțiunea de Univers, de altfel, este antonimul noțiunii de haos. Haosul se ordonează prin ideație, prin penetrarea lui cu Gândul, cu Cuvântul.
Eu am pornit în raționamentul meu, referitor la natura materiei, de la aceea esență spirituală care trece apoi în lumină. În Evanghelia lui Ioan se vorbește despre lumină ca fiind elementul prim. Filosofii Greciei antice și nu numai ei, porneau, în a explica originile, fie de la foc, fie de la aer sau de la apă. Focul fiind căldura, aerul fiind gazul, iar apa fiind lichidul și asta pentru că fiecare se raporta la o anumită perioadă, din cele enunțate de mine, pe care o considerau ca fiind începutul. Pământul în sine și mă refer la el ca sistem de evoluție, nu ca planetă, a început în a exista prin repetarea fazelor anterioare ale evoluției. Deci, înainte de a fi în starea de astăzi, el a fost pe rând, în stare calorică, precum a fost sistemul Saturn, apoi în stare calorică și gazoasă, precum a fost sistemul Soare și în stare calorică, gazoasă și lichidă, ca înaintașul său direct, Luna. Celelalte două stări, de esență spirituală și lumină spirituală au existat în ceea ce numeam permanență. Lucrurile s-ar complica și mai mult dacă am urmări și substările evolutive, regnurile de viață și stările de formă. Ar mai fi de spus aici și faptul că lumea elementelor, adică lumea imediat inferioară lumii materiale, pe care omul nu o percepe este constituită chiar din aceste patru elemente foc, aer, apă și pământ, totul acolo reducându-se la aceste patru elemente. Acolo nimeni nu va găsi puzderia de variante dată de tabelul lui Mendeleev, de pildă. Toți compușii solizi, de exemplu, vor fi regăsiți ca unic element nediferențiat, denumit pământ. La fel și cu apa, gazul și focul. Acest lucru trebuie înțeles prin faptul că diferențierile apar abia în lumea materială. Ceea ce numim acolo pământ, apă, aer, foc sunt stări de agregare cu capacități potențiale care se vor manifesta în diversitatea lor abia aici, la noi. Mai mult, toate aceste stări, acolo, sunt cuprinse de viață. Te-aș trimite cu gândul, pentru a înțelege mai bine, la ideea de... „noțiune” ca arhetip viu al manifestărilor din lumea noastră, ele ducându-și existența proprie în lumi superioare. Doamne, ajută!

Publicat de: octav octav la data de: 19-06-2017, 4:31 pm
Cuvinte cheie: Hm!