Home     Librarie Online     Citate Celebre     Autori Celebri     Proverbe     Cenaclu     Adauga Text Cauta Citate


     Mărturisirea a V-a - back


Ți-am citit rândurile toate. Toate poeziile, mereu toate stările trăite sau încă doritoare spre a se naște din acel, acel ceva...
Acel ceva ce ubmlă prin tine urmărit de frica colților înfăptuirii de epuizare.
Spunând asta încerc să o și confirm măcar de aș fi un pragmatic, în cele din urmă!
Astfel ajung să te pot împărți pe întregimea acestei bucurii de felul ei reformată de gândurile tale, toateodată, ciupindu-te, gustându-te într-o umblătură neîncetată, neîntreruptă, neabătută ca de la un bun până la un firesc de noi gânditori..., la nimic altceva!
Viața.
Iubita mea cu viața primim și harul dăruirii vieții, ce nu orice și oricare este înzestrat cu așa o valoare în spirit. Avem noi toți harul de a schimba cuiva urmarea lui în bine spre normalitate? Nu.
Poate nici tu, poate nici eu nu am fost harizați astfel.
Însă de sine e viața în care dai viață prin toate mijloacele posibile.
Așa cum posibil ai făcut ca un mine să devină un pelerin spre ținutul răbdării cu doar acel "ceva" restant autoevaluării de un "eu" la care nu cu mult am contribuit ci cu convingerea zborului de o aripă mișcată în doi, și am reușit! Ai reușit!
M-ai dus de am cutreierat transparența și nemărginirea uitândumă peste umărul meu cum, tu veghetoare stăteai.
... Mult posibil!
Ca într-un imens târg de întrebări întrebător sunt și eu. Tu nu?
Sunt eu măcar un răspuns ce îl găsesc în tine când sărut cerul?Ești atât de aproape așezându-te tainic la răsăritul fiecărui puls de venă, mișcându-mă.
Nu ca o icoană. Categoric nu.
Aproape.
Aproape a ce poate însemna aproape.
Ca o apriție în care ne oglindim trimițând reflexia unul către celălalt, un tu și un "probabi"l eu.
O imagine cu țintuire de ai tăi ochi într-ai mei până la găsire de un crâmpei de reazem al demnității noastre, umani fiind, căutând apoi un umăr smerit primitor ca al Celui ce îl are Mântuitorul nostru.
Să nu plângem vreodată!

Astăzi nu, nu sunt... căci am uitat să fiu filozof.
Astăzi sunt doar lumina ce ocupă spațiul acela îngust pe care mi l-a oferit cu efort stiloul acesta bătrân consumându-se.
Astăzi sun eu, atât.
Eu omul ce mi l-ai conturat deja pe o cruce portabilă, purtabilă-suportabilă și neatârnabilă.
Ajunge să atârn doar eu la capăt pe meterezele neajustabile autocriticii.
Ideea era să-ți vorbesc despre noi, despre noi nepieriții, despre noi cei rămași undeva la mediana viitorului cu ce-l cuprinde pe el.
Așa a să urmeze o stăpânire obiectivă, traseul amintit fie el plin de convulsii emoționale, dar pur și simplu am ceastă tărie acum, de a mă destăinui ție mărturisindu-mă!
Tânjesc după o chemare la neființă cu predispunere la un somn adânc; de îți mai amintești de trecutul stat la un neschimbabil cenaclu sufletesc, ce, cum mă întindeam fără obstacol peste întreaga mea rațiune vorbindu-ți mie cu o așa ușurință!
Îți citeam și îți silabiseam fiecare cuvânt simultan învățând din tine felul în care îmi auzeai căderea prăpăstioasă dintre fiecare literă și mă simțeam cu folos, folosindu-i cuiva acest "eu".
Apoi era timpul să mă aștern printre celelalte nevoi de a mă prinde undeva de, măcar o șoaptă de-a ta...
Trezindu-mă des, mă blamam.
- Să fi fost ce? cauza zdrobirii cu moalele tâmplei mele de un așa obstacol?
- Ce?
Nu știu. Ba știu!
Nevoia. Nevoia trupească.
Nevoia de a avea femeie în tot ceea ce vrea aceasta să însemne.
Întrebări dacă ești curioasă poți, a mi le adresa.
Da. Este normal!
Răspunsul la câte-or fi ele, este: Răbdarea.
După multe frământări care duc la o muncă asiduuă, cădeam (cad) pe foile goale, pe toate foile, nopți și zile pe întregimea lor, adunându-mi pumnii lângă umerii mei osoși lăsați în derivă, iar de unde să vină liniștea cu păciuala ei dacă nu din învinuirile cele mai sumbre, din provocările aduse de ele ca repulsii de scârbă de sine de viață. De unde și până unde...
De acolo până spre o lacrimă ce se zvârcolea între simetria a două rânduri libere, nefolosite, dar nu inutile ca mine decăzutul, deja îngropatul propriei vedenii.
Refac palmele ceea ce sunt și încurajat de acea lacrimă deznădăjduită, revin la suflarea ritmată de emoțiile cu care ți-aș scrie măcar două sau chiar un singur rând.
Vezi tu iubirea mea furtuna oricărui început, ce calmă e? și deloc începutul a câte avem de trăit, ci tragic părând, sfârșitul celor ce nu le-am putut trăi noi, ca noi acum ajungând tardivi la propriile noastre funerarii!
Ce spectacol de scenetă aflat pe aliniamentul tragerii de pace poate omul să consume doar râzând eșecului involuntar!
- Știi doar asta!
Poți râde de mine acum...!

Ți-am simțit și îți simt lipsa.
O lipsă nostalgică de a o putea rândui.
O lipsă ca de o temniță dorită, ca de o libertate creatoare de carceră undeva pretutindeni și doar în ea să fiu sub influența atracției de a-ți respira eul, ca eu să pot decide merituos a mai trăi sau a mă disipa atemporal.

Pe lângă și în lipsa ta însă eu am plantat semințele dorințelor mele de a nu crește altceva, mai mult sau nimic în (pe) locul ce-l ocupi tu, femeia care m-a împânzit epidemic în natura imaginației (idealului meu) mele!
Și da! Frumos am făcut locul tău, locul tău din mine!
Cel puțin e de nelocuit muritoarelor de predutindeniul numit astăzi, de astăzi.
Ar fi păcat, este munca cu agoniseala ei din toată truda mea.

Ai strigat în măsura glasului tău.
Ai cerut liniște în ecoul tunetului.
Ai vrut ce este al nimănui în schimbul de-a da totul, tuturor.
Iubești oamenii, iubita mea, iubești lumea... cum ai ucide mândria și ai stârpi fățărnicia, mai presus...
Ești un simplu om care nu zboară ci simte zborul cum se visează zburând!
Atât de sublime sunt întențiile tale la a sfiora marea plimbându-te pe pielea nisipul ei capricios, încât te-aș putea pierde din vedere de nu m-ai vedea tu mereu, dar mereu prin tine, cea mai puțin capricioasă.
Simt! Dar cum? Unde?
Aici, acolo, unde-mi este locul...
În tine. Lipsa ta din tine, acel "eu" pe care-l înțelegi după fire.
Lipsa din tine însemnând plinul din ultima ploaie ce a inventat fântâna și a dat rost izvoarelor nesecătuite, gurilor neînsetare a cere migrări și reveniri la acel ceva.
Nevoia de a trăi. Asta sunt (simt) eu din tine. Nevoia de a trăi.
Mai este timp!
Florile pietrelor de sub tălpile munților așteaptă ploile apropiindu-i pe nuferii adâncurilor.
Iar tistețea ei nu mai e tulbure nici de gândul iubirii.
M-aș apropia ca dragostea, ah!
De aș putea să-ți fiu măcar o piatră sub talpă.
Dar mai e timp!

Cu fiecare plecare ți-am lăsat o urmă de astâmpăr la care ai respirat un aer stătut ca al unui loc secret, neumblat, cufărul era abandonat de propriile lui nituri, iar poveștile aveau să fie prea noi, nerevendicate.
Am plecat mereu spre aceleași meleaguri, spre aceeași țară a noastră, cu același gând. Statornic dar mereu rănit ca de la o despărțire.
Să fi fost corect ce am făcut? ca în loc să te caut, eu alegând să cutreier dealurile copilăriei mele apoi să-mi privesc seara o mamă cum îmbătrânește de la ceas la ceas, mai tare anul viitor dar chiar din acest moment în care mă doare o altă plecare de-a mea... ce va fi?
Mereu plecat. Mereu.
Și tot așa în neputința mea te privesc pe tine din pozele în care uneori îmi zâmbești alteori ești tristă, îngândurată greu și mie nu mi-e deloc ușoară acea stare.
Și m-aș indrepta!
De mă îndrept... unde? iubirea mea...
Iată că astăzi mâhnirile îmi aduc aminte cum că am mai ros dinții încă un an pe acest pământ, printre ceilalți ce scad ca și mine!
Și... da! Așa este! Este ziua de 14!
Poți râde un pic de mine! Merit.
Zâmbește!
Mulțumesc, iubito!

Cu toții grăbim viața spre locul ei de odihnă contestând clipa chiar dacă suntem depunctați la final!

Prin lumea de după frontiere nu am descoperit mai nimic și nici nu m-am descoperit pe mine.
Ironia îmi stă în principii ca o prezentă "neșansă" cu care aș fi fost călător de la bun început și care ma și găzduit amabilă când a crezut ea.
Rasismul, superioritatea unora cu multe lipsuri etichetabile; oameni veniți de pretutindeni dând jertfe imoralității; lipsă totală de socializare; manipulare în masă până la subordonare; suresuscitare până la decădere individuală și altele cu neatenuari se găsesc în aceste locuri numite "raiuri trăibile".
Din cele spuse subliniez că nu mi-am făcut vreun rost în ele și nici nu voi chivernisi cumva la ele.
Recunosc doar acum că mi-am exilat tihna de odinioară, în rest... nimic mai tragic.

Cu toate astea în aceste condiții te-am întâlnit pe tine cea care mi-ai descâlcit motivația de a mai încerca și mâine să-mi lungesc lanțul: încă o zi, a meritat!
Totuși dau vina pe noroc că nu e frate cu simplitatea care e soră modestă cu răbdarea, mama lor fiind sărăcia ce ne-au educat bine "să nu judecăm" indiferent...
Totuși putem râde! Asta ne este permis, astăzi!

Atât de limpede mă faci lăsându-mă să-ți vorbesc, de nu-ți imaginezi cum mă simt în aceste momente... practic... promițându-ți să-ți răspund oricând la chemările tale toate, așa cum tu m-ai chemat mereu cu sufletul deschis, voi fi necondiționat să rămân pe dinafara împrejmuirii tale, iubita mea.
Voi fi aici și acolo mereu aducând câte o dovadă până voi cădea la probatoriul dragostei noastre după care se condamnă greu, chiar cu viața, doar să pot să-ți demonstrez vinovăția și nevinovăția cu care te iubesc acum eu, temnicerul fără trup, nevoi, dorințe neavute de tine tu, temnița mea goală condamnată sub încătușarea dorului ispășitor.

Am fost pornit să te caut. La propriu, pe tine, așa cu te prezinți ție acum. Însă râvna cu care aș fi făcut-o m-ar fi dezorientat undeva poate prea aproape sau prea departe de tine.
Dacă te aflam, rămâneam. Dacă nu te aflam îmi rămânea dezamăgirea nemăsurabilă, tristețea netratabilă în locul acelei multașteptate bucurii.
Niciodată nu am știut unde ești cu adevărat mai bine găzduită decât în mine, în inima mea.
Iar dacă o plajă te-a chemat să-i simți valurile, atunci tu te plimbai pe pieptul meu udat de lacrimile mele, ce în dune de filă îți afundau tălpile tale simetrice pe fiecare rând neînceput, neterminat... asimetric...
Iar dacă o câmpie de la glezna munților te-a cucerit cu atâta viață, eu împietritul aveam parte de un miracol să mai fiu atât de blând cântat, mângâiat...
Iar dacă albul zăpezilor te-a vrăjit de atâta puritate, eu eram atunci un preafericit mire ce te purtam, când vârfurile degetelor tale hrăneau nounăscuții fulgi, iar tu în acea maternitate erai cea mai frumoasă femeie-mamă de pe pământ... aveai totul și erai albă! Posibil atunci să-ți fi lipsit eu, gândul cel negru?
Iar dacă ai fost peste tot și încă mai e undeva de mers!
Acolo voi fi eu. Deja am ajuns, eram dintotdeauna acolo!

Ți-am citit doar să adormi, apoi să te trezești să poți continua tu această viață! Povestește-o copiilor, nepoților noștri, mie trăiește-mi-o și fii peste tot, iubirea mea!

Ca mine, cu mine, iubind!

M.E.C. Paris.14.05.2014


Publicat de: Marangoci Elvis Constantin la data de: 14-05-2014, 2:09 am
Cuvinte cheie: Marturisindu-ma ție | Iubirea mea | Simțindu-te aici | Oriunde | Mi-e dor de tine



 bazat pe 1 notari

Adauga acest text literar in colectia personala Adauga la favorite Recomanda aceast text literar prin Yahoo Messeger Trimite pe YM     Recomanda aceast text literar prin E-mail Trimite prin e-mail Raporteaza continut inadecvat Raporteaza neadecvat! 

Comentarii la acest text:

Nu sunt comentarii la acest text!

Adauga Comentariu


   Recomanda aceast text literar prin E-mail Trimite prin e-mail
Expeditor: (nume prenume) *
Destinatar: (nume prenume) *
Expeditor: (e-mail) *
Destinatar: (e-mail) *
Mesaj Personal

*
* campuri mandatorii

Citatul ZileiCitatul Zilei  Vreau Citatul Zilei pe Site-ul Meu Vreau Citatul Zilei pe Site-ul Meu
Fiecare obraz isi confectioneaza cu mare arta o masca prietenoasa, dar in inima lor nu intalnesti decat minciuna si perfidie.
Autor: Ernst Theodor Amadeus Hoffmann - Categorie: Aparente .

Intelepciune.ro va recomanda


Fara Poza

Boris Ioachim
"Ce este pesimistul? Un optimist bine informat." Grigore Moisil "Poeţii nu se ruşinează de propriile experienţe - ei profită de ele." Friedrich Nietzsche
S-a nascut in data de 25-Ianuarie-1967
Oras: Săveni
Judet: Botosani
Varsta: 54 ani
Membru din: 13-Octombrie-2008
Texte publicate: 465

Ultimele comentarii:

Contact Cultural - Mircea Duca - 04-12-2019, 1:27 am

Silvia Bebereche - 18-10-2018, 12:17 pm

Contact Cultural - Mircea Duca - 10-10-2018, 8:03 pm

Contact Cultural - Mircea Duca - 24-09-2018, 11:31 am

Silvia Bebereche - 22-09-2018, 9:30 pm

Contact Cultural - Mircea Duca - 22-09-2018, 5:40 pm

Silvia Bebereche - 20-09-2018, 9:21 pm

Membrii Intelepciune.ro recomanda


Fara Poza

Elena Movileanu
S-a nascut in data de 11-Iunie-1987
Oras: Iasi, Judet: Iasi
Varsta: 34 ani
Texte publicate: 90


Fara Poza

Mihaileanu Laurentiu
S-a nascut in data de 10-Noiembrie-1953
Oras: Cluj-Napoca, Judet: Cluj
Varsta: 68 ani
Texte publicate: 17

Home | Citate Celebre | Citate Noi | Citate Populare | Autori Celebri | Proverbe | Calendar Autori | Pagina Mea | Pentru Site-ul Meu | RSS | Contact
| | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | |
Copyright © 07.2007 Intelepciune.ro - Toate drepturile sunt rezervate
Creat si intretinut de Mican Daniel
Creative Projects