Iubita mea, deşi-i zăpadă multă,
Iar primăvara, dorul nu-mi ascultă –
Când eu o strig, cu glas topit de jale,
S-apară, odată, şi să-mi iasă-n cale.

Chiar dacă ciori pe garduri stau ciopor -
Sosit-a, totuşi, luna mărţişor…
Şi de-n răstimpuri pare c-o să ningă,
Eu văd cum streşinile-ncep să plângă.

E-un timp cam fără timp şi cam buimac…
E vremea-aceea, când te simţi sărac
De bucurii, de vise şi răbdare –
Când verdele-l aştepţi cu-nfrigurare.

Iubito – veşnica mea primăvară,
Să ne rugăm ca iarba să răsară…
Cu glasul tău, catifelat, şopteşte –
Şi o să vezi cum ramul înverzeşte.

Căci, fumuri, nu mai vreau să văd cum torc,
Ci păsări călătoare că se întorc
La cuiburi părăsite de-astă vară –
Şi atunci vom şti că iar e primăvară.

Aş vrea să-ţi spun, vioi, că te iubesc –
Şi o s-o fac, când mugurii plesnesc
Şi iarba va zbucni, pe vesel plai –
Şi flori împodobi-vor luna mai.

…Deocamdată-i doar zăpadă mare
Şi primăvară-i doar în calendare…
Dar plin de tine – şi preaplin de dor –
Eu sufletu-ţi trimit – drept mărţişor

Şi inima-ţi trimit, s-o porţi în piept –
Şi-un zâmbet dulce-n locul ei aştept…
Şi un sărut, de vânturi calde-adus –
Să-l pun acolo - unde e de pus.

Iubita mea, afară-i iarnă slută…
Mă simt cuprins de o dorinţă mută
Şi-un jar nestins, adânc mocneşte-n mine –
Căci eu, hapsân, te vreau, de tot, pe tine…

Publicat de: Boris Ioachim la data de: 28-02-2011, 9:23 pm
Cuvinte cheie: martisor | de dragoste | de dor